Clauza penală, raiul creditorilor
21 decembrie 2015 | Cristina ZAMȘA
“Dispozițiile art. 1082 C. civ. (art. 1530 NCC) apreciate relevante de către recurentă consacră dreptul creditorului de a obține daune în caz de neexecutare în natură a obligației, situație în care neexecutarea trebuie să fie imputabilă debitorului. Această culpă atrage înlocuirea obiectului obligației inițiale asumate prin contract, printr-un echivalent.
…. în speța de față, unde este antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, prin intermediul clauzei penale, părțile au constituit un calcul anticipat al daunelor moratorii, aceasta fiind prevăzută pentru eventualitatea executării cu întârziere a obligației din convenția inițială. Creditorul nu trebuie să mai dovedească nici neexecutarea obligațiilor, nici prejudiciul cauzat ori întârzierea în executarea obligațiilor. Prin stipularea clauzei penale, părțile au convenit că orice încălcare a obligațiilor va determina un prejudiciu a cărui întindere este stabilită în prealabil. În raport de aceste considerente, criticile care vizează cauza străină exoneratoare de răspundere și culpa reclamantei în îndeplinirea propriilor obligații pot face obiect de analiză numai în cadrul evaluării juridice a daunelor, și nu în cadrul evaluării convenționale (subl. n).” (ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2061/2014)
I. Clauza penală, un remediu contractual de sine-stătător?
Din Decizia nr. 2061/2014 aflăm despre o clauză penală cu următorul conținut: „întârzierea predării bunului față de termenul precizat în contract, din alte cauze decât forța majoră, atrage în sarcina vânzătorului penalități de întârziere de 0, 1% pe zi din valoarea totală a bunului calculată de la împlinirea termenului de punere în funcțiune prevăzut de art. 6 și până la data punerii în funcțiune (…). Întârzierea punerii în funcțiune din culpa cumpărătorului nu poate fi imputată vânzătorului (…).”
Pentru activarea acestei clauze penale, din motivarea deciziei Înaltei Curți se desprind cu precădere condiții negative, așadar, o serie de elemente pe care creditorul nu este ținut să le dovedească: „Creditorul nu trebuie să mai dovedească nici neexecutarea obligațiilor, nici prejudiciul cauzat ori întârzierea în executarea obligațiilor.”
Ne întrebăm, totuși, creditorul nu are (mai) nimic de dovedit pentru invocarea clauzei penale? Și dacă ar fi așa – ad absurdum, desigur – cu ce consecințe?
Rolul clauzei penale este, firește, cel reținut și de Înalta Curte și anume, de evaluare convențională anticipată a prejudiciului înregistrat de creditor pentru neeexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligației debitorului. De aici rezultă, implicit, cerința negativă a dovedirii prejudiciului.
Rămâne de analizat chestiunea condiției negative privind proba neexecutării (la timp) a obligației. Astfel, începem prin a constata că obiectul clauzei penale îl reprezintă daunele-interese datorate pentru compensarea prejudiciului cauzat prin întârzierea în executarea obligației vânzătorului-debitor. Iar repararea prejudiciului are loc în cadrul mai larg al angajării răspunderii contractuale a debitorului. Rezultă că pentru activarea clauzei penale trebuie să pornim de la condițiile, preponderent pozitive, ale răspunderii contractuale: fapta ilicită (neexecutarea obligației), prejudiciul, raportul de cauzalitate, vinovăția debitorului (cu regimul prezumției legale în cazul culpei în neexecutare), absența unei clauze/convenții de nerăspundere.
Asigurarea funcțiilor clauzei penale, îndeosebi cea de reparare a prejudiciului, precum și de sancționare a debitorului, a determinat (sau obligat, mai corect spus) legiuitorul să renunțe la cerința dovedirii prejudiciului în conturarea regimului legal al clauzei (art. 1538 alin. (4) NCC). Celelalte condiții ale angajării răspunderii contractuale a debitorului – pusă în operă prin intermediul clauzei penale – rămân a fi îndeplinite. Așadar, clauza penală nu este un remediu contractual de sine-stătător, iar analizarea regimului ei trebuie să pornească de la verificarea cerințelor răspunderii contractuale a debitorului, minus cerința dovedirii prejudiciului, întrucât prin clauză se compensează prejudiciul creditorului.
Rezultă că în caz de neînțelegere între părți, creditorul poate fi chemat să dovedească neexecutarea obligației, în funcție de felul acesteia (pozitivă, negativă, de rezultat, de mijloace), operațiune care va declanșa prezumția relativă de culpă a debitorului, doar dacă nu cumva creditorul poate demonstra o eventuală intenție sau culpă gravă în neexecutare, ipoteză în care nu va mai beneficia de prezumția relativă.
Ad absurdum, chiar dacă am considera clauza penală un remediu contractual de sine-stătător, adică total diferit de evaluarea judiciară a daunelor-interese, o atare calificare tot s-ar „lovi”, în privința condițiilor necesare, de reglementarea generală a remediilor contractuale prin art. 1516 NCC, în conformitate cu care, activarea oricărui remediu este condiționată de verificarea minimală a două cerințe: neexecutarea fără justificare și punerea în întârziere (alin. (2) al art. 1516).
Așadar, neexecutarea fără justificare, prin raportare la cauzele de neexecutare justificată a obligațiilor, art. 1555–1557 NCC, reprezintă prima cerință minimală pentru invocarea oricărui remediu contractual și implicit pentru invocarea clauzei penale, ca modalitate de operare convențională a răspunderii contractuale, remediul contractual aplicabil în speță (acordarea de daune-interese, conform terminologiei art. 1516 alin. (2) NCC).
În plus, este de semnalat că o eventuală suprimare a dovezii neexecutării obligației ar putea deschide calea unui comportament abuziv al creditorului și ar împiedica instanțele să verifice legalitatea activării oricărui remediu contractual, în general, și al acordării de daune-interese (răspunderea contractuală) prin intermediul clauzei penale, în special.
II. Evaluarea judiciară versus evaluarea convențională a daunelor-interese
Potrivit deciziei comentate, ”criticile care vizează cauza străină exoneratoare de răspundere și culpa reclamantei în îndeplinirea propriilor obligații pot face obiect de analiză numai în cadrul evaluării juridice a daunelor, și nu în cadrul evaluării convenționale (subl. n).” (ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2061/2014).
Diferența dintre evaluarea judiciară și evaluarea convențională a daunelor-interese este dată, astfel cum indică și termenii, de maniera de evaluare: de către instanță, respectiv de părți, pentru ambele modalități de compensare a prejudiciului, subzistând, în principiu, aceleași condiții de angajare a răspunderii contractuale, minus condiția prejudiciului pentru ipoteza evaluării convenținale datorită rolului compensator al prejudicului în prezența clauzei penale. În rest, chestiunea culpei se apreciază după același regim probatoriu, în caz de diferend între părți.
Dacă ar fi să reținem un element de sine-stătător în cadrul problematicii Deciziei nr. 2061/2014, acesta ar fi cel referitor la cauza străină exoneratoare.
De la început, trebuie evitată tratarea comună automată obligatorie a evaluării convenționale a daunelor (clauza penală) și a cauzei străine de către părți. Ea trebuie evitată exclusiv în tăcerea părților, desigur, pentru că părțile sunt singurele care le pot acomoda împreună, prin aceeași clauză (cum este situația în speță, a se vedea conținutul clauzei la pct. I).
De semnalat că există mai multe posibilități de abordare a chestiunii cauzei străine și a impactului ei față de modalitatea de evaluare a daunelor, în funcție de cum obiectul înțelegerii părților îl constituie: exclusiv evaluarea convențională sau exonerarea de răspundere pentru cauza străină (în absența unei clauze penale) sau atât evaluarea convențională, cât și cauza străină exoneratoare (clauza din speța noastră, clauza penală incluzând de o manieră declarativ formal și regimul legal al cauzei străine, fără vreo derogare expresă). Așadar, nu există un model standard de clauză penală care să conțină și prevederi referitoare la cauză străină exoneratoare, cu consecința că observația Înaltei Curți nu ar trebui citită la modul absolut și generaliza(n)t: ”criticile care vizează cauza străină exoneratoare de răspundere și culpa reclamantei în îndeplinirea propriilor obligații pot face obiect de analiză numai în cadrul evaluării juridice a daunelor, și nu în cadrul evaluării convenționale.”
Potrivit unei concepții filosofice, pentru noi raiul nu există ca un loc fizic, ci reprezintă o stare interioară care poate fi accesată și în timpul vieții. Considerăm că tot acolo, în forul interior al unor creditori, ar trebui să se afle și viziunea asupra clauzei penale debarasată de (mai) toate condițiile pozitive, fără a se mai materializa în lumea fizică.
Lector univ. dr. Cristina Zamșa
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
