Secţiuni » Arii de practică » Business » Concurenţă
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața serviciilor de mentenanță pentru Poliția de Frontieră


7 ianuarie 2016 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Concurență

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Japan Radio Co., Ltd. (Japonia), distribuitorul său exclusiv în România (S.C. Navtron S.R.L.), distribuitorii autorizaţi (Polar DenizcilikVe Deniz Malzemeleri ASTurcia, Alphatron Marine B.V – Olanda, Alhoutyam L.T.D. – Israel, Space Electronics -Grecia şi Nova Electronics – Grecia), precum şi de către Terma A/S (Danemarca), potrivit unui comunicat dat publicității în data de 6 ianuarie 2016.

Investigaţia a fost declanşată în urma unei plângeri și are ca obiect posibile înţelegeri anticoncurenţiale care s-au manifestat pe parcursul derulării procedurii de achiziţie publică, organizată de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în vederea achiziţionării de servicii de mentenanţă preventivă, servicii de mentenanţă corectivă, precum şi de piese de schimb pentru sistemele de navigaţie, comunicaţii şi supraveghere din dotarea navei maritime de supraveghere (proiect OPV 6610), respectiv din dotarea a trei nave maritime de intervenţie (proiect SHALDAG MK IV).

Faptele anticoncurenţiale evocate se referă la achiziţia a două echipamente esenţiale pentru desfăşurarea activităţii de supraveghere şi control a trecerii frontierei de stat de către Poliţia Română de Frontieră: Voyage Data Recorder (VDR) model JCY 1850 şi Radar supraveghere Terma, Model Scanter 2001 (produs de Terma).

Consiliul Concurenţei a efectuat o inspecţie inopinată la sediul S.C. Navtron S.R.L. din România. Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro




Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică