Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la sinuciderea a doi tineri
16.12.2015 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

Avocatul Poporului s-a sesizat marți, 15 decembrie 2015, din oficiu, cu privire la sinuciderea a doi tineri din casuțele de tip familial din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj (13 ani. și respectiv, 19 ani), potrivit unui comunicat, semnat de Matei Vîrtosu – Purtător de cuvânt  al Instituției Avocatul Poporului.

Au fost efectuate vizite la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, casuțe de tip familial şi Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, la care au participat reprezentanţi ai instituţiei Avocatul Poporului – Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, reprezentantul Organizaţiei Neguvernamentale „Organizaţia Apărării Drepturilor Omului” – Filiala Dolj, medici desemnaţi de Colegiul Medicilor din România, asistent social desemnat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România şi psiholog desemnat de Colegiul Psihologilor din România.

La final, va fi întocmit un Raport de vizită.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti