Extinderea faptelor ce pot fi înscrise în cazierul fiscal
05.01.2016 | Corina CIOROABĂ

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 977 din data de 30 decembrie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislaţiei în vigoare.
Hotărârea de Guvern stabileşte faptele sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiară, pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabilului.
În anexa la actul normativ sunt prevăzute un număr de 318 fapte ce pot fi înscrise în cazierul fiscal, față de 117, cât erau prevăzute până în prezent.
Noile reglementări sunt corelate cu prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, fiind redefinite faptele pentru care vor fi înscrise informații în cazierul fiscal, în concordanță cu Ordonanţa Guvernului 39/2015 privind cazierul fiscal.
Printre faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal sunt introduse, printre altele, și unele fapte prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare.
Dintre faptele nou introduse menţionăm: „omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri”. Un alt exemplu de faptă nou inclusă constă în neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară prețului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului, care se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.500 lei şi 27.500 de lei, în funcție de tipul contravenției.