Întrebare preliminară cu privire la executarea silită a onorariilor avocatului și clauzele abuzive. UPDATE: concluzii AG
16 septembrie 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE
15 septembrie 2015: Avocatul general, doamna Kokott, propune Curții următorul răspuns
1) În cadrul procedurii reglementate la articolele 34 și 35 din Legea 1/2000, Secretarios Judiciales trebuie considerați instanțe autorizate să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară în temeiul articolului 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
2) Directiva 93/13 coroborată cu Directiva 2005/29, precum și cu articolul 47 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în procedura principală, potrivit căreia, organismul care are competența de a derula procedura privind acțiunea în plata onorariului nu poate examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor unui contract încheiat între un avocat și un consumator și nici existența unor practici comerciale neloiale.
3) Directiva 93/13 nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în procedura principală, în măsura în care această reglementare permite o administrare a probelor într-o măsură suficientă pentru o examinare eficientă a existenței unor clauze abuzive. Instanța națională are sarcina de a efectua verificările necesare în acest sens.
:: concluzii AG
***
22 decembrie 2015:Judecătorul spaniol se întreabă cu privire la executarea silită a onorariilor avocatului și controlul clauzelor abuzive. (C-503/15 Margarit Panicello)
I.Situația de fapt:
1. conformitatea cu articolul 47 din Cartă a unor norme de procedură administrativă spaniolă;
2. acțiune în plata onorariilor;
3. aflarea dacă o instituție are calitatea de instanță în sensul articolului 267 TFUE;
4. dispoziții naționale care interzic exercitarea controlului din oficiu al posibilelor clauze abuzive sau al practicilor comerciale neloiale din contractele încheiate între avocați și persoane fizice care acționează cu un scop care nu se încadrează în activitatea lor profesională;
5. conformitatea acestor dispoziții cu dreptul UE secundar, respectiv cu directiva 93/13/CEE;
6. dispoziții naționale care interzic administrarea probelor în procedura administrativă privind acțiunea în plata onorariilor în vederea soluționării litigiului;
7. conformitatea acestora cu dreptul UE incident.
II.Dispoziții incidente:
1. de drept UE
1.1. Articolul 47 din Carta DFUE (cu explicațiile aferente)
Articolul 47
Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.
Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.
1.2. articolul 267 TFUE
Articolul 267
(ex-articolul 234 TCE)
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen.
Articolul 6 (extras)
(1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.
Articolul 7
(1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.
(2) Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare.
(3) Cu respectarea legislației interne, acțiunile menționate la alineatul (2) pot fi îndreptate, separat sau în ansamblu, împotriva unui număr de vânzători sau furnizori din același sector economic sau împotriva asociațiilor acestora care utilizează sau recomandă utilizarea acelorași clauze contractuale generale sau a unor clauze similare.
ANEXĂ
CLAUZELE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 3 ALINEATUL (3)
1. Clauzele care au ca obiect sau ca efect:
(q) excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție sau de a exercita orice altă cale de atac, în special prin solicitarea consumatorului să sesizeze exclusiv o curte de arbitraj care nu este reglementată de dispozițiile legale, restricționând în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziția lui sau impunându-i sarcina probei care, în conformitate cu legislația aplicabilă, trebuie să îi revină altei părți la contract.
1.4. articolele 11 și 12 din Directiva 2005/29/CE (cu rectificare aici)
Articolul 11
Punerea în aplicare
(1) Statele membre asigură existența unor mijloace adecvate și eficiente de combatere a practicilor comerciale neloiale pentru a pune în aplicare respectarea dispozițiilor prezentei directive în interesul consumatorilor.
Aceste mijloace includ dispozițiile legale în baza cărora persoanele sau organizațiile care au, în conformitate cu legislația internă, un interes legitim în combaterea practicilor comerciale neloiale, inclusiv concurenții, pot:
(a) să intenteze o acțiune în instanță împotriva practicilor comerciale neloiale
și/sau
(b) să aducă practicile comerciale neloiale în atenția unei autorități administrative competente fie pentru a pronunța o hotărâre cu privire la reclamații, fie pentru a iniția procedurile judiciare corespunzătoare.
Fiecare stat membru trebuie să decidă pe care dintre aceste proceduri o va fi reține și dacă este oportun să permită instanțelor judecătorești sau autorităților administrative să recurgă în prealabil la alte căi de soluționare a reclamațiilor, inclusiv cele menționate la articolul 10. Consumatorii trebuie să aibă acces la aceste mijloace, indiferent dacă aceștia sunt pe teritoriul statului membru în care se află sediul comerciantului sau pe teritoriul unui alt stat membru.
Fiecare stat membru trebuie să decidă:
(a) dacă respectivele mijloace legale pot fi îndreptate separat sau coroborat împotriva unui număr de comercianți din același sector economic
sau
(b) dacă respectivele mijloace legale pot fi îndreptate împotriva responsabilului unui cod în cazul în care codul relevant promovează nerespectarea cerințelor legale.
(2) În cadrul dispoziiților legale menționate la alineatul (1), statele membre conferă instanțelor judecătorești sau autorităților administrative, în cazul în care ele consideră că asemenea măsuri sunt necesare, ținând seama de toate interesele implicate și, în special, de interesul public, competențele necesare:
(a) pentru a ordona încetarea sau a institui proceduri legale corespunzătoare pentru un ordin de încetare a practicilor comerciale neloiale
sau
(b) în cazul în care practica comercială neloială nu a fost încă aplicată dar este iminentă, pentru a ordona interzicerea practicii sau a institui procedurile judiciare corespunzătoare pentru un ordin de interzicere a practicilor comerciale neloiale
chiar dacă nu există o dovadă a pierderii sau a prejudiciului real sau intenției sau neglijenței din partea comerciantului.
Statele membre dispun ca măsurile prevăzute la primul paragraf să fie adoptate prin procedură accelerată:
— fie cu efect provizoriu,
— fie cu efect definitiv,
înțelegând că fiecare stat membru trebuie să decidă pe care dintre cele două opțiuni o va reține.
De asemenea, statele membre pot acorda instanțelor judecătorești sau autorităților administrative competențe care să le permită, în vederea eliminării efectelor persistente ale practicilor comerciale neloiale a căror încetare a fost ordonată prin hotărâre finală:
(a) să solicite publicarea respectivei hotărâri în întregime sau parțial și într-o formă pe care ele o consideră adecvată;
(b) să solicite suplimentar publicarea unei declarații de corectare.
(3) Autoritățile administrative menționate la alineatul (1) trebuie:
(a) să aibă o structură asupra căreia să nu poată exista dubii cu privire la imparțialitate;
(b) să dețină competențele adecvate, în cazul în care hotărăsc cu privire la reclamații, pentru a monitoriza și impune în mod eficient respectarea hotărârilor lor;
(c) să explice motivele hotărârilor lor.
În cazul în care competențele menționate la alineatul (2) sunt exercitate exclusiv de către o autoritate administrativă, motivarea hotărârilor trebuie comunicată întotdeauna. De asemenea, în acest caz trebuie prevăzute proceduri prin care exercitarea inadecvată sau nemotivată a competențelor de către autoritatea administrativă sau eșecul inadecvat sau nemotivat de a exercita competențele menționate pot face obiectul unei căi de atac judiciare.
Articolul 12
Instanțe judecătorești și autorități administrative: justificarea afirmațiilor
Statele membre pot acorda instanțelor judecătorești sau autorităților administrative competențe care să le permită în procedurile civile sau administrative prevăzute la articolul 11:
(a) să solicite comerciantului să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmațiilor reale în legătură cu o practică comercială în cazul în care, ținând seama de interesul legitim al comerciantului și al oricărei părți la procedură, respectiva solicitare pare potrivită pe baza circumstanțelor cazului particular;
(b) să ia în discuție afirmațiile reale în cazul în care dovada solicitată în conformitate cu litera (a) nu este furnizată sau este considerată insuficientă de către instanța judecătorească sau autoritatea administrativă.
2. de drept național: articolele 34, 35, 207.2, 207.3 și 207.4 din Legea 1/2000
III. Pertinența întrebărilor pentru România:
Articolele de drept UE invocate au următoarele corespondențe în România:
1. Constituția României din 21 noiembrie 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003:
Articolul 129 Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
2. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, modificată și completată de Legea nr. 161/2010 și de Ordonanța de urgență nr. 34/2014
Articolul 4
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Articolul 6
Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Articolul 8
Controlul respectării dispoziţiilor prezentei legi se face de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor.
Articolul 12
(1) În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la Articolul 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit Articolul 11.
(3) Asociaţiile pentru protecţia consumatorului care îndeplinesc condiţiile prevăzute la Articolul 30 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, la instanţa prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispoziţiile Articolul 13 alin. (1) şi (4) sunt aplicabile.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii.
Articolul 14
Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului Civil şi ale Codului de procedură civilă.
Litera (l) din anexa la Lege: Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive
l)exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
3. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, modificată și completată de Legea nr. 130/2010, Legea nr. 33/2015 și de Ordonanța nr. 37/2015
Articolul 6 (extras)
(1) O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
d)preţul sau modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului;
Articolul 10
(1) În vederea stopării şi combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau organizaţiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva comercianţilor care au săvârşit sau sunt susceptibili să săvârşească practici comerciale incorecte.
(2) Operatorii economici concurenţi pot informa Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte.
Articolul 11
(1) Comercianţii trebuie să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă şi sunt obligaţi, la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau a instanţelor judecătoreşti, să le pună acestora la dispoziţie documente care să probeze cele afirmate.
(2) În cazul în care documentele nu sunt furnizate în termenul stabilit de solicitanţi sau dacă sunt considerate insuficiente, afirmaţiile în cauză se consideră inexacte.
Articolul 12
(1) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor poate dispune măsuri conform prezentei legi, prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(2) Ordinul sau decizia emise potrivit alin. (1) se motivează.
(3) Ordinul sau decizia emise potrivit alin. (1) pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Contestarea în instanţă nu suspendă de drept executarea măsurilor dispuse.
Articolul 13
(1) În măsura în care se consideră necesar, ţinând cont de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public, instanţele judecătoreşti competente sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor dispune, în procedură de urgenţă, chiar fără a exista o dovadă a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenţiei sau a neglijenţei comerciantului, una dintre următoarele măsuri:
a) încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte;
b) interzicerea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost încă puse în practică, dar acest lucru este iminent;
c )transmiterea de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, a datelor de identificare a persoanelor fizice sau juridice implicate în realizarea publicităţii audiovizuale, considerată a fi o practică comercială incorectă, precum şi o copie a materialului publicitar difuzat.
(2) În cazul în care, în vederea eliminării efectelor practicilor comerciale incorecte, s-a dispus încetarea, respectiv interzicerea acestora, iar hotărârea judecătorească prin care s-a dispus această măsură a rămas definitivă şi irevocabilă ori ordinul, respectiv decizia emisă potrivit art. 12 alin. (1) nu a fost atacată potrivit art. 12 alin. (3), instanţa care a emis hotărârea definitivă şi irevocabilă, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, poate solicita:
a) publicarea acesteia, integral sau parţial, în forma pe care o consideră adecvată;
b )publicarea unui comunicat rectificator. Comunicatul rectificator trebuie să cuprindă sediul şi celelalte date de identificare ale comerciantului, practica incorectă săvârşită, data la care a fost săvârşită, precum şi măsurile dispuse.
(3) Publicarea, în condiţiile prevăzute la alin. (2), se va face, în toate cazurile, într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala comerciantului.
Articolul 14
(1) Prezenta lege nu exclude controlul pe care responsabilii codurilor de conduită îl pot efectua, în conformitate cu prevederile din codurile de conduită pe care comercianţii s-au angajat să le respecte.
(2) Efectuarea controlului prevăzut la alin. (1) nu exclude şi nu limitează dreptul consumatorilor, al asociaţiilor sau al concurenţilor de a sesiza responsabilul de cod şi nici dreptul consumatorilor sau al asociaţiilor de a se adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ori instanţei judecătoreşti competente.
Articolul 15
(3) Contravenţiile prevăzute de prezenta lege se constată la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor care, potrivit legii, au un interes legitim ori din oficiu, de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova
Adina Mihalache
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
