Cătălin Lungănașu: Orice judecător ar trebui să aibă o minimă experienţă într-o altă profesie juridică, preferabil în cea de avocat
31 decembrie 2015 | Alina MATEI
Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule judecător, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii JURIDICE.ro. Cum e viața de judecător?
Cătălin Lungănașu: Eu vă mulţumesc pentru invitaţie! Viaţa de judecător este mult mai dificilă decât pare din exterior. Nu vreau să descurajez studenţii şi aspiranţii la o carieră în magistratură, însă nici nu doresc să denaturez realitatea. Este, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă profesie juridică şi, pentru momentul actual, sunt bucuros că am făcut această alegere, iar plăcerea de a lucra în domeniu compesează toate neajunsurile. În ceea ce priveşte greutăţile, aş aminti volumul foarte mare de lucru, astfel că pentru a respecta cerinţele – inclusiv încadrarea în toate termenele – programul rareori se limitează la opt ore zilnic sau la doar cinci zile săptămânal. Aspectul acesta este prea puţin cunoscut de publicul străin de magistratură.
În plus, răspunderea magistraţilor şi pretenţiile foarte ridicate, dar justificate, pe care societatea, celelalte autorităţi publice, justiţiabilii, ceilalţi jurişti şi chiar colegii de la instanţele superioare le au de la un judecător creează o presiune deosebit de mare, ajungând practic a fi atent, uneori exagerat, la fiecare pas. Situaţia, însă, poate fi rezolvată – şi văd asta atât în privinţa mea, cât şi a colegilor – prin câteva soluţii simple: echilibrul în viaţă, asumarea statutului şi a responsabilităţilor, conştientizarea restricţiilor şi devotamentul necondiţionat pentru profesie şi pentru Justiţie. În felul acesta, greutăţile amintite (şi altele, lăsate tăcerii) devin o stare de normalitate pe care o funcţie nobilă o presupune pur şi simplu.
Alina Matei: Cum de ați făcut trecerea de la avocatură la magistratură? Ce v-a determinat ca după 5 ani de avocatură să alegeți să deveniți judecător?
Cătălin Lungănașu: Trecerea de la avocatură la magistratură a avut un cumul de cauze, însă niciuna principală. Fiind zilnic în sala de judecată, în ultima perioadă mă imaginam efectiv de partea cealaltă a pupitrului, gândindu-mă că şi eu pot face lucrul acela, de a conduce o şedinţă de judecată, de a soluţiona un dosar şi a-i motiva hotărârea. Apoi, având prieteni printre magistraţi, mi-am dat seama că profilul meu – profesional, dar şi uman – s-ar potrivi mai bine imaginii de judecător decât celei de avocat. Astfel am ajuns să experimentez pe propria persoană: să văd dacă pot promova concursul considerat a fi cel mai dificil din ţara noastră. Deşi ca avocat am fost apreciat, n-am mai avut linişte până ce am susţinut probele de admitere. Spre bucuria mea, la prima încercare am promovat concursul şi am ajuns unde sunt şi în prezent.
Problema aceasta, cu motivaţia de a schimba profesia, mi-a fost greu de explicat chiar şi comisiei în cadrul interviului de admitere în magistratură, dar şi colegilor avocaţi pe care i-am părăsit astfel. În realitate, n-am avut nicio decepţie în avocatură, păstrez multe amintiri frumoase şi am rămas cu prieteni adevăraţi din rândul foştilor colegi. Poate constatarea că firii mele îi este mai natural să spună, să explice şi să aplice norma, decât să o modeleze, a cântărit suficient de mult, cât să mă ambiţioneze în a face schimbarea. Timpul îmi va dovedi dacă am avut sau nu dreptate. Până acum, nu regret alegerea făcută.
Alina Matei: Ce a însemnat pentru dumneavoastră perioada cât ați practicat avocatura? Aveți avantajul de a fi lucrat în societăți de avocatură din Timișoara și București.
Cătălin Lungănașu: Avocatura este cea care a format practicianul (judecătorul) de astăzi. Deşi este posibil să deranjez cu această opinie, cred cu tărie că orice judecător ar trebui să aibă o minimă experienţă într-o altă profesie juridică, preferabil în cea de avocat. Afirm aceasta şi din simplul motiv că încă de la prima şedinţă când am intrat în sala de judecată – judecător fiind – n-am avut emoţii nici pe jumătate comparativ cu cele avute când luptam pentru clienţii mei, în faţa unor judecători admirabili de la Curtea de Apel Bucureşti, spre exemplu. Tot practica de avocat m-a învăţat, în ambele situaţii, să-mi maschez emoţiile şi să mă comport precum un profesionist experimentat.
În plus, toată gândirea juridică, lărgirea orizontului, modul de abordare a dosarelor, conduita în timpul şedinţei de judecată, dar şi în general, cu justiţiabilii şi colegii se datorează experienţei de avocat. Faptul că am lucrat în case de avocatură în Timişoara şi Bucureşti m-a determinat să adopt un stil business, atât în ceea ce priveşte interacţiunea cu clienţii şi colegii, cât şi abordarea dosarelor sau a diverselor provocări profesionale. Tocmai de aceea cred şi acum, deşi clienţii au fost schimbaţi cu justiţiabilii, iar colegii avocaţi nu mai stau în aceeaşi bancă cu mine, că jobul meu este unul dedicat cetăţeanului, poate chiar mai mult decât îi era când lucram ca avocat. Altfel spus, profesia pe care o exercit este pentru cetăţeni şi în serviciul acestora, iar abordarea aceasta, care tot din experienţa de avocat îşi are originea, încerc să o fac vizibilă în tot ceea ce lucrez.
Alina Matei: Ce v-a învățăt Maestrul/Îndrumătorul și puteți aplica și astăzi ca judecător?
Cătălin Lungănașu: Am învăţat foarte multe lucruri pe care şi acum le pot aplica. Aşa cum spuneam mai sus, o experienţă anterioară în altă profesie juridică ar fi de dorit în cazul fiecarui magistrat. Îmi amintesc cum maestra mea, avocat desăvârşit, mi-a spus că sunt avocat 24 de ore din 24. Cu atât mai mult acum, judecătorul este magistrat non-stop, chiar şi în concediu, în timpul liber, la întâlnirile cu prietenii sau în mediul privat. Aici se văd – şi la aceasta se referea fosta mea maestră – toate restricţiile şi obligaţiile ce vin odată cu funcţia. Noblesse oblige, întotdeauna! Aceeaşi doamnă avocat m-a învăţat cum să redactez (cum să motivez) o acţiune, cum să organizez ideile şi cum să fac dintr-o cerere ce se poate întinde pe zece pagini o susţinere convingătoare, chiar şi pentru o persoană care ar citi-o doar „în diagonală”. Aceleaşi reguli de redactare, de ordonare logico-juridică a ideilor le folosesc şi astăzi, întrucât considerentele hotărârii conţin, în esenţă, aceleaşi instrumente în privinţa argumentării soluţiei juridice.
Trebuie să îl amintesc şi pe al doilea maestru, căruia mereu îi voi spune „maestrul meu de suflet”, care din nefericire nu se mai află printre noi, persoană de la care am învăţat poate cea mai importantă lecţie pentru un practician al dreptului: să nu mă „fure” scaunul! Crezând în mine că voi reuşi ce îmi propun, domnul avocat mi-a spus, într-un mod excelent, îndrumarea şi rugămintea sa, aceea de a rămâne mereu ancorat în realitate, decent, simplu şi bun, lipsit de aroganţa aparentă a oricărei funcţii pe care aş avea-o cândva. Altfel spus, să fim şi să rămânem oameni. Acest sfat mi-a fost dat cu mult înainte de a hotărî să devin magistrat şi sper cu tărie că, până în prezent, nu mi-am dezamăgit maestrul.
Alina Matei: Înțelegeți mai bine nevoile avocaților ca și judecător, având în vedere experiența ca și avocat? Uneori pare-se că avocatul se uită la judecător ca la un ”guru”…
Cătălin Lungănașu: Faptul că am fost avocat înainte este şi un avantaj, pentru că înţeleg ce implică această profesie, dar poate fi şi un dezavantaj, fiindcă am cele mai mari aşteptări tocmai de la colegii avocaţi.
Referitor la imaginea de „guru”, îmi permit să vă contrazic: nici eu, cât am fost avocat, nu vedeam în felul acesta judecătorul, nici acum nu cred că mă priveşte cineva astfel. Cred că diferenţa este dată de calitatea persoanei şi a muncii depuse, nu neapărat de funcţia ocupată.
Alina Matei: Ați fost șef de promoție al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara. V-ați propus să fiți șef de promoție sau nu v-ați împiedicat de nicio materie și atunci lucrurile au decurs normal? Colegii nu v-au invidiat? Profesorii nu v-au stricat șirul de note bune?
Cătălin Lungănașu: Faptul că am fost şef de promoţie a fost o surpriză plăcută pentru mine, însă niciodată n-a fost un obiectiv în sine, deoarece mă interesa să ştiu cât mai bine materia, nu neapărat nota obţinută la examen. Notele veneau doar ca o confirmare a muncii şi a cunoştinţelor acumulate. Aici trebuie să menţionez că încă de la vârsta de opt ani mi-am dorit să urmez cursurile Facultaţii de Drept, astfel că, ajungând studentul acestei facultăţi, practic îmi trăiam visul din copilărie. Constatând că îmi şi plăcea foarte mult ce învăţam, totul s-a derulat cât se poate de firesc. În plus, mi-am dat seama că, pentru a face performanţă, dreptul trebuie învăţat temeinic pentru că aproape totul se corelează. Aşa am ajuns, pe când eram asistent universitar, să le spun studenţilor că, precum un chirurg ce nu se opreşte în mijlocul operaţiei spunând că el nu a citit mai departe în tratat, la fel un student nu poate învăţa cu jumătăţi de măsură şi să ajungă apoi un jurist asemenea. Or, această idee o aveam încă de când eram student. Nu se poate „sări” un capitol dintr-un tratat sau neglija o instituţie juridică. Dreptul se ştie sau nu!
Referitor la relaţiile cu profesorii şi colegii, mă pot considera un om norocos. Mă amuză că aţi menţionat invidia în condiţiile în care am făcut parte dintr-o promoţie foarte bună, cu oameni minunaţi care de multe ori m-au ajutat inclusiv cu furnizarea de cursuri sau materiale, iar cu mulţi dintre colegii mei am păstrat o relaţie de prietenie şi după absolvirea facultăţii. Aşa că nici vorbă de invidie.
Am lăsat la urmă ce a fost mai important: profesorii. Ţin minte că în primul an ni s-a spus că Facultatea de Drept înseamnă multă muncă individuală şi că niciun profesor nu va reuşi să predea întreaga materie, aşa cum şi-ar dori, din cauza volumului foarte mare de informaţie. Chiar aşa a fost; cea mai mare contribuţie a avut-o studiul individual, din sute şi sute de pagini din tratate. Însă ingredientul ce a făcut întreaga diferenţă a fost dat de profesori: ţinuta dumnealor, limbajul, abordarea, modul de raţionare, deschiderea spre dialog şi dezbatere, antrenarea unei gândiri critice şi logice; toate acestea au reprezentat modele pentru mine şi pot spune cu mândrie că am fost format de şi în mediul academic timişorean.
Alina Matei: Cum vi se pare că este învățământul juridic astăzi? Te pregătește pentru profesii? Te învață Drept? Sau e nemilos, discutabil? Că avem multe facultăți private, că nu doar studenții mai chiulesc din când în când de la cursuri, că sunt scumpe cărțile de drept?
Cătălin Lungănașu: La această întrebare parţial v-am răspuns deja. Personal mă pot pronunţa doar asupra învăţământului juridic timişorean, din Universitatea de Vest. În schimb, am foşti colegi avocaţi absolvenţi ai Universităţii Bucureşti, dar şi ai unor universităţi particulare din Bucureşti. Deşi nu am discutat anume despre sistemul de învăţământ, am constat, cum am zis şi mai devreme, că diferenţa o facem noi înşine prin propria persoană. Dacă suntem cinstiţi să recunoaştem cine suntem, eu cred că fiecare poate fi foarte bun dacă îşi propune asta şi dacă munceşte suficient de mult. Am foşti colegi avocaţi, absolvenţi ai unor facultăţi particulare pe care indubitabil îi consider modele de urmat, fie că vorbim de profesionişti ai dreptului penal sau ai dreptului afacerilor, la fel cum am identificat modele în avocaţi absolvenţi ai Universității din Bucureşti.
Ca atare, eu cred că se poate face aceeaşi performanţă indiferent de facultatea urmată, câtă vreme studentul nu face niciun compromis în ceea ce priveşte calitatea pregătirii sale. Cum ziceam mai sus, formarea juridică înseamnă multă muncă individuală şi auto-educare. În consecinţă, depinde de student ce model îşi alege şi ce tip de profesionist vrea să fie după absolvirea facultăţii. Restul cred că sunt scuze şi pretexte pentru lipsa performanţei. Legat de modele, revin la ai mei profesori, cu această ocazie, pentru a le mulţumi că au fost şi sunt în continuare un model pentru mine, un standard pe care mă străduiesc în fiecare zi să îl ating. La fel, însă, am modele şi din rândul foştilor colegi avocaţi, iar când redactez hotărârile îmi imaginez că vor fi citite de maeştrii mei şi de foştii colegi din Bucureşti – cei mai mari susţinători ai mei şi, totodată cei mai mari critici.
În privinţa cărţilor, recunosc că au uneori preţuri prohibitive, mai ales pentru un student înaintea unei sesiuni. Există însă alternative, cum ar fi studiul în bibliotecă, copropietatea cărţilor sau împrumutul de la colegii din anii mai mari. Eu am beneficiat de sprijinul părinţilor şi am avut posibilitatea de a-mi cumpăra toate cărţile, dar cred că performanţă se poate obţine şi în celelalte modalităţi amintite mai sus.
Alina Matei: De foarte multe ori îndrăgim o materie, învățăm mai ușor, pentru că ne place realmente profesorul, ne place înalta și marea lui competență și tânjim rău de tot să fim la fel. Ce profesori v-au rămas în minte și suflet?
Cătălin Lungănașu: Mi-ar fi nespus de greu să nominalizez anumiţi profesori în condiţiile în care am învăţat câte ceva de la fiecare în parte, ceva-ul acela mai mult decât materia predată. Apreciez că rolul profesorului de drept, mai mult şi poate mai important decât doar să predea materia, este să ofere un exemplu, să fie un model pentru viitori jurişti. Cred că societatea noastră are nevoie de modele de urmat şi de valori de respectat, iar corpul profesoral al Facultăţii de Drept din U.V.T. a reuşit, în cazul promoţiei mele, să ofere aceste solide repere ce au modelat o generaţie.
Alina Matei: Povestiți-ne, vă rugăm, un lucru haios care s-a petrecut recent în sala de judecată.
Cătălin Lungănașu: Până acum nu pot să spun că a fost vreun moment foarte amuzant, însă diverse incidente au tot fost: fie că la prima şedinţă, din obişnuinţa de a bate la o uşă închisă, am bătut la propria uşă, cea pe unde intră separat completul de judecată în sala de judecată, fie că un petent mi se adresa în mod repetat în timpul şedinţei cu formularea „domnule avocat”, deşi i-am spus că sunt judecător…
Alina Matei: Cum vă vedeți orbita dezvoltării profesionale? Cu ce anvergură priviți spre viitor?
Cătălin Lungănașu: Momentan nu am o prefigurare a viitorului meu profesional şi nici nu insist în construirea vreunui scenariu, preferând o abordare mai pragmatică şi realizabilă; ca atare, principala dorinţă actuală legată de exercitarea profesiei este aceea de a mă întoarce în Timişoara pe o funcţie similară. Apoi, mai vedem ce ne rezerva viitorul.
Alina Matei: Internetul este era prezentă sau viitoare? Dacă soluțiile le aflăm acum online, la ce ne putem aștepta în viitor?
Cătălin Lungănașu: Mi se pare că încă suntem tributari unui sistem învechit. Aş aprecia o mai mare utilizare a tehnicii actuale spre uşurarea şi urgentarea procedurilor şi a soluţionării cauzelor; prea puţin folosim avantajele tehnologiei faţă de beneficiile sale reale – nu văd de ce să nu generalizăm comunicările electronice, să economisim fonduri considerabile consumate în prezent cu tone de hârtie, cu milioane de plicuri expediate, cu mii de registre pe care colegii grefieri încă le scriu de mână! Nu sunt neapărat adeptul realizării unor dosare integral virtuale, chiar şi sistemul nostru de drept este reticent la tot ce nu prezintă o semnătură olografă şi, eventual, cât mai multe ştampile aplicate, dar în multe privinţe şi în prezent s-ar putea uşura activitatea grefierilor şi a judecătorilor, precum şi accesul justiţiabililor la dosarele ce-i privesc prin folosirea, cel puţin parţială, a internetului şi a documentelor electronice. Evident că generalizarea acestui sistem este viitorul şi spre acesta trebuie să ne îndreptăm.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.
Cătălin Lungănașu: Cititorilor JURIDICE.ro, la început de An Nou, le doresc multă sănătate, împliniri pe toate planurile, iar studenţilor şi colegilor ce se pregătesc pentru examenele ce urmează: să nu renunţe nicio clipă din învăţat şi din drumul spre visul lor!
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.
Cătălin Lungănașu: Eu vă mulţumesc pentru invitaţie!
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
