Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim marţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Instanța de judecată vs. ascultarea copiilor: este atitudinea copiilor în mod corect percepută de judecător? Partea a II-a – problema practică
16.12.2015 | Tudor BECHEANU

Intr-un articol precedent, doamna av. Diana-Iulia Olac a explicat problema de ordin juridic referitoare la audierea minorilor in instanta de judecata.

Acum cateva zile, asteptam intr-o sala de judecata strigarea dosarului nostru, motiv suficient pentru a arata exemplificativ problema practica a acestor audieri.

Mise en place: complet de judecata specializat in solutionarea cauzelor de familie, format dintr-un singur judecator, in cadrului unei judecatorii din Bucuresti.

La un moment dat, vine randul unui alt dosar. Se face apelul, partile si avocatii sunt prezenti, la fel si martorii propusi spre audiere. In cateva minute, aflam din dezbateri ca dosarul are ca obiect modificarea masurilor privitoare la o fetita de 10 ani stabilite initial prin hotararea de divort a parintilor. Aflam ca tatal, acum reclamant, solicita, in principal, stabilirea faptului ca autoritatea parinteasca se va exercita in comun, stabilirea locuintei minorei la domiciliul sau si, in subsidiar, in cazul in care locuinta minorei va fi stabilita la domiciliul mamei, stabilirea in favoarea sa a unui program de relatii personale mai amplu decat cel de care beneficiaza in prezent (doua ore, sambata, de doua ori pe luna).

Aflam si ca minora a fost ascultata in dosar de catre instanta de judecata. Aflam si ce a spus minora in cadrul acestor discutii, pentru ca instanta de judecata le comunica parintilor, de fata cu martorii prezenti la infatisarea respectiva, in mai multe randuri, ideile principale.

Asadar, copilul ar fi spus ca nu vrea sa mai petreaca timp alaturi de tatal sau pentru ca acesta nu i-ar fi cumparat o anumita jucarie solicitata. Mai aflam si ca minora este suparata pe tata pentru ca, uneori, acesta intarzie la debutul programului de vizita si, de fiecare data, o duce in acelasi parc. In final, aflam ca fetita ar fi spus ca, in niciun caz, nu doreste sa il vada pe tata singura, ci doar in prezenta mamei, motivul aparent fiind supararea fata de tata.

Din aceasta istorisire am omis in mod intentionat orice detalii legate de atitudinea ulterioara a parintilor si a instantei, a detaliilor care ar putea duce la identificarea judecatorului sau a dosarului, precum si solutia instantei, in principal pentru ca astfel de amanunte sunt irelevante: situatii similare am vazut sau am trait in dosarele noastre de mai multe ori.

Aici trebuie spus ca, in general, in practica instantelor romane, opinia copilului, atunci cand acesta este audiat, reprezinta elementul principal in temeiul caruia judecatorul isi va forma convingerea si va lua o hotarare. In toata practica noastra, putem sa numim (impropriu spus, deoarece nu il vom numi efectiv) un singur caz cand instanta de judecata a luat o decizie aflata in completa opozitie cu dorinta minorului, indiferent care a fost aceasta.

Ne amintim, insa, nenumarete cazuri cand sensul intregului ansamblu probator de la dosar a fost minimalizat sau considerat irelevant de judecator in favoarea opiniei contrare a copilului.

Ca atare, fata de importanta deosebita pe care judecatorii o atribuie acestei opinii, din punctul nostru de vedere, in dosarul respectiv sau in oricare alt dosar similar, intrebarea fundamentala pe care cel putin unul dintre parinti ar trebui sa o puna este urmatoarea:

Este atitudinea minorului  din cadrul discutiilor purtate in mod corect perceputa de judecator?

Problema este, in esenta, urmatoarea:

Exista cel putin 4 cauze pentru care copilul ar fi putut sa dezvolte o atitudine pe care instanta sa o perceapa ca fiind de respingere a tatalui. Ar putea sa fie vina tatalui, care nu ar fi stiut cum sa se implice eficient in viata copilului. Ar putea sa fie vina mamei, pentru ca, in mod voit sau nu, l-ar fi manipulat pe copil impotriva tatalui. Ar putea sa fie vina efectelor primei hotarari judecatoresti, care l-au impiedicat pe tata sa aiba o implicare reala in viata fiicei sale. In final, ar fi putut sa fie o combinatie dintre cauzele deja mentionate.

Dar, inainte de analiza acestor posibilitati, se pune problema daca judecatorul a perceput corect atitudinea copilului. Altfel spus, nu daca a auzit cuvintele copilului, ci daca a inteles, in mod obiectiv, sensul lor.

In cazurile complicate, atunci cand familia copilului este complet dizarmonica si exista un conflict de lunga durata intre parinti, este extrem de dificil pentru orice persoana, fie aceasta persoana un specialist, sa perceapa corect intelesul oricarui mesaj transmis de copil. Si, atunci cand comunicarea ia forma unei simple discutii, purtata pe parcursul unei singure intrevederi care, de regula, nu dureaza mai mult de jumatate de ora si are loc programat si nu spontan – asa cum este cazul discutiilor dintre judecator si copil – validitatea concluziilor este cu atat mai discutabila.

Pe de alta parte, in experienta noastra, toate instantele de judecata aleg sa audieze minorul inainte de administrarea mijloacelor de proba din dosar. Procedand astfel, la momentul audierii judecatorul are la dispozitie informatii extrem de limitate despre cazul concret, informatii exclusiv emanate de la parinti prin cererile formulate in dosar.

Nu in ultimul rand, judecatorul specializat in cazuri de dreptul familiei are o experienta extraordinara in ceea ce priveste realizarea acestor discutii, precum si o intuitie formata in acest sens. Probabil ca un astfel de judecator ia contact cu sute de copii in fiecare an calendaristic. Dar, chiar si asa, el este, in esenta, un jurist si nu un expert in psihologia copiilor.

Solutia pentru toate acestea ar fi mai intai audierea minorului in prezenta unui psiholog din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, acesta urmand sa realizeze o evaluare proprie a sensului atitudinii minorului. In legislatia actuala, o astfel de procedura este obligatorie doar in cazul audierilor realizate in cazuri de rapire internationala de minori, dar credem ca practica ar trebui extinsa, indiferent de problemele de ordin logistic si administrativ implicate.

Acest psiholog ar putea sa observe cu mai multa acuratete nu doar cuvintele copilului, ci si intregul sau comportament si ar putea, daca exista indicii in acest sens, sa recomande masuri fie pentru consilierea copilului sau chiar a parintilor, fie pentru evaluarea detaliata a relatiilor dintre parinti si copil.

In secundar, audierea nu ar trebui sa aiba loc decat dupa administrarea tuturor probelor admise in dosar, cu exceptia evidenta a probei cu evaluarea psihologica a relatiilor dintre copil si parinti, proba pe care, daca o dispune, instanta de judecata ar trebui sa o administreze dupa audiere.

In loc de concluzii: atunci cand judecatorul realizeaza audierea unui minor, opinia copilului si informatiile pe care acesta le transmite ar trebui sa fie corect intelese tocmai pentru ca, oricare ar fi sensul acestora, este extrem de probabil ca judecatorul isi va forma convingerea in baza lor. A percepe gresit, incomplet sau superficial aceste informatii echivaleaza cu nesocotirea interesului copilului, adica exact cu opusul principiului pe care instanta de judecata isi propune sa il respecte.

Av. Tudor Becheanu


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.