INM. Program de stagiu la Oficiul European de Brevete
18.12.2015 | JURIDICE.ro

Institutul Naţional al Magistraturii informează cu privire la organizarea de către Academia Oficiului European de Brevete, a unui program de stagiu la Oficiul European de Brevete (EPO).
Stagiul se va desfășura în perioada 30 mai – 24 iunie 2016, la sediul EPO din München (Germania) și va include un curs intensiv de o săptămână privitor la condiţiile de acordare a brevetului european şi procedurile în faţa camerelor de apel ale OEB, urmat de o perioadă de practică de 3 săptămâni în cadrul unei camere de apel, care va include studiul de dosare şi participarea la dezbaterea orală a cauzelor în faţa camerei.
Stagiul se va desfășura în limba engleză.
Înscrierea în procedura de selecție se face online, direct pe pagina evenimentului, http://www.epo.org/about-us/jobs/vacancies/internships/judges.html, selecția finală urmând a fi realizată de către organizatori.
Termenul limită de înscriere este 7 ianuarie 2016.