TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Transmiterea acțiunilor şi a garanţiilor contractuale odată cu transferul dreptului de proprietate

31 decembrie 2015 | Paul BABUȘ, Marius STANCIU

DATA PROTECTION
Gratuit pentru membri

1. Vechiul Cod civil

Sub imperiul vechiului Cod civil, nu exista un temei legal care să ofere un fundament transmiterii acțiunilor şi a garanțiilor contractuale odată cu transmiterea dreptului de proprietate. Așa fiind, doctrina şi jurisprudența românească era destul de reticentă în admiterea unor acțiuni, în lipsa unei legături contractuale între cel care introducea acțiunea şi cel împotriva căruia se îndrepta acțiunea. Ca regulă, practica, rămânând fidelă sistemului de drept continental, admitea acțiunile directe numai în cazurile expres prevăzute de legislația în vigoare (aşa numitele ,,acțiuni legale”), cum ar fi, de exemplu, acțiunea mandantului împotriva submandatarului[1].

Au existat, totuşi, în doctrină[2] şi în practica judiciară şi anumite excepţii. Instanțele, plecând de la regula că „odată cu lucrul, ca accesorii ale lui, se transmit subdobânditorilor şi toate drepturile legate de acel bun aflate în strânsă conexiune cu lucrul, care formează obiectul contractului (cum omni causa)”, au admis transmiterea garanției contra evicțiunii şi dobânditorilor subsecvenți ai bunului[3].

 2. Drept comparat

În dreptul francez, este acceptat de multă vreme faptul că acțiunile şi garanțiile  accesorii se transmit odată cu dreptul de proprietate[4]. Astfel, în materia viciilor ascunse, Curtea de Casație franceză admite că subdobânditorul poate, în mod direct, să exercite acțiunea redhibitorie contra vânzătorului inițial sau contra unui vânzător intermediar[5].

Mai mult, şi în proiectele europene de unificare a dreptului civil apare această idee a transmiterii garanțiilor și acțiunilor către dobânditorii subsecvenți. Astfel, în capitolul IV, art. 6.102 al DCFR (Draft Common Frame of Reference) se prevede că, în cazul consumatorilor, garanția dată de cel care transmite bunul se transmite tuturor celor care devin proprietari ai bunului[6].

3. Mecanism juridic

Această transmitere către subdobânditor a acțiunii contractuale a fost explicată de către doctrină în mai multe feluri: prin efectul unei stipulații pentru altul[7] sau printr-o cesiune tacită de creanță[8]. Ambele mecanisme au fost criticate ca fiind artificiale, întrucât nu explică în totalitate transmiterea drepturilor către subdobânditori[9]. În schimb, se poate vedea în această transmitere, o acțiune directă, chiar dacă nu este prevăzută de lege, aceasta putând fi explicată prin transmiterea ca accesoriu al bunului vândut[10]. În literatura de specialitate se consideră că, în cazul încheierii unor vânzări succesive, ultimul cumpărător îl poate acționa pe temei contractual pe primul vânzător, fără a fi legați direct prin contract, pe considerentul că drepturile şi acțiunile atașate direct lucrului vândut se transmit intuitu rei, ca accesoriu al acestuia, odată cu bunul[11].

Unii autori au explicat această transmitere prin apelul la teoria grupului de contracte[12]. Considerăm corectă această teorie doar raportându-ne la un anumit tip de grup de contracte, grupul de contracte cu structură lineară, care presupune înstrăinarea succesivă prin operaţiuni juridice de aceeaşi natură a unui bun[13]. Cu toate acestea, considerăm că apelarea la teoria grupului de contracte îngreunează înțelegerea problemei și nu aduce, din punct de vedere practic, un element de inovare. Prin urmare, ne vom opri asupra explicației bazate pe transmiterea garanțiilor și acțiunilor contractuale, ca accesorii ale bunului principal.

Transmiterea acțiunilor şi a garanțiilor contractuale odată cu transmiterea dreptului de proprietate poate fi fundamentată şi plecând de la ideea că acestea reprezintă bunuri mobile necorporale accesorii. Vechiul Cod Civil reglementa în mod expres, în art. 474, că acțiunile şi drepturile accesorii unui bun sunt bunuri mobile prin determinarea legii. Noul Cod civil nu mai reţine această calificare, prevăzând în art. 539 alin. (1) că bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile. Cu toate acestea, doctrina[14], rămânând constantă şi ținând cont de faptul că bunurile mobile sunt definite prin excludere, afirmă că această calificare a acțiunilor şi a drepturilor accesorii unui bun în bunuri mobile prin determinarea legii îşi găsește în continuare aplicare. Mai departe, conform. art. 546 alin. (3) C.civ.[15], aceste bunuri accesorii se transmit odată cu dreptului principal, urmând soarta juridică a acestuia.

4. Reglementarea actuală

Noul Cod civil a marcat un punct de cotitură, în ceea ce privește viziunea legiuitorului asupra acțiunilor directe şi asupra posibilității transmiterii către dobânditorii subsecvenți a garanțiilor şi a acțiunilor contractuale din contractul inițial.

Existenţa acțiunilor directe nu mai este condiționată de prevederea expresă într-un text de lege, având în vedere Codul Civil actual, care, în art. 1282 alin. (2), prevede că ,,drepturile, precum și, în cazurile prevăzute de lege, obligațiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părților.” Astfel, s-a susținut că regula în materia acțiunilor directe s-a schimbat şi este posibilă formularea acestora chiar pe temei contractual[16]. Mai mult, din interpretarea literală a textului legal se poate observa că doar în cazul transmiterii obligațiilor către succesorii cu titlu particular există cerința unui text legal care să prevadă transmiterea[17].

În materia contractului de vânzare, legiuitorul a reiterat principiul prevăzut în art. 1282 C.civ., conform căruia „odată cu proprietatea, cumpărătorul dobândește toate drepturile şi acțiunile accesorii ce au aparținut vânzătorului”[18]. Mai mult, această idee este întărită şi de art. 1686 alin. (1) C.civ., potrivit căruia „obligația de a preda bunul se întinde şi la accesoriile sale.” Remarcăm că în Codul civil francez există o reglementare similară în art. 1615, iar acest articol a fost considerat fundamentul tradițional al transmiterii garanției contra viciilor ascunse și a garanției de conformitate în contractele de vânzare în lanț: subdobânditorul, doar în această calitate, poate acționa direct în garanție contra vânzătorului originar[19]. Jurisprudența românească, ulterioară noului Cod civil, a aderat la această viziune, admițând că „potrivit legii, ca accesoriu al lucrului vândut se transmit […] şi acțiunile personale care au o legătură semnificativă cu bunul vândut şi sunt o condiție a folosinței actuale a acestuia. În această categorie se încadrează, de exemplu, acțiunile în garanție ascendentă privind lucrul vândut, dar şi acțiunile îndreptate împotriva aceluia care a făcut reparația bunului vândut pentru conformitatea acestei reparații”[20].

Analizând aceste texte legale, se observă că nu toate drepturile şi acțiunile ce izvorăsc dintr-un contract se transmit la subdobânditori odată cu transmiterea bunului. Așadar, legiuitorul, în acord cu practica judiciară, face o distincție între drepturile şi acțiunile care au o strânsă legătură cu bunul transmis şi care urmează soarta acestuia şi celelalte drepturi şi acțiuni care, nefiind într-o asemenea legătură, nu urmează bunul. În doctrină s-a statuat că o creanță care contribuie la definirea dreptul de proprietate transmis, cum este cazul unei obligații de neconcurenţă asumată de vânzător, se va transmite şi dobânditorilor subsecvenți[21]. Mai mult, în această categorie se încadrează şi acțiunea întemeiată pe contractul de asigurare pe care proprietarul anterior o putea exercita împotriva asigurătorului, având în vedere că o astfel de acțiune privește folosința lucrului, fiind o condiție pentru folosința actuală a bunului[22].

În lipsa unei legături strânse cu bunul care sa facă posibilă transmiterea ope legis a garanțiilor şi a acțiunilor contractuale odată cu transmiterea bunului, transferul acestora poate surveni în urma încheierii de către părţile contractului de vânzare a unei cesiuni de creanță[23].

Dobânditorul subsecvent al dreptului dobândește aceste acțiuni şi garanții accesorii, așa cum se aflau în patrimoniul autorului său[24]. Astfel, în cazul în care subdobânditorul unui bun exercită o acțiune contractuală transmisă ca accesoriu al dreptului de proprietate, regimul juridic al acestei acțiuni va fi guvernat de contractul din care izvorăște. Este vorba de invocarea de către subdobânditor a primului contract şi de limita drepturilor transmise prin acel contract, fără a se putea ţine cont de eventuala extindere a acestor drepturi de către alți dobânditori în lanțul contractual. În acest caz, o clauză de limitate a răspunderii din contractul inițial va fi opozabilă subdobânditorului, dar ea va fi opozabilă doar în raportul generat de acțiunea directă, nu şi în raportul dintre succesorul cu titlu particular şi cel cu care a contractat[25].

5. Garanția pentru evicțiune

În ceea ce privește garanția pentru evicțiune, Codul civil oferă un temei legal în virtutea căruia operează transmiterea acestei garanții şi la dobânditorii subsecvenți[26].

În doctrină[27], se apreciază că acțiunea subdobânditorului în garanție ascendentă este preluată din patrimoniul autorului său, iar transmiterea garanției la subdobânditor poate fi fundamentată pe ideea unui transfer al acțiunii în garanție ca accesoriu al proprietăţii asupra lucrului. Așadar, art. 1706 C.civ. reprezintă doar o aplicare a mecanismului de transmitere a acțiunilor accesorii unui drept odată cu transmiterea acestui drept.

S-a conturat în doctrină şi opinia conform căreia „la fiecare dintre înstrăinările succesive ale bunului, ulterioare vânzării, se naște o nouă obligație a vânzătorului către dobânditorul din acea înstrăinare, având un conținut identic celei asumate faţă de comparatorul inițial, însă cu condiția suplimentară că nici dobânditorul subsecvent să nu cunoască la momentul propriului său contract de dobândire cauza evicțiunii.”[28]

În opinia noastră, mecanismul prevăzut de legiuitor în art. 1706 C.civ. nu presupune o multiplicare a garanției în persoana fiecărui subdobânditor. Considerăm că, în acest caz, suntem în prezenţa unei transmiteri a acțiunii în garanție afectată de mai multe condiții: apariția cazului de evicțiune, exercitarea acțiunii în garanție contra evicțiunii (condiții suspensive) şi nereperarea prejudiciului printr-o altă acțiune în garanție disponibilă (condiție rezolutorie). De exemplu, în cazul unei transmiteri succesive a unui bun, cumpărătorul final îl poate acționa în garanție contra evicțiunii atât pe vânzătorul intermediar, cât şi pe cel inițial. Acțiunea împotriva vânzătorului intermediar este proprie şi rezultă din contractul de vânzare dintre ei, în timp ce acțiunea împotriva vânzătorului inițial este acțiunea pe care a avut-o vânzătorul intermediar şi pe care a transmis-o cumpărătorului (subdobânditorului). În ipoteza în care cumpărătorul alege să se îndrepte împotriva vânzătorului intermediar şi îi este acoperit prejudiciul, vânzătorul intermediar se va putea regresa împotriva vânzătorului inițial[29]. Acțiunea cumpărătorului revine la vânzătorul intermediar, întrucât s-a îndeplinit condiția rezolutorie, aceea a acoperirii prejudiciului printr-o altă acțiune în garanție. Acest raționament este valabil şi în ipoteza în care vânzătorul intermediar l-a chemat în garanție pe vânzătorul inițial, potrivit art. 72 C.proc.civ., întrucât doar după admiterea cererii principale (a cumpărătorului împotriva vânzătorului intermediar) va putea fi admisă şi cererea de chemare în garanție. Practic, momentul admiterii acțiunii principale va marca și îndeplinirea condiției rezolutorii, care va justifica folosirea de către vânzătorul intermediar a acțiunii în garanție contra evicțiunii. Soluţia este justificată de faptul că prin hotărârea judecătorească s-a fixat o obligaţie în sarcina pârâtului (a vânzătorului intermediar), caz în care pentru chematul în garanţie s-a activat obligaţia de a garanta sau de a despăgubi[30].

