Secţiuni » Arii de practică » Business » Achiziţii publice
Achiziţii publice
DezbateriCărţiProfesionişti

Răspunderea civilă pentru încălcarea legislației privind achizițiile publice în Republica Moldova
18.12.2015 | Elena RAȚOI

Secţiuni: Achiziții publice, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Sistemul achizițiilor publice în Republica Moldova este un domeniu destul de complex, fiind reglementat atât de ramurile de drept privat, cât și de drept public. Achiziția publică este definită de Legea nr. 96 din 13.04.2007[1] ca fiind „procurare de bunuri, executare de lucrări sau prestare de servicii pentru necesităţile uneia sau câtorva autorităţi contractante”. Luând în considerație că se formează un raport juridic între o autoritate statală și o persoană juridică în vederea utilizării fondurilor de stat pentru realizarea unei prestații, răspunderea civilă care urmează a fi aplicată pentru încălcarea legislației din acest domeniu are o multitudine de particularități, care trebuiesc examinate în detaliu pentru fiecare caz în parte.

Analiza aplicării formelor răspunderii civile ca urmare a încălcării legislației privind achizițiile publice trebuie făcută având în vedere fazele procedurii de achiziție (pre-achiziții, achiziția propriu-zisă și post-achiziție). În urma corelării fazelor procedurii de achiziție publică și formelor de răspundere civilă deducem următoarele:
– în cadrul fazelor de pre-achiziție și de achiziție propriu-zisă suntem în cazul aplicării răspunderii civile delictuale, din cauza lipsei unui contract de achiziții. În ceea ce priveşte raportul dintre răspunderea delictuală şi cea contractuală, este unanim recunoscut că prima reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, pe când cea de a doua este o răspundere cu caracter derogator, special. Astfel, ori de câte ori în dreptul civil nu suntem în prezenţa răspunderii contractuale, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală. În cadrul acestor faze, părțile încă nu sunt angajate într-un raport contractual, deci nu sunt legate de obligații contractuale și va fi aplicată răspunderea delictuală.
– pentru încălcările survenite la etapa de post-achiziție se aplică răspunderea contractuală, din motivul existenței unui contract de achiziții. Legislația civilă a Republicii Moldove leagă momentul încheierii contractului de momentul manifestării de voință a părților cu privire la clauzele esențiale ale contractului (art. 679, al. 1) CC). Prin prisma Legii privind achizițiile publice, contractul de achiziții este un contract cu titlu oneros, încheiat în scris. Al. 8 al art. 68 din Legea sus-menționată prevede înregistrarea contractelor de achiziție publică la Trezoreria de Stat sau la una din trezoreriile teritoriale ale Ministerului Finanţelor ca formă de valabilitate. Neînregistrarea contractelor atrage nulitatea acestora. Respectiv, momentul încheierii contractului este acela al înregistrării sau un alt moment prevăzut în contract, însă care nu poate fi anterior momentului înregistrării.

Analizând lanțul instituțiilor implicate în procesul de achiziții publice și atribuțiile pe care le îndeplinesc în cadrul acestui proces, stabilim că doar între autoritatea contractantă și operatorul economic poate apărea un raport contractual, în urma căruia apare și răspunderea cuvenită. Atât Agenția Achiziții Publice (AAP), cât și Curtea de Conturi, în calitatea lor de agenți de monitorizare ai procesului de achiziții, nu intră în relații contractuale nici cu operatorul economic, nici cu autoritatea contractantă. În situația unor încălcări ale legislației din domeniu, aceștia vor putea fi trași la răspundere delictuală, ținându-se cont și de atributul lor de subiect special (autoritate de stat).

Deși în cazul depistării unor nereguli în procesul de achiziții, Curtea de Conturi are rol de agent constatator, deciziile sale având caracter de recomandare, aceasta poate sesiza organele de drept despre depistarea încălcărilor a căror constatare şi examinare ţin de competenţa acestora şi că, în scopul realizării atribuţiilor sale, Curtea de Conturi are dreptul de a monitoriza procurarea inițiată de autoritatea contractantă și aprobată de AAP și nu intră în raporturi directe cu operatorul economic în vederea executării contractului de către acesta. Nici AAP nu are sarcina să monitorizeze relațiile contractuale între părți, ci doar procesul de achiziție. Prin limitarea atribuțiilor de monitorizare a executării contractului, legiuitorul a ignorat situațiile de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligațiilor contractului de achiziții, respectiv a limitat cazurile de tragere la răspundere civilă pentru aceste încălcări partea care se face vinovată. Nerespectarea obligațiilor contractuale duce la anularea actului juridic, care nu poate fi invocată din oficiu de către instanța de judecată. Respectiv, în cazul unei asemenea situații, doar o persoană interesată poate cere anularea contractului de achiziții. În acest caz considerăm oportună lărgirea atribuțiilor AAP prin oferirea dreptului de a monitoriza buna desfășurare a contractului de achiziții și în cazul depistării unor nereguli de a cere anularea acestuia.

În situația fraudării procesului de achiziții publice de către autoritatea contractantă pentru a favoriza încheierea contractului cu un operator economic prestabilit, trebuie analizată buna-credință a ultimului. Reieșind din prevederile art. 219, al. 3) CC, „partea și terții de bună-credință au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin actul juridic nul”. Aici putem vorbi despre încheierea contractului de achiziții în baza încălcării principiului concurenței loiale, favoritismului, încheierea unui contract fictiv sau simulat, etc. În cadrul polemicii, stabilite în literatura juridică internațională despre faptul posibilității înaintării acțiunii în restituție în privința terței persoane, care este posesorul de bună-credinţă în temeiul actelor juridice declarate nule într-un şir de contracte, argumentul de bază constă în imposibilitatea apariției dreptului de proprietate asupra bunurilor în baza unor contracte nule, care nu produc efecte juridice necesare pentru dobândirea unui drept real. Calitatea de posesor de bună-credinţă nu presupune că persoana în cauză să deţină titlu legitim asupra bunului ce-l posedă, există numai prezumţia posesiunii legale, fără investirea lui cu oricare titlu legal[2]. În baza celor expuse mai sus, deducem următoarele: în cazul în care operatorul economic este de rea-credință (știa sau trebuia să știe că autoritatea contractantă nu are dreptul să încheie contractul de achiziție sau dacă acesta a fost încheiat cu încălcări), acesta poate fi ținut să repare prejudiciile cauzate. Dacă operatorul economic era de bună credință, iar contractul de achiziții este declarat nul, acesta este obligat la restituirea bunurilor primite în baza contractului.

Vorbind ipotetic despre o asemenea situație, vom analiza formele răspunderii la care va fi tras operatorul economic. Deși prejudiciul a fost cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ambelor părți, prejudiciul este unul singur, ca rezultat al unui singur contract, deci e indivizibil. Art. 1414 CC stabilește că, în cazul în care dauna a fost cauzată de mai multe persoane, acestea poartă răspundere în mod solidar. Când contribuția și culpa autorului sunt parțiale, deoarece la producerea pagubei a contribuit și participarea altor persoane, răspunderea tuturor față de victimă va fi solidară. Gradul de vinovăție va fi stabilit în raporturile dintre codebitorii solidari[3].

Analizând natura juridică a contractului de achiziții, pentru a aplica corect normele dreptului material, observăm că apar polemici în atribuirea acestuia la categoria contractelor administrative sau civile. Deși noțiunea dată de către Legea contenciosului administrativ ne duce la ideea că acest tip de contract e unul administrativ, suntem de părerea că acesta e totuși unul civil. Puterea publică de care dispune autoritatea contractantă nu o lipsește de obligația respectării principiilor ce guvernează achizițiile publice: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea, eficienţa utilizării fondurilor publice şi asumarea răspunderii. Prin aceste principii se asigură un echilibru în manifestarea voinței libere la încheierea contractului. Acesta din urmă trebuie să asigure autorității contractante drepturi egale cu cele ale operatorului economic. Iar unicul element care ar justifica existența unui caracter administrativ regimul de putere publică – e inferior principiului libertății contractuale. Luând în considerație că drepturile și obligațiile părților nu au o întindere ca și în cadrul unui contract civil clasic, balanța înclinându-se în favoarea autorității contractante, concluzionăm că acest contract este unul cvasi- civil, iar litigiile izvorâte din acest contract vor fi date în competența instanțelor de drept comun. Pentru încălcarea prevederilor contractuale, va fi aplicată răspunderea civilă, și nu cea administrativă.

Dacă ar fi să corelăm situațiile de fraudare a procesului de achiziții și sancțiunea nulității actului juridic afectat de eroare, încheiat prin dol, violență sau leziune, deducem că nici una din aceste prevederi nu se potrivește din simplul motiv că în cazul fraudei procesului de procurare ambele părți cunoșteau despre încălcarea procedurilor, pe când în condițiile de survenire a nulității este obligatorie afectarea consimțământului cel puțin al unei părți. Nu vom putea apela nici la prevederile at. 220 al. 1) CC (actul  juridic sau clauza care contravin normelor imperative sunt nule dacă legea nu prevede altfel). Norma acestui alineat prevede că sunt lovite de nulitate absolută actele juridice care contravin normelor imperative, adică acelor norme care prescriu în mod expres o conduită obligatorie, o obligaţie de la care subiectul nu se poate sustrage sau n-o poate ocoli (norme onerative), sau care, prin dispoziţia lor, interzic săvârşirea unor acţiuni (norme prohibitive)[4]. Legislația din domeniul achizițiilor publice nu conține norme prohibitive ce ar reglementa, de exemplu, situațiile în care operatorii economici se înțeleg între ei și/sau cu autoritatea contractantă privind înaintarea unei oferte învingătoare și a altora care nu vor fi selectate (necesare doar pentru respectarea procedurii). Deși Legea privind achizițiile publice reglementează la art. 30 cazurile de corupere din partea operatorilor economici și prevede nulitatea drept sancțiune pentru contractele de achiziții publice obținute prin corupere, această reglementare legală nu poate fi aplicată situațiilor de fraudă descrise anterior, din motiv că actul de corupție presupune „faptă ilegală care afectează exercitarea normală a funcţiei şi care constă fie în folosirea de către subiectul actelor de corupţie sau al faptelor de comportament corupţional a funcţiei sale pentru solicitarea, primirea sau acceptarea, direct sau indirect, pentru sine sau pentru o altă persoană, a unor foloase materiale sau a unui avantaj necuvenit, fie în promisiunea, oferirea sau acordarea ilegală a unor asemenea foloase sau avantaje necuvenite subiecţilor actelor de corupţie”[5], or în situațiile de fraudă nu se discută de foloase materiale sau avantaje necuvenite.

În ceea ce privește favorizarea unui operator economic prin facilitarea modificării ofertei acestuia, art. 44 din Legea privind achizițiile publice stabilește că „pentru a facilita examinarea, evaluarea şi compararea ofertelor, autoritatea contractantă poate solicita ofertantului doar explicaţii în scris asupra acestora. Nu se admit modificări ale ofertei, inclusiv ale preţului ei, ce ar face ca oferta să corespundă unor cerinţe cărora iniţial nu le corespundea.” În practica Curții de Justiție a UE există următoarea situație: „într-o procedură de atribuire a unui contract de servicii incluse în Anexa II B a directivei 2004/18, un ofertant a contestat rezultatul procedurii de atribuire pe motiv că autoritatea contractantă a permis ofertantului câștigător să completeze oferta prin depunerea ulterioară a ultimului bilanț contabil. Deși contractele de achiziție a serviciilor incluse în Anexa 2 B a directivei nu intră în sfera de aplicare a acesteia, Curtea amintește că, dacă aceste contracte prezintă un anumit interes transfrontalier (astfel cum era cazul în speță), trebuie aplicate principiile generale ale dreptului european, precum a reținut Curtea de Justiție în Decizia din 18 noiembrie 2010 în cauza Comisia/Irlanda, respectiv obligațiile autorităților contractante prin care se urmărește asigurarea transparenței procedurilor și a egalității de tratament al ofertanților. În conformitate cu jurisprudența Curții (a se vedea în acest sens Decizia din 3 martie 2005 pronunțată în cauzele conexe C 21/03 et C 34/03 Fabricom), acest principiu al egalității de tratament trebuie înțeles în sensul în care situațiile comparabile nu trebuie să fie tratate în mod diferit decât în situația în care un astfel de tratament diferențiat ar fi justificat de manieră obiectivă. În opinia Curții, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca anumite informații prezentate de către ofertanți să fie corectate sau completate, sub condiția ca solicitarea să vizeze elemente sau informații anterioare termenului limită stabilit pentru depunerea ofertelor. Un astfel de demers ar fi însă interzis dacă în documentația de atribuire s-ar fi precizat că lipsa unei informații sau document conduce la respingerea ofertei, având în vedere că atât ofertanții, cât și însăși autoritatea contractantă sunt ținuți să respecte regulile stabilite în prealabil”[6].

În asemenea condiții ne expunem pentru operarea modificărilor de rigoare în cadrul legal ce reglementează achizițiile publice în vederea permiterii solicitării operatorilor economici a documentelor lipsă. Documentația de licitație ar putea avea prevederi separate precum ar fi admisibilitatea sau inadmisibilitatea solicitării unor documente lipsă, având în vedere respectarea principiului transparenței și a egalității tuturor operatorilor economici. Respectiv, în cazul în care mai mulți operatori economici au comis greșeli minore, tehnice în oferta lor sau din anumite motive nu au prezentat un document adițional, autoritatea contractantă ar trebui să aibă dreptul de a solicita aceste informații lipsă. Autoritatea contractantă nu trebuie să determine un avantaj clar pentru unul dintre operatori, însă considerăm că solicitarea unui operator economic să prezinte un document lipsă (dacă acesta nu ține de oferta propriu-zisă) nu constituie oferirea unui avantaj clar, ci doar permite autorității contractante să evalueze în mod echitabil toate ofertele prezentate, și nu deroghează de la condițiile esențiale și de bază.

Trezesc interes prevederile al. 6, art. 16 din Legea privind achizițiile publice care prevăd cazul interzicerii descalificării ofertantului în temeiul faptului că datele de calificare prezentate de el sunt într-o măsură neînsemnată imprecise sau incomplete. Nicăieri în legislație nu găsim explicația termenului „măsură neînsemnată”. Considerăm că această sintagmă trebuie interpretată restrictiv în vederea evitării utilizării acesteia într-o măsură exagerată. Așadar, situații cum ar fi erori minuscule în ofertă, care nu denaturează informațiile privind capacitatea operatorului economic, experiența lui anterioară în domeniul solicitat, îndeplinirea condițiilor stabilite în baza documentelor de licitație pot fi considerate date imprecise sau incomplete într-o măsură neînsemnată.

În practică pot fi întâlnite și situații în care operatorul economic, din cauza erorilor comise la etapa elaborării documentației de licitație de către autoritatea contractantă, este în incapacitate de a încheia contractul de achiziții, deși de jure a depus oferta în conformitate cu solicitările anunțate. O asemenea situație poate fi cauzată de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorul economic pentru a fi considerat eligibil: să fie înregistrat în conformitate cu legislația în vigoare. În practică, chemarea la negociere/oferta poate fi depusă de un operator economic care este reprezentant al unei persoane juridice, rezidente sau nerezidente, pe motiv că îndeplinește condiția de bază – este înregistrat legal, în conformitate cu legislația în vigoare și are toate atributele de identificare a unei entități juridice. Ulterior, acesta, în cazul în care este ales, nu are capacitate să încheie contractul de achiziție în nume propriu, prezintă dările de seamă, eliberând documente fiscale (facturi fiscale sau facturi de expediție), etc.

