BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Ratione temporis în contenciosul administrativ
06.01.2016 | Sergiu-Leon RUS

 
SMARTBILL

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 11 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. 1214/33/2015 al Curţii de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Cluj-Napoca şi Tribunalul Cluj în sensul că a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa materială de judecare a acţiunii reclamanţilor.

În esenţă, Curtea a reţinut că: „analiza – făcută de judecătorie – naturii juridice a contractului de concesiune (a cărui nulitate se solicită a fi constatată), în raport cu situaţia legislativă anterioară Legii nr. 554/2004, inclusiv sub aspectul procesual care atrăgea illo tempore competenţa instanţelor de contencios administrativ, este, în linii mari, corectă. Tribunalul a apreciat că din perspectiva definiţiilor date de Legea nr. 554/2004, judecătoria ar fi fost competentă să judece acţiunea deoarece contractul nu ar fi avut un caracter de contract administrativ, ceea ce nici măcar nu este necesar a se stabili în speţă. În ambele poziţii, problema se întemeiază pe o premisă falsă, respectiv aplicabilitatea regulilor de competenţă prevăzute de Legea nr. 554/2004 (în speţă, art. 10 alin. 1 coroborat cu art. 8 alin. 2), situaţiei contractelor anterioare acestei legi, chiar dacă acestea ar putea fi calificate – prin prisma actului normativ nou – ca fiind administrative. Legea nr. 554/2004 este aplicabilă numai după momentul intrării sale în vigoare, nu are putere retroactivă, şi se referă numai la situaţii juridice noi pe care le califică noţional prin definiţiile cuprinse. Numai cu privire la aceste situaţii, definite neretroactiv, normele de competenţă conţinute pot fi aplicate. Servatis servandis, acesta este şi raţionamentul care a făcut ca, bunăoară, să se accepte jurisprudenţial că excepţia de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 este inadmisibilă pentru actele administrative anterioare intrării în vigoare a acestei legi, deşi şi sub imperiul Legii nr. 29/1990 respectivul mijloc procesual era cunoscut. Ca atare, fiind înlăturată competenţa instanţei de contencios administrativ (la rândul ei definită în Legea nr. 554/2004), competenţa revine judecătoriei”.

Hotărârea semnalează existenţa a încă unui caz de aplicare a conceptelor definite de Legea nr. 554/2004 numai pentru viitor, alături de cel existent în privinţa excepţiei de nelegalitate. Cu privire la aplicarea în timp a normelor procedurale care au instituit în Legea nr. 554/2004 calea de atac împotriva unor acte administrative reprezentată de excepţia de nelegalitate, prin Soluţia de principiu din 20 februarie 2006 adoptată în Plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în forma iniţială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter individual adoptat sau emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Această soluţie a fost consacrată şi printr-o serie de decizii de speţă, între care Deciziile nr. 548 din 15 februarie 2006, nr. 567 din 21 februarie 2006, nr. 568 din 21 februarie 2006 şi nr.1304 din 13 aprilie 2006, Deciziile nr. 2528 din 29 iunie 2006, nr. 2767 din 17 august 2006, nr. 3300 din 5 octombrie 2006, nr. 3956 din 14 noiembrie 2006 şi nr. 4648 din 19 decembrie 2006.

După modificările operate în Legea nr. 554/2004 de către Legea nr. 262/2007, inclusiv în privinţa art. 4 din legea contenciosului administrativ, în aplicarea art. 20 alin. 2 şi art. 148 alin. 2 din Constituţie, prin raportare la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, s-a apreciat prin Soluţia de principiu adoptată în Plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din 26 mai 2008 (poziţie reiterată prin Soluţia de principiu a Plenului judecătorilor Secţiei din 16 martie 2009) că se înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. II alin. 2 teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.

În esenţă, ambele cazuri au la bază principiului constituţional cuprins în art. 15 alin. 2 din Constituţie, respectiv neretroactivitatea legii civile (inclusiv de procedură), care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Legea nr. 554/2004 conţine o serie de definiţii ale conceptelor cu care operează, cuprinse în art. 2 alin. 1, printre care se găsesc (lit. g şi f) cel de „instanţă de contencios administrativ” (mulţime descrisă prin enumerarea exhaustivă a componentelor, respectiv Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale) şi cel de „contencios administrativ”, activitate definită prin raportare la noţiunea de instanţe de contencios administrativ şi la alte câteva repere, toate cerinţele trebuind a fi îndeplinite cumulativ pentru ca să poată fi vorba despre un contencios administrativ, atribuit spre soluţionare instanţei de contencios administrativ.

Pentru situaţia actelor administrative individuale emise înainte de apariţia Legii nr. 554/2004, competenţa nu poate aparţine instanţelor de contencios administrativ edictate prin actul nou, cu competenţă strict raportată la conceptele acum definite, ci instanţei de drept comun.

Dr. Sergiu-Leon Rus
Judecător, Curtea de Apel Cluj


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro


Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.