Chiar dacă subdobânditorul are posibilitatea de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre vânzătorii anterior, acesta nu va putea primi o dublă reparație a aceluiași tip de prejudiciu. Dobânditorul subsecvent se poate adresa împotriva oricăruia dintre ei, angajând răspunderea lor pentru evicțiune, urmând ca aceștia să poată, eventual, să cheme în garanție pe oricare dintre proprii lor antecesori faţă de care condițiile obligației de garanție sunt îndeplinite[31].

În ceea ce privește regimul juridic al răspunderii vânzătorului împotriva căruia se introduce acțiunea, acesta se analizează prin prisma contractului încheiat de respectivul vânzător. Faptul că subdobânditorul exercită acțiunea prin raportare la contractul originar determină analizarea tuturor condițiilor garanției pentru evicțiune prin raportare la acea vânzare: termenele de prescripție se calculează în raport de prima vânzare[32], necunoașterea sau neasumarea cauzei de evicțiune (de care este condiţionată antrenarea garanției) vor fi apreciate în raport cu vânzătorul intermediar[33].

6. Garanția pentru vicii

Legiuitorul român a omis să se pronunțe expres în textele Noului Cod civil asupra posibilității cumpărătorului final de a-l acționa în garanție contra viciilor ascunse pe vânzătorul inițial.

Însa în doctrină, se apreciază că, în cazul acestui tip de garanții, ar trebui să se facă uz de același mecanism al accesorialităţii. Odată cu proprietatea bunului, intră în patrimoniul subdobânditorului şi garanția pentru vicii ascunse de care s-ar fi putut prevala autorul său[34], acțiune care va fi în mod obligatoriu contractuală[35].

La fel, îndeplinirea condițiilor garanției pentru vicii se apreciază în funcție de contractul încheiat de vânzătorul împotriva căruia se introduce acțiunea. Așadar, condițiile de admisibilitate se vor aprecia în persoana vânzătorului intermediar.

Pentru identitate de rațiune, considerăm valabile argumentele aduse pentru transmiterea garanției contra viciilor ascunse către subdobânditori și pentru recunoașterea transmiterii garanției pentru lipsa calităților convenite[36] şi a garanției pentru buna funcționare[37], întrucât ambele sunt drepturi strâns legate de bunul asupra căruia s-a transmis dreptul de proprietate.

7. Clauze de interdicție a cesiunii

Am stabilit până acum că transmiterea acțiunilor şi a garanțiilor contractuale odată cu transmiterea bunului este posibilă, iar în cazul în care acestea sunt strâns legate de bun, transmiterea se realizează ope legis. În acest context, se poate ridica următoarea întrebare: este posibilă limitarea sau interzicea transmiterii acestor drepturi? Pentru a răspunde la aceasta întrebare trebuie să facem mai întâi distincție între cele două categorii de acțiuni şi garanții: cele care se transmis ope legis şi cele pentru a căror transmitere trebuie încheiata o cesiune de creanță.

În privința acțiunilor şi a drepturilor strâns legate de dreptul principal, limitarea sau interzicerea transmiterii lor automate depinde de caracterul dispozitiv sau imperativ al normelor din Codul civil anterior menționate.

În primul rând, regula o reprezintă normele dispozitive, iar excepția cele imperative. De cele mai multe ori, însăşi legea prevede în mod expres că o anumita normă este imperativă. Atunci când nu ne oferă în mod expres o soluție, trebuie să cercetăm interesul ocrotit prin norma respectivă. În cazul de faţă, având în vedere că ne aflăm pe tărâm contractual, unde principiul libertăţii contractuale reprezintă un principiu fundamental, putem afirma că aceste norme sunt supletive şi, prin urmare, părţile pot deroga de la aceste dispoziții. Pe cale de consecință, s-ar putea admite interdicția cesiunii acțiunilor şi a garanțiilor.

În al doilea rând, trebuie avut în vedere şi art. 546 alin. (3) C.civ., care statuează că „dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal.” Așa cum am văzut, acțiunile şi garanțiile contractuale reprezintă bunuri mobile prin determinarea legii. Fiind accesorii dreptului principal transmis, acestea urmează soarta sa juridică chiar şi în caz de înstrăinare, însă numai daca părţile nu prevăd altfel.

În privința acțiunilor şi a drepturilor conexe unui drept principal, care nu prezintă o legătură atât de strânsă cu acest drept astfel încât să opereze o transmitere automată alături de dreptul principal, trebuie avut în vedere că transferul acestora este condiționat de încheierea de către părţi a unei cesiuni de creanță. Art. 1570 C.civ. prevede posibilitatea stabilirii inalienabilității unei creanțe. Or, garanția tocmai asta este o creanță pe care o are garantatul.

Prin urmare, transmiterea garanţiilor şi a acţiunilor strâns legate de un bun poate fi limitată sau prohibită. Însă, considerăm că o mențiune specială trebuie făcută în cazul evicțiunii, în cazul căreia, art. 1706 C.civ., pare a avea o formulare imperativă ce nu permite derogarea pe cale contractuală.


[1]. L. Pop, Contribuții la studiul obligațiilor civile, Ed. Universul Juridic, 2010, p. 230 (,,L. Pop, Contribuții).
[2]. Fr. Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, ed. a IV-a actualizată de L. Mihai, R. Popescu, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 100; M. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. All Educaţional, București, 1998, p. 628: „acțiunea în garanție poate fi exercitată și de succesorii cu titlu particular ai cumpărătorului, pentru că garanția este un drept decurgând direct din însuși dreptul transmis și inerent lui.
[3]. C.A. Constanta, s. civ., min si fam. mun. şi asig. soc., decizia nr. 311/C din 7 octombrie 2009; Pentru un raționament similar în ceea ce privește transmiterea către subdobânditorii unui bun a dreptului de a cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare, a se vedea decizia nr. 201 din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, publicată in Revista Română de Jurisprudență, nr. 6/2009.
[4]. Ph. Malaurie, L. Aynes, P.-Y. Gautier, Drept civil. Contractele Speciale, Ed. Wolters Kluver, București, 2009, p. 237 (,,Ph. Malaurie, Contractele”).
[5]. Cass. com., 17 mai 1982, Bull. civ. IV, n. 182, apud Ph. Malaurie, Contractele, p. 238.
[6]. Art. 6:102: „Binding nature of the guarantee.
(1) A consumer goods guarantee, whether contractual or in the form of a unilateral undertaking, is binding in favour of the first buyer, and in the case of a unilateral undertaking is so binding without acceptance notwithstanding any provision to the contrary in the guarantee document or the associated advertising.
(2) If not otherwise provided in the guarantee document, the guarantee is also binding without acceptance in favour of every owner of the goods within the duration of the guarantee.”
[7]. R. Savatier, Le pretendu principe de la relativite des contrats, RTD civ., 1939. 525 apud Ph. Malaurie, Contractele, p. 239.
[8]. R. Rodiere, n. sub Aix, 5 octombrie 1954, JCP G, 1955. II. 8548 apud Ph. Malaurie, Contractele, p. 239.
[9]. Ph. Malaurie, Contractele, p. 239; L. Pop, Contributii, p. 246-248.
[10]. Ph. Malaurie, Contractele, p. 239.
[11]. D. Chirica, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vânzarea şi schimbul, vol. 1, Ed. C.H. Beck, 2008, p. 350.
[12]. G. Viney, L’action en responsabilite entre participants a une chaine de contrats, în Et. Holleaux, Ed. Litec, 1990, p. 399-424, apud Ph. Malaurie, Contractele, p. 239; Gh. Piperea, Grupul de contracte. O teorie a haosului,.[13]. A se vedea L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile, vol. II (Contractul), Ed. Universul juridic, 2009, p. 697.