Atât Legea nr. 1265 din 05.10.2000 cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor[7], cât și Legea nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali[8], prevăd obligativitatea înregistrării de stat a reprezentanțelor și filialelor. Art. 103 CC stipulează la al. 2) că reprezentanța nu este persoană juridică. Reprezentanţa, numită şi agenţie, se deosebeşte substanţial de filială, deoarece ea nu poate să practice activităţi de producere, de executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor pentru clientelă, aşa cum o va face filiala sau întreprinderea însăşi. Reprezentanţa îndeplineşte, prin natura ei, o funcţie specializată, şi anume cea de intermediar dintre întreprinderea care a înfiinţat-o şi terţele persoane care contractează cu ea[9]. Același lucru se stipulează și în art. 7 din Legea nr. 135 din 14.06.2007 privind societățile cu răspundere limitată[10], care prevede că reprezentanța nu este persoană juridică (deși se înregistrează în conformitate cu legislația Republicii Moldova, i se eliberează certificat de înregistrare și cod fiscal), și are drept scop să reprezinte și să apere interesele societății-mame și nu este în drept să desfășoare activitate de întreprinzător.

Prin derogare de la aceste norme, există Legea nr. 845 din 03.01.1992[11] care la art. 21, al. 5) instituie excepția prin care filialele şi reprezentanţele întreprinderilor statelor străine se înfiinţează ca persoane juridice. Filialele şi reprezentanţele întreprinderilor statelor străine îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu regulamentele aprobate de întreprinderea fondator (pentru reprezentanțele și filialele persoanelor juridice rezidente păstrându-se regula inexistenței capacității juridice). Fiind o lege specială în raport cu Codul Civil, prevederile acestei legi se aplică cu prioritate în cazurile respective. Acest drept este retras prin Legea nr. 81 din 18.03.2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător[12], care instituie regula la art. 19, al. 3), precum că „reprezentanţele întreprinderilor nerezidente se înregistrează  pe teritoriul Republicii Moldova, conform legislaţiei  în vigoare, fără drept de persoană juridică şi fără dreptul de a desfăşura activitate economică”.

Lipsa personalității juridice semnifică și incapacitatea juridică, fapt ce determină imposibilitatea încheierii contractelor, inclusiv a contractelor de achiziții. Codul Civil la art. 222 prevede nulitatea relativă drept sancțiune pentru actul juridic încheiat de o persoană fără capacitate de exercițiu. Respectiv, dacă operatorul economic este lipsit de personalitate juridică, nu are capacitate de exercițiu, contractul de achiziții va putea fi declarat nul.

În vederea prevederilor legale menționate mai sus, avem următoarele două situații:
– operatorul economic – reprezentanță a unei persoane juridice rezidente este lipsit de capacitate de exercițiu,
– operatorul economic – reprezentanță a unei persoane juridice nerezidente este lipsit de capacitate de exercițiu începând cu anul 2004, de la data intrării în vigoare a Legii 81 din 18.03.2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător. Operatorii economici înregistrați până la această dată de către persoane juridice nerezidente dețin capacitate de exercițiu și sunt în drept să încheie acte juridice, inclusiv contracte de achiziții.

După cum a fost menționat și anterior, contractul de achiziții publice, deși se supune regulilor ce guvernează contractele civile, nu poate fi considerat un contract clasic, din motiv că există o parte (autoritatea contractantă) care se află pe poziție de superioritate față de cealaltă parte (operatorul economic). De cele mai multe ori, legislația nu prevede mecanisme prin care operatorul economic să se poată apăra de abuzurile comise de autoritatea contractantă prin clauzele care sunt inserate în contractul de achiziție publică. Contractul de achiziții se consideră încheiat în momentul înregistrării acestuia. Până la acest moment, părțile pot refuza încheierea contractului, mai ales operatorul economic, care poate identifica în contractul de achiziții și anumite clauze care îl vor defavoriza. Conform art. 42, al. 4), lit. b) Legea privind achizițiile publice, operatorul economic care a refuzat încheierea contractului de achiziții publice pierde garanția de participare. Ținem să menționăm că această garanție este solicitată numai pentru achiziționare de bunuri și lucrări și nu este prevăzută pentru prestarea serviciilor. În acest caz, autoritatea contractantă va considera oferta următorului operator economic și-i va propune încheierea contractului de achiziții publice. Considerăm că această prevedere legală nu este suficient de detaliată pentru a asigura respectarea drepturilor operatorului economic și a principiului echității, din acest motiv propunem amendarea art. 42, al. 4) cu următorul text: „Operatorul economic care a refuzat încheierea contractului de achiziții publice din considerentul apariției unei situații de forță majoră sau în imposibilitate fortuită nu pierde garanția de participare, dacă această situație a apărut la un moment ulterior desemnării ofertei câștigătoare”.

Din motiv că în cadrul acestui contract este o parte ce dispune de mai multe drepturi, există riscul de neexecutare a obligațiilor. Pentru a nu apela de fiecare dată la instanţa de judecată şi a obliga debitorul la executarea obligaţiilor ce rezultă din contractul de achiziţii publice, legislaţia în vigoare prevede dreptul părţilor de a insera în clauzele contractuale şi prevederi ce vizează garanţiile de executare. Garanţia contractuală este definită de către Legea privind achiziţiile publice ca fiind asigurarea executării obligaţiilor stipulate în contractul de achiziţii publice încheiat între autoritatea sau autorităţile contractante şi ofertantul căruia i-a fost atribuit contractul. Analizând legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, observăm obligarea operatorilor economici în exclusivitate la depunerea garanţiilor (pentru ofertă sau contractuale), autoritatea contractantă nu este impusă la depunerea unei garanţii ce ar asigura executarea obligaţiilor sale contractuale. Regulamentul privind atribuirea contractelor de achiziţie publică folosind procedura de licitaţie limitată care stipulează garanţia contractuală desemnează această garanţie ca fiind una reală (prevăzută a fi achitată în cuantum de până la 15% din prețul contractului), iar persoana care trebuie să o prezinte este contractantul, deci operatorul economic care a fost desemnat câștigătorul licitației și cu care s-a încheiat un contract. Codul Civil reglementează în Capitolul VI mai multe modalităţi de garantare a executării obligaţiilor, cum ar fi clauza penală, arvuna, garanţia debitorului, retenţia. Conform art. 624, al. 1), clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun. Stabilirea penalităţilor în contractele de achiziţii publice este reglementată de legislaţia din acest domeniu, fiind prevăzută doar pentru operatorii economici şi este prerogativa autorităţii contractante. Prevederile normative reglementează că penalităţile se stabilesc doar faţă de operatorul economic, fapt ce contravine art.192 alin.1 CC unde este clar prevăzut că părţile contractuale în relaţiile reglementate de legislaţia civilă sunt pe picior de egalitate şi clauza penală trebuie să fie prevăzută atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru operatorul economic. Codul Civil prevede aplicarea penalităţii în caz de neexecutare a obligaţiilor, pe când Legea cu privire la achiziţii publice se abţine la capitolul dat, prevederea în cauză conţinându-se într-un regulament.

De asemenea, sunt cazuri când autoritatea contractantă îi cere operatorului economic executarea unei alte obligații decât cele prevăzute în contract sau executarea diferită a obligației, argumentând încetarea interesului sau a necesității prestației datorate. Pentru a analiza dreptul autorității contractante de a modifica felul prestației, vom analiza conținutul art. 623 CC. Conform normei citate, dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil după încheierea acestuia, iar părţile, prevăzând această schimbare, nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, se poate cere ajustarea contractului în măsura în care nu se poate pretinde unei părţi, luând în considerare toate împrejurările acelui caz, în special repartizarea contractuală sau legală a riscurilor, menţinerea neschimbată a contractului.

Dacă negocierile părţilor privind ajustarea contractului au eşuat, fie ajustarea este imposibilă, drept consecinţă survine rezoluţiunea sau rezilierea contractului. Instanţa de judecată nu poate fi sesizată cu o cerere prin care să se pronunţe asupra ajustării contractului, însă în lipsa acordului părţilor, precum şi atunci când părţile nu ajung la un acord privind rezilierea sau rezoluţiunea, contractul va fi rezolvit sau reziliat prin hotărârea instanţei de judecată. Instanţa se va pronunţa şi asupra efectelor rezilierii sau rezoluţiunii. Luând în consideraţie că în asemenea situaţii părţile nu au acţionat cu vinovăţie, instanţa se va călăuzi de principiul echităţii atunci când va repartiza suportarea cheltuielilor (repartizându-le egal între părţi sau stabilind că fiecare parte îşi va suporta propriile cheltuieli). Legiuitorul a ales soluţia rezilierii (rezoluţiunii) contractului faţă de modificarea acestuia, impusă printr-o hotărâre a instanţei, deoarece adoptând o astfel de hotărâre instanţa ar impune pe cealaltă parte la executarea unui contract pe care ultima îl consideră pentru sine neavantajos. Legea nu admite ajustarea contractului prin hotărârea instanţei de judecată, contrar voinţei cel puţin a uneia din părţi chiar dacă se constată că rezilierea acestuia contravine intereselor publice sau ar avea drept consecinţă pierderi pentru părţi, care ar depăşi substanţial cheltuielile, necesare executării contractului în condiţiile modificate prin hotărârea instanţei de judecată[13].

Luând în considerație faptul că prin modificarea unilaterală a contractului de achiziții, în situația în care autoritatea contractantă, abuzând de poziția sa dominantă, impune operatorului economic executarea prestației nespecificată în contract sau în condițiile nespecificate în contract, se încalcă prevederile legale civile, acele clauze astfel incluse în contract sau prestațiile astfel solicitate trebuiesc considerate nule conform prevederilor art. 220, al. 1) CC (actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sunt nule dacă legea nu prevede altfel). Norma citată oferă posibilitatea anulării parțiale a contractului, doar în partea ce conține încălcarea dreptului. În cazul în care autoritatea contractantă acționează în modul descris mai sus, nu este necesară anularea întregului contract de achiziții, ci doar a acelei clauze prin care s-a dispus modificarea unilaterală a prevederilor contractuale. În acest caz, operatorul economic poate cere recuperarea prejudiciilor și/ sau restabilirea situației anterioare încălcării dreptului.


[1] Legea nr. 96 privind achiziţiile publice din 13.04.2007, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 107-111 din 27.07.2007
[2] Cimil D. Analiza teoretică a abordărilor practicii judiciare privind efectele nulității în cadrul grupurilor de contracte
[3] Curpăn V. S., Grădinaru C. F., Burleanu C. Ș. Enciclopedie Juridică. Tratat, vol. II, Iași, 2012, p. 634
[4] Buruiană M., Efrim O., Eșanu N., Băieșu A, Baieș S., Buruiană O. Codul Civil al Republicii Moldova: Comentariu. Chișinău: Tipografia Centrală, 2006, p. 263-264
[5] Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției, publicată în Monitorul Oficial nr. 103- 105 din 13.06.2008
[6] Irimia F. Limitele dreptului de a solicita clarificări privind îndeplinirea cerințelor minime de calificare, http://ceparu-irimia-consulting.eu/blog/limitele-dreptului-de-a-solicita-clarificari-privind-indeplinirea-cerintelor-minime-de-calificare-2/
[7] Publicată în Monitorul Oficial Nr. 31-34 din 22.03.2001, abrogată prin LP220-XVI din 19.10.07
[8] Publicată în Monitorul Oficial nr. 184-187 din 30.11.2007
[9] Buruiană M., Efrim O., Eșanu N., Băieșu A, Baieș S., Buruiană O. Codul Civil al Republicii Moldova: Comentariu. Chișinău: Tipografia Centrală, 2006, p. 98
[10] Publicată în Monitorul Oficial nr. 127- 130 din 17.08.2007
[11] Publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 28.02.1994
[12] Publicată în Monitorul Oficial nr. 64-66 din 23.04.2004
[13] Buruiană M., Efrim O., Eșanu N., Băieșu A, Baieș S., Buruiană O. Codul Civil al Republicii Moldova: Comentariu. Chișinău: Tipografia Centrală, 2006, p. 579-580


Elena Rațoi

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti