Titus Prescure: Despre corelațiile dintre regimul juridic al nulității hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor și cel al nulității actelor juridice, reglementat de Codul civil
06.01.2015 | Cosmina SIMA
Prof. univ. dr. Titus Prescure a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 9/2015 articolul intitulat „Despre corelațiile dintre regimul juridic al nulității hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor și cel al nulității actelor juridice, reglementat de Codul civil”.
Autorul susține că nevoia pentru o astfel de analiză a apărut ca urmare a evoluției contradictorii a practicii judiciare și a opiniilor doctrinare din ultimii ani referitoare la condițiile în care pot fi anulate hotărârile adunărilor generale ale societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni. În Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 297/2004 se regăsesc relativ puține nulități exprese, absolute sau relative, care pot constitui cauze de ineficacitate a actelor emise de către societățile pe acțiuni sau cele în comandită pe acțiuni. Așadar, de multe ori, distincția va trebui să se facă prin identificarea unor nulități virtuale. În opinia autorului, identificarea nulităților virtuale în materia actelor emise de persoanele juridice, în general, îl constituie art. 2581 C. civ., în care se prevăd elementele statului organic ale unei persoane juridice, când legea națională a acelei persoane juridice este legea română. Cu toate că tendința ar fi să se creadă că toate normele ce reglementează astfel de elemente sunt de ordine publică, realitatea ne arată că unele dintre acestea sunt norme de ordine privată, generând nulitatea relativă a unor acte încheiate cu încălcarea acelor dispoziții din statutul organic al persoanei juridice.
Autorul apreciază că esențial pentru alegerea tipului de nulitate ce intervine pentru astfel de acte (în speță, hotărârile A.G.A.), este necesară stabilirea naturii juridice a actelor ce le pot emite persoanele juridice. În ciuda părerilor divergente ce există în această materie, autorul consideră că o hotărâre A.G.A., privită ca negotium, trebuie calificată ca fiind un act juridic unilateral, emanație a voinței comune a acționarilor societății, dar care devine actul persoanei juridice, privită ca subiect de drept unic, distinct de persoanele celor care au înființat-o. Cu alte cuvinte, hotărârea A.G.A. este un act juridic. În lipsa unor prevederi legale derogatorii de la dreptul comun, în materie de acte juridice, hotărârilor A.G.A. li se vor aplica, prin analogie, dispozițiile dreptului comun, chiar și în ceea ce privește regimul juridic al nulității lor.
Comparând dispozițiile art. 212 și 216 C. civ. cu art. 132 și 133 din Legea societăților, spre deosebire de cea din urmă, în C. civ. se prevede că pot fi atacate cu acţiune în anulare şi deciziile organelor de administrare chiar şi de către orice persoană, în cazul în care acestea vor putea justifica un interes legitim. În privința termenului, Legea societăților prevede că termenul de atacare a hotărârilor A.G.A. este de 15 zile de la data publicării hotărârii în M. Of., Partea a IV-a, pe când C. civ. dispune că termenul de 15 zile să curgă de la data comunicării copiei după hotărârea/decizia în cauză către cei interesaţi ori de la data ţinerii şedinţei, după caz. Deci, pentru societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni se vor aplica dispozițiile din Legea nr. 31/1990, iar pentru restul, cele din C. civ.
Atât în C. civ., cât și în Legea societăților, se prevede că revocarea administratorilor se poate face oricând, fără motivare (ad nutum), de către organele care au competența numirii administratorilor, dacă revocarea este nejustificată, poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a mandantului, iar mandantul nu poate fi obligat să încheie un nou contract de mandat cu persoana revocată. De asemenea, și în cazul hotărilor A.G.A., și în cazul deciziilor organelor de administrare, emitenții lor pot să aplice art. 1246 alin. (3) și să constate în mod amiabil nulitatea absolută a actelor juridice, fără a mai fi necesară intervenția instanței de judecată. Se aplică prin analogie aceste dispoziții și pentru nulitatea relativă.
În concluzie, se poate spune că autorii Codului civil au creat, din punct de vedere conceptual, o lucrare de translatare a unor instituții, noțiuni fundamentale consacrate de dreptul societăților în domeniul de reglementare al dreptului comun. Codul civil reprezintă dreptul comun, care poate cu ușurință să completeze acele lacune din dreptul societar, acest fapt neconducând la stoparea reformei legislative ce se impune.