[14]. G. Boroi, C. Al. Anghelescu, Drept Civil. Partea Generală, Ed. Hamangiu, 2011, p. 76; I. Reghini, Ș. Diaconu, P. Vasilescu, Introducere în drept civil, Ed. Hamangiu, 2013, p. 397.
[15]. Art. 546 alin. (3) C.civ.: „Dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal.
[16]. L. Pop, I.-Fl. Popa, St. Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 139 (,,L. Pop, Obligațiile„); Pentru o critică adusă modului de formulare a acestui articol, a se vedea S. Neculaescu, Izvoarele obligațiilor în Codul civil art. 1164-1395, Ed. C.H. Beck, 2013, p. 445-446.
[17]. Distincție care a fost reținută și în doctrina și jurisprudența franceză, în ciuda lipsei unui text legal, a se vedea Ph. Malaurie, L. Aynes, Ph. Stoffel-Munck, Drept Civil. Obligațiile, Ed. Wolter Kluvers, București, 2009,  p. 435 (,,Ph. Malaure, Obligațiile”).
[18]. Art. 1673 alin. (2) C.civ: „Odată cu proprietatea cumpărătorul dobândeşte toate drepturile şi acţiunile accesorii ce au aparţinut vânzătorului.
[19]. Ph. Malaure, Obligațiile, p. 435.
[20]. T. Arges, s. civ., decizia 458/2012, nepublicată, apud V. Terzea, Noul Cod civil adnotat cu doctrină și jurisprudență, vol II, Ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, p. 746.
[21]. D. Chirica, op cit., p. 350.
[22]. T. Arges, s. civ., decizia 1188/2012, nepublicata, apud V. Terzea, op. cit., p. 746 – 747: „[…] Prin urmare, dacă bunul ce face obiectul unui contract de leasing a suferit o daună in timpul derulării contractului, care nu a fost reparată de asigurător, atunci, în cazul finalizării acestui contract, noul dobânditor al bunului va fi in drept să exercite acțiunea în răspundere contractuala în contra asigurătorului, întrucât această acțiune s-a transmis ca un accesoriu juridic necesar către noul proprietar.”
[23]. Ph. Malaurie, Obligațiile, p. 436.
[24]. A se vedea în acest sens Cass. civ. 1re, 7  iunie 1995, apud Ph. Malaurie, Contractele.
[25]. L. Pop, Obligațiile, p. 139.
[26]. Art. 1706 C.civ., „Vânzătorul este obligat să garanteze contra evicţiunii faţă de orice dobânditor subsecvent al bunului, fără a deosebi după cum dobândirea este cu titlu oneros ori cu titlu gratuit.”
[27]. J. Goicovici, Garanțiile ascendente în reglementarea noului Cod civil, în Curierul Judiciar, nr. 3/2015, p. 136.
[28]. R. Dincă, Contracte civile speciale in noul Cod civil. Note de curs, Ed. Universul Juridic, 2013, p. 136.
[29]. R. Dincă, op. cit., p. 137; J. Goicovici, op. cit., 135.
[30]. D. N. Theohari, Noul Cod de procedura civila – comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, 2013, p. 218.
[31]. A se vedea R. Dincă, op. cit., p. 136.
[32]. Trebuie menționat că în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, potrivit art. 2528 C.civ., aceasta începe să curgă, în ce îl privește pe subdobânditor, de la momentul în care a cunoscut sau trebuia să cunoască atât evicțiunea, cât și pe cel care răspunde de ea.
[33]. J. Goicovici, op. cit., p. 137.
[34]. J. Goicovici, op. cit., p. 137; L. Pop, op. cit., p. 138.
[35]. Curtea de Casație franceză, sect. I civ., decizie pronunțată în 9 octombrie 1979, apud I. Turcu, Vânzarea în noul Cod civil, Ed. C.H. Beck, 2011, p. 757.
[36]. Art. 1714 C.civ.: ,,Dispoziţiile privitoare la garanţia contra viciilor ascunse se aplică şi atunci când bunul vândut nu corespunde calităţilor convenite de către părţi.”
[37]. Art. 1716 alin. (1) C.civ.: ,,În afară de garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul pe cheltuiala sa.”


Av. Paul Babuș
Av. Marius Stanciu
DLA PIPER DINU


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.