Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
9 comentarii

De ce este Legea antifumat nediscriminatorie și ”curat constituțională”?
24.12.2015 | Adrian-Relu TĂNASE

Secţiuni: Health & Pharma (Dreptul sănătății), Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

Rezumat: La 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, o lege menită să apere sănătatea publică a fost adoptată după îndelungi dezbateri şi opoziţia pe măsură a fumătorilor şi a susţinătorilor firmelor producătoare de ţigări. Din motive insuficient susţinute, un număr mic de parlamentari au continuat opoziţia democratică prin atacarea proiectului de lege adoptat cu largă majoritate la Curtea Constituţională, pe motiv de discriminare. Prezentul articol încearcă să combată pseudoargumentele contestaţiei şi să demonstreze că legea adoptată este “curat constituţională” şi nediscriminatorie.

Introducere

Legea nr. 349 din 2002[1] pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun a fost adoptată în anul 2002, fiind modificată ulterior prin cinci acte normative. Deşi adoptată în scopul prevenirii şi, chiar, combaterii efectelor consumului de tutun, mecanismele juridice şi practice instituite de această lege nu au funcţionat decât într-o mică măsură. Punctul său nevralgic a fost imposibilitatea punerii în practică, în ţara noastră, a unor soluţii eficiente de delimitare clară a spaţiilor destinate fumătorilor de cele în care puteau intra şi respira doar aer curat nefumătorii, astfel că în localurile publice (baruri, restaurante, taverne, discoteci etc), indiferent în ce spaţiu aş şi aţi fi intrat, în calitate de nefumător convins, tot nu scăpam/scăpaţi neafumat(ți)!

De zeci de ani, fumatul nu mai e doar o opţiune personală, ci o serioasă problemă de sănătate publică pe care statul trebuie să o adminstreze corespunzător. Într-o democraţie autentică – e adevărat, România mai are mult până să ajungă acolo – dreptul unei persoane se întinde până la limita exercitării drepturilor celorlalţi, altfel se ajunge la exercitarea abuzivă a drepturilor omului şi acest abuz poate fi sancţionat într-o formă sau alta.

Din 1991, Constituţia României prevede, cu rang de principiu, că cetătenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertățile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Mai nimic nou sub soare, românii spuneau de peste două mii de ani că principiile dreptului sunt: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere (să trăieşti cinstit, să nu vatămi pe altul, să dai fiecăruia ce este al său).

S-au scris tomuri întregi pe tema efectelor nefaste, devastatoare chiar, ale fumatului activ ori pasiv. S-a demonstrat de mulţi ani efectul nesănătos al fumatului pasiv asupra sănătăţii nefumătorilor şi a fumătorilor deopotrivă, plecând de la acest efect s-a ajuns la reglementări legale care să aibă efecte reale în planul prevenirii afectării sănătăţii persoanelor. Spre deosebire de orice alt viciu, fumatul are acest efect pervers, al afectării sănătăţii tuturor persoanelor care inspiră aerul viciat, de aici şi necesitatea măsurilor de protecţie a persoanelor care aleg viaţa sănătoasă în locul riscului şi a bolilor de orice fel.

Potrivit unor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii[2], în prezent fumatul activ şi pasiv omoară aproximativ 6 milioane de persoane anual, iar dacă măsurile luate de state şi guverne nu vor avea efectele scontate, la nivelul anului 2030, aproximativ 8 milioane de oameni vor muri anual din cauza acestui viciu. Printre bolile cauzate de fumat, cele mai răspândite sunt sindromul tabagic fetal, astmul bronşic, BPOC, emfizemul pulmonar, ateroscleroza, infarctul miocardic, accidentul vascular, infertilitatea, impotenţa, bolile imunitare, cancerul, emfizemul pulmonar, arteroscleroza, infarctul, cancerul pulmonar, bucal şi alte tipuri de cancer. Un studiu relativ recent efectuat de cercetătorii americani a revelat faptul că “între 75% şi 90% dintre cazurile de cancer sunt provocate de factori care puteau fi evitaţi, precum fumatul, radiaţiile solare, expunerea la substanţe chimice toxice[3]”.

Dincolo de dezbaterile ştiinţifice, strict medicale, referitoare la legătura dintre fumat şi cancer, rămâne certitudinea că fumatul reprezintă un risc foarte mare pentru sănătatea fumătorilor şi a nefumătorilor din jurul lor, astfel că se impun măsuri de natură legislativă care să poată proteja sănătatea cetăţenilor, fie ei fumători sau nefumători.

Noua lege antifumat, între necesitate şi (ne)discriminare

La data de 15 decembrie 2015, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de cameră decizională, Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun[4]. Acest proiect aduce modificări substanţiale formei Legii nr. 349/2002, cele mai importante modificări referindu-se la interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, cu două excepţii. Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din forma modificată, dar încă nepromulgată, “se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prevederile legii fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. De asemenea, se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

În sensul legii, prin ”spaţiu public închis” se înţelege “orice spaţiu, accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Modificările din lege permit fumatul în camere special amenajate exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea anumitor condiţii[5].

În rezumat, argumentele medicale, legale, dar şi de bun simţ care au fundamentat adoptarea acestei legi au fost bine sintetizate de coaliţia „România respiră”, putând fi lecturate aici[6].

Cu privire la posibilele vicii de neconstituţionalitate ale legii recent votate în parlament, de modificare a Legii nr. 349 din 2002, un distins domn parlamentar, semnatar al contestaţiei la CCR, a emis câteva judecăţi de valoare care nu au, din punctul meu de vedere, niciun fel de suport logic ori legal. Astfel, într-un articol recent publicat, a afirmat că “această lege interzice fumatul într-un spaţiu public inchis dar pe care-l defineşte ca putând fi destinat “utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces”, acest lucru ar putea însemna apartamentul proprietate personală de la bloc sau orice altfel de spatiu privat[7]”. Nu, stimate domn parlamentar, acest lucru nu ar însemna deloc că noua lege interzice fumatul într-un apartament proprietate privată, cel puţin din următoarele considerente de ordin legal:

1. În sensul legii, prin ”spaţiu public închis” se înţelege “orice spaţiu, accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. Un apartament proprietate personală nu este, în niciun caz, în nicio interpretare logico-juridică coerentă, articulată, un spaţiu accesibil publicului. În România, potrivit art. 27 din Constituţia României, referitor la inviolabilitatea domiciliului. Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. Cu titlu de excepţie, tot Constituţia prevede, restrictiv şi limitativ, următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.

Aşa cum se poate observa, prevederile noii legi antifumat nu vor permite agenţilor constatatori să pătrundă legal în locuinţa proprietate personală a persoanelor fizice pentru a constata, eventual, că în acel spaţiu privat, nu public, se fumează. Fumatul în aceste spaţii private ale persoanelor nu este, pe bună dreptate, incriminat contravenţional de prevederile noii legi. Prevederile din Codul penal referitoare la violarea de domiciliu sunt deplin aplicabile în cazul în care agenţii constatatori ar pătrunde fără mandat într-o locuinţă proprietate persoanlă pentru a constata că acolo se fumează (legal).

2. Potrivit art. 44 din Constituţie, Dreptul de proprietate, precum si creanţele asupra statului, sunt garantate. Proprietatea privată este garantată si ocrotită in mod egal de lege, indiferent de titular. Niciun moment iniţiatorii proiectului de lege nu au fundamentat propunerile pe dorinţa de a incrimina ori anihila dreptul cetăţeanului român şi european de a fuma în locuinţa sa, asupra căreia are un titlu de proprietate. Sensul corect şi profund al reglementărilor, într-o interpretare istorico-teleologică, este cel de protejare a sanatăţii publice în spaţiile publice închise, adică cele destinate accesului permanent al publicului larg, unde trebuie protejată sănătatea nefumătorilor dar şi cea a fumătorilor, prin interzicerea fumatului exclusiv în acele spaţii.

3. Nici interpretarea a sintagmei “destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori dreptul de acces” nu ar trebui să aibă ca finalitate concluzia evident excesivă că legiuitorul s-a referit la incriminarea faptei de a fuma în spaţii închise inclusiv în propria locuinţă. Domnul senator extrage din context ce îi este de folos în susţinerea tezei viciilor de constituţionalitate ale legii. În locuinţa proprie, dacă doreşti să te otrăveşti pe tine pe copii tăi şi pe prietenii care au venit în vizită, legiuitorul nu te poate opri, în acest spaţiu intim, privat, acţionând mai curând regulile de conduită de bun simţ, de care ar trebui să se ţină cont într-o societate care are în compunerea sa persoane educate, politicoase, bine crescute. Nici dreptul la viaţă privată ori de familei nu este încălcat prin modificările legii antifumat.

În articolul publicat, domnul senator sesizează o posibilă discriminare, întrebându-se, aparent legitim: “Cum putem explica faptul că legea premite existenţa spaţiilor special amenajate pentru fumători în aeroporturile internaţionale şi nu o poate permite în aeroporturile naţionale. Nu sunt oare discriminaţi cetăţenii în funcţie de ce tip de aeroport folosesc?”.  Cu riscul de a vă dezamăgi, afirm cu tărie că nu sunt discriminaţi cetăţenii nici în acest caz, domnule senator, legea, în ansamblul său, nefiind discriminatorie, din următoarele considerente legale:
a) Potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. E foarte important să se înţeleagă că în legislaţia românească, europeană şi mondială, este protejat dreptul la viaţă şi sănătate, dar în niciun act normativ nu este prevăzut ca drept fundamental ori legal dreptul la fumat[8].
b) Discriminarea se referă, aşadar, la restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Ea nu are nicio legătură ori aplicabilitate în problematica viciilor şi a obiceiurilor nesănătoase ale persoanelor, nerecunoscute de stat şi neridicate la rang de drepturi fundamentale sau legale, care s-au dovedit dăunătoare şi pentru persoanele care stau în preajma fumătorilor.
c) Nu orice distincţie înseamnă discriminare. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, “egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite”[9]. Conform jurisprundeţei constante a CEDO, “reprezintă o încălcare a principiului nediscriminării orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage sau comparabile, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă[10]”. Diferenţa fundamentală dintre fumători şi nefumători este, din perspectivă juridică, că nefumătorii au dreptul la ocrotirea vieţii, dar şi a sănătăţii, potrivit prevederilor constituţionale şi legale. Fumătorii au, de asemenea, aceste drepturi, dar, pentru fumători, niciun text de lege nu instituie un drept la a fuma, chiar cu preţul încălcării dreptului legitim al altor nefumători sau chiar fumători de a respira un aer curat care să le permită prezervarea dreptului la sănătate. În aceste condiţii, acest pseudodrept la a fuma se face doar în spaţii deschise, astfel încât fumul să nu afecteze celelalte persoane, care au dreptul să respire, netulburate şi neagresate de fum ori fumuri, doar aer curat, nu substanţe chimice cancerigene.
d) Niciun text din lege nu face nicio diferenţă de tratament între fumători şi nefumători, protejându-le sănătatea în egală măsură atât fumătorilor, care nu vor mai putea aprinde ţigările oriunde doresc (mai puţine ţigări fumate, şansa unei sănătăţi mai bune), existând chiar premisele ca tot mai mulţi fumători să se lase de fumat, ceea ce nu poate fi decât un aspect pozitiv, cât şi nefumătorilor, care au ales viaţa şi sănătatea, nu boala şi moartea prematură cauzată şi de fumat.
e) Nici aşa-pretinsa discriminare între fumătorii “obişnuiţi” care nu vor mai putea fuma în niciun spaţiu public închis, şi cei “privilegiaţi”, care pot fuma în penitenciarele de maximă siguranţă, sau în aeroporturi nu se susţine, pentru că cele două categorii de fumători nu se află în situaţii comparabile, aşa cum afirma recent, corect şi pertinent, şi preşedintele CNCD[11]. Inexistenţa situaţiilor analoage sau comparabile duce, automat, la inexistenţa discriminărilor.
f) În fine, pentru că oricând se poate identifica, în orice text de lege, o noţiune vagă ori insuficient de bine delimitată, insuficient de precisă ori explicitată/definită, aşa cum a afirmat şi profesorul de drept constituţional Gheorghe Iancu[12], nici eu nu exclud ca judecătorii CCR să declare, din perspectiva imprevizibilităţii unora dintre textele de lege, ca neconstituţional unul sau două dintre articolele sale. Deşi, din punctul meu de vedere, noţiunile sunt clar definite, am un vag presentiment că unii dintre judecătorii CCR, care sunt în primul rând oameni, unii dintre ei fumători, vor judeca subiectiv, din prisma propriului interes, această sesizare.

Subiectul referitor la fumatul în spaţii publice e unul vast, viu discutat şi disputat. Pentru că mi s-a părut deosebit de bine argumentat un astfel de articol şi a nu mai relua seria de argumente de bun simţ deja expuse acolo, invit cititorii fumători să reflecteze cu privire la pseudodreptul de a fuma citind articolul domnului Petreanu, disponibil aici[13].

Concluzii

Fundamentată din nevoia legitimă a protejării drepturilor constituţionale şi legale la sănătate şi la ocrotirea vieţii, în detrimentul comportamentelor care încurajează boala şi moartea, prin practicarea unui viciu la alţii pe cale de dispariţie, tocmai datorită măsurilor energice luate prin interzicerea sa în spaţiile publice închise, scumpirea ţigărilor şi o politică statală care încurajează sportul, alimentaţia sănătoasă şi un stil de viaţă sănătos, noua lege antifumat este, în opinia mea, legitimă, constituţională şi foarte necesară în orice societate modernă, europeană. Paşii spre un veritabil progres în România sunt foarte lenţi şi orice lucru bun, pe fond, e foarte greu de a fi adoptat şi mai ales implementat. Niciun efort nu este prea mare când este vorba despre sănătatea membrilor unei societăţi suficient de bolnave, din multe cauze, printre care un loc fruntaş e ocupat de fumat. Succesul acestui proiect este datorat iniţiatorului legii, doamna deputat Manuela Mitrea, tuturor parlamentarilor, nefumători ori chiar fumători, care au votat această lege şi membrilor asociaţiei „România respiră” care au desfăşurat foarte multe acţiuni în direcţia adoptării acestei binevenite legi. Punerea în operă a prevederilor legii antifumat va aduce beneficii mari sistemului de sănătate, îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei, economie la bugetul sistemului de sănătate, protecţia fumătorului pasiv şi a angajaţilor, respectarea angajamentelor şi a Directivelor UE[14].


[1]. Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 435 din 21/06/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
[2]. A se vedea informaţiile disponibile online aici.
[3]. A se vedea informaţia aici.
[4]. Legea adoptată, disponibilă aici.
[5]. Condiţţiile care trebuie respectate cumulativ sunt următoarele:
a) să servească exclusiv fumatului;
b) să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise;
c) să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă;
d) să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
e) să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: ”Cameră pentru fumat”, ”Loc pentru fumat”.
[6]. Disponibil aici.
[7]. A se vedea integral articolul online aici.
[8]. Pe larg, a se lectura excelentul articol intitulat “Nu există dreptul legal la fumat! O explicaţie juridică”.
[9]. Decizia CCR nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 473 din 6 iulie 2011.
[10]. CEDO, Burden c.Regatului Unit din 29 aprilie 2008.
[11]. A se vedea postarea, disponibilă online aici.
[12]. A se vedea interviul domnului profesor Iancu.
[13]. Articolul denumit 10 răspunsuri pentru fumătorii care se simt discriminaţi de legea antifumat.
[14]. A se vedea Directiva UE nr. 2014/40/UE.


Adrian-Relu Tănase

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

9 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti