BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte POPA. Notar public, fals intelectual, achitare și apoi condamnare, articolul 6 și articolul 7 CEDO
28.12.2015 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

 
SMARTBILL

Secția a treia,

Cererea nr. 1814/11
Marilena-Carmen POPA împotriva României
introdusă în 15 decembrie 2010 și comunicată în 18 septembrie 2015

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de noi):

Reclamanta, doamna Marilena-Carmen Popa, de naționalitate română, s-a născut în 1960 și locuiește în București.
Până pe 10 septembrie 2010 reclamanta a fost notar public în București.
În 28 noiembrie 2003 reclamanta a autentificat un contract de vânzare-cumpărare de teren, încheiat între vânzătorul S.C. V. S.R.L, reprezentat de C.E., și cumpărătorul S.C. O.E. S.R.L., reprezentat de M.S.
În 1 iulie 2005 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a trimis în judecată pe reclamantă, și pe și alte patru persoane (co-inculpații).
Reclamanta a fost pusă sub acuzare pentru infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, deoarece ar fi autentificat șapte contracte, inclusiv cel semnat în data de 28 noiembrie 2003, în absența părților.
Co-inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă.

1.1. Judecata în primă instanță

În timpul procesului, Curtea de Apel din București a audiat treizeci și nouă de martori, C.E. inclusiv, și, la cererea inculpatului O.K.H., a dispus efectuarea unei expertize.
C.E a declarat că nu a fost prezentă în biroul notarial la momentul la care contractul din data de 28 noiembrie 2003 a fost încheiat, semnătura de pe contract aparținând altcuiva. Această a declarat de asemenea că nu a avut nicio legătură sau informație despre S.C. V. S.R.L.

Curtea de Apel București a achitat-o pe reclamanta cu privire la toate capetele de acuzare, bazându-se pe probele de la dosar, inclusiv cele administrate în timpul urmăririi penale, printre care o expertiză efectuată în 28 iunie 2005 cu privire la autenticitatea semnăturilor din contract în discuție. Curtea i-a achitat, de asemenea, și pe ceilalți inculpați.

În ceea ce privește contractul din data de 28 noiembrie 2003, Curtea de Apel și-a fondat soluția pe o expertiză efectuată în 28 iunie 2005, statuând că semnătura acestui contract nu aparținea martorei C.E.

Analizând declarația martorului C.E, instanța a statuat că acestea au fost contradictorii; totodată, instanța a reținut că C.E. a afirmat că nu fusese niciodată în biroul notarial și că declarațiile, eșantioanele de semnătură și certificatul fiscal transmise expertului însărcinat cu efectuarea expertizei nu au fost semnate de către ea, ci de către fiica sa. În același timp, martorul a negat că semnătura declarației din timpul urmăririi penale i-ar fi aparținut.

În aceste circumstanțe, instanța a reținut că nu există nicio altă probă la dosar, cu excepția concluziilor care rezultă din expertiză, care să contrazică apărarea reclamantei prin care s-a susținut că C.E. a fost de fapt prezent în biroul reclamantei în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 28 noiembrie 2003.

1.2. Judecata în recurs

În urma amânării a numeroase ședințe din cauza unor nereguli de procedură, avocatul reclamantei a depus în 28 mai 2010 mai multe documente la dosar, fără a ridica excepții și fără a cere să se administreze mai multe probe.

Reclamanta și unul dintre inculpați, G.I, au fost prezenți în ședință și audiați în față Înaltei Curți de Casație și Justiție (în cele ce urmează ÎCCJ). În declarația sa, reclamantă a susținut că toate contractele în discuție au fost semnate de către părțile semnatare în prezența să.
Niciun martor nu a fost audiat de către ÎCCJ.

În 29 iulie 2010 ÎCCJ a admis recursul procurorului și a pronunțat o nouă decizie pe fondul cauzei. Contrar concluziei instanței inferioare, care a reținut că expertiza efectuată de expertul în grafologie nu a fost coroborată cu nicio altă probă care să conteste declarația reclamantei conform căreia părțile la contract ar fi fost prezente în biroul sau la data de 28 noiembrie 2003, ÎCCJ a reținut că martorul C.E a declarat că nu a semnat contractul și că nu a avut cunoștință în niciun fel de activitatea S.C. V. S.R.L.

ÎCCJ a schimbat încadrarea juridică a acuzațiilor aduse reclamantei, renunțând la forma continuată a infracțiunii de fals intelectual.
ÎCCJ a condamnat reclamanta pentru infracțiunea de fals intelectual comisă numai cu privire la contractul semnat la data de 28 noiembrie 2003, la o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare condiționată, cu un termen de încercare de trei ani.

1.3. Contestația în anulare

Reclamanta a introdus o contestație în anulare la începutul lunii iulie 2010, pentru a obține anularea hotărârii din data de 29 iunie 2010. Aceasta a susținut că nu a fost legal audiată de ÎCCJ și că nu s-au respectat regulile de procedură penală întrucât aceasta s-a efectuat și cu privire la co-inculpatul O.K.H. Co-inculpații au cerut, de asemenea, anularea hotărârii în baza aceluiași temei. Reclamanta a susținut, de asemenea, faptul că ÎCCJ a comis o eroare fixând termenul de suspendare pe o durată mai lungă decât cea legală, care era de doi ani și șase luni.

ÎCCJ a respins ca inadmisibilă contestația reclamantei și a co-inculpaților printr-o decizie din data de 16 noiembrie 2010. Aceasta a argumentat că reclamanta a fost audiata de către instanță și că declarația sa nu a fost cenzurata în niciun fel. În ceea ce privește neregulile procedurale, nicio obiecție nu a fost ridicată în fața ÎCCJ cu ocazia judecării apelului de niciuna dintre părțile prezente, iar instanța a luat măsurile necesare convocării tuturor părților.
Nicio mențiune nu a fost făcută de către ÎCCJ cu privire la termenul de suspendare.

1.4. Proceduri subsidiare

În 10 septembrie 2010 Ministerul Justiției a emis un ordin de confirmare a încetării calității de notar a reclamantei ca urmare a condamnării sale.
În 17 septembrie 2010 reclamanta a fost informată de Camera Notarilor Publici București că în data de 20 septembrie 2010 doi reprezentanți se vor deplasa la biroul ei pentru a prelua arhiva și sigiliul oficial.

Reclamanta a susținut că reprezentanții Camerei Notarilor Publici București au smuls plăcuța cu numele reclamantei, au șters informații din computerul alocat profesiei și au luat sigiliul și arhiva fără acordul ei – întrucât ea era în concediu medical – și fără să redacteze un proces-verbal cu privire la aceasta.

Nicio acțiune separată la nivel național nu a fost introdusă de reclamantă cu privire la aceste evenimente.

2. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național:

2.1.Dispozițiile relevante din Codul român de procedură penală, și respectiv Codul penal:

Art. 385 indice 16: Soluţii şi chestiuni complimentare
(1)Când instanţa de recurs casează hotărârea şi reţine cauza spre rejudecare potrivit art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d), se pronunţă şi asupra probelor ce urmează a fi administrate, fixând termen pentru rejudecare.
(2)Dispoziţiile art. 380 şi 381 se aplică în mod corespunzător.

Art. 82: Termenul de încercare
(1) Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
(2) În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.
(3) Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă.

2.2. Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale prevede că:

Articolul 23 (extras)
(1) Calitatea de notar public încetează:
f) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei;

Articolul 42 (extras)
Dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi ea se referă la infracţiunile prevăzute de art. 23 lit. f) din lege, cu acea dată ministrul justiţiei dispune excluderea din profesie a notarului public condamnat.

3. Capete de cerere

3.1. Reclamanta invocă articolul 6 din Convenție cu privire la legalitatea procedurii, susținând, pe de o parte, că nu a fost legal audiată de către instanță atunci când ÎCCJ a casat hotărârea de achitare și a schimbat temeiul legal al acuzațiilor care i s-au adus, și că, pe de altă parte, ÎCCJ a casat sentința de achitare fără a evalua în mod direct probele pe care și-a fondat decizia finală.

3.2. Reclamanta susține că instanța națională a încălcat articolul 7 din Convenție prin stabilirea unui termen de suspendare de trei ani, întrucât i-a impus o pedeapsă mai severă decât cea instituită prin lege.

4. Întrebări adresate părților de Secția a treia CEDO:

4.1. A beneficiat reclamanta de un proces echitabil în determinarea acuzațiilor care i s-au adus, cu respectarea articolelor 6 §§ 1 și 3 b) și d) din Convenție? Mai ales, aduc atingere legalității procedurii schimbarea încadrării juridice a acuzațiilor care i s-au adus reclamantei, urmată de casarea de către instanța superioară a hotărârii de achitare fără o apreciere directă a probei care a determinat în prealabil achitarea și fără audierea din nou a reclamantei în conformitate cu dispozițiile dreptului național?

4.2. Cu privire la termenul de suspendare fixat pentru reclamantă la o durată de trei ani, a fost acesta o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă la momentul comiterii infracțiunii, cu încălcarea garanțiilor articolului 7 din Convenție?

5. Dispoziții CEDO pertinente:

Articolul 6:
1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul:
a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa;
b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

ARTICOLUL 7
Nicio pedeapsă fără lege

1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.
2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

6. Mențiunea noastră:

Mai multe date de pronunțare a hotărârilor din rezumatul realizat de CEDO nu corespund cu cele care apar pe paginile Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție (update 29.12.2015: în urma comentariului domnului Hirjoghe precizăm că datele nu corespund pentru că este vorba de două dosare diferite în care inculpat este tot doamna Popa, datele din rezumatul CEDO fiind totuși cele corecte, iar pentru întreaga motivare a deciziei ÎCCJ, a se vedea aici)

Adina Mihalache
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova (coordonator proiect)


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “România la CEDO: cauza pendinte POPA. Notar public, fals intelectual, achitare și apoi condamnare, articolul 6 și articolul 7 CEDO”

  1. Corneliu HIRJOGHE spune:

    Cu singura mențiune că dosarul cu pricina nu este nicidecum nr. 3142/2/2009, așa cum greșit se face trimitere în articol, ci este vorba despre dosarul nr. 22638/2/2005.
    Iar speța este corect redată în rezumatul Curții EDO, putând fi consultată integral aici: http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2010/decizia-2574-2010.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.