Nesoluționarea acțiunii civile în procesul penal în cazul achitării. Constituționalitate
7 ianuarie 2016 | Bogdan GUBICIÎn Monitorul Oficial nr. 890 din data de 27 noiembrie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 690 din 20 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din acelaşi act normativ.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ana Clinci într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – Secţia penală.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală. Analizând criticile de neconstituţionalitate şi având în vedere cauza în care a fost invocată excepţia, Curtea apreciază că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din acelaşi act normativ. Dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală au următorul conţinut: „În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.” Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală prevăd că „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: [] b) fapta nu este prevăzută de legea penală []”.
Autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil şi art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea reţine că, potrivit normelor procesual penale ale art. 25 alin. (5), criticate de autoare, în caz de achitare a inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, ca o consecinţă a caracterului accesoriu al acţiunii civile în procesul penal, partea civilă păstrând liberul acces la instanţa civilă. Aşadar, în ceea ce priveşte soluţionarea sa, soarta acţiunii civile depinde de aceea a acţiunii penale, iar, în situaţia în care procesul penal a luat sfârşit, singura cale rămasă persoanei vătămate, care s-a constituit parte civilă în procesul penal, este acţiunea exercitată în faţa instanţei civile.
Curtea reţine tendinţa noului Cod de procedură penală de a acorda prioritate soluţionării, în cadrul procesului penal, a acţiunii penale şi de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă ori de a trimite acţiunea civilă la instanţa civilă, pentru soluţionare – art. 25 alin. (5) şi (6) şi art. 26 din Codul de procedură penală. Reglementând aceste dispoziţii legale, care sunt de natură să contribuie la soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale, legiuitorul nu trebuie să neglijeze nici interesul legitim al părţilor civile de a obţine repararea într-un termen cât mai scurt a prejudiciilor produse prin infracţiuni.
Condiţia soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal este una destul de generală, iar nesoluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, în caz de achitare a inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, şi trimiterea ei către instanţa civilă, cu reluarea procesului civil, ar putea duce la depăşirea duratei rezonabile de soluţionare a acţiunii civile determinate de săvârşirea infracţiunii.
Însă, Curtea constată că, deşi instanţa penală care pronunţă o soluţie de achitare, întrucât fapta (cauzatoare de prejudicii) nu este prevăzută de legea penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă, noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanţii pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, în mod just şi integral şi într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat.
Astfel, Curtea reţine că, potrivit normelor procesual penale ale art. 28 alin. (1) teza a doua, instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite (în acelaşi sens fiind şi art. 1365 din Codul civil). Aceasta reprezintă o deplasare a concepţiei noului cod de la teoria unităţii culpelor penală şi civilă la teoria dualităţii acestor culpe. În aceste condiţii, instanţa civilă va putea constata existenţa unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanţa penală nu a constatat existenţa unei culpe penale a acestuia.
De asemenea, legiuitorul a prevăzut în art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală că persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă stabilind că probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile. Aşadar, pentru că probele administrate în cursul procesului penal sunt utile pentru aflarea adevărului cu privire la fapta civilă delictuală comisă de inculpat, ele pot fi folosite în faţa instanţei civile.
Totodată, Curtea reţine, ca o altă garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, că, potrivit art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii [privind reparaţiile civile] se menţin.
Şi, de asemenea, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (8) din acelaşi cod, cheltuielile cu taxa de timbru şi timbru judiciar aferente acţiunii civile exercitate la instanţa civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente sunt eliminate, acestea stabilind că acţiunea civilă având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, exercitată la instanţa civilă, este scutită de taxă de timbru.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din acelaşi act normativ.
Anda-Laura Tănase
Bogdan Gubici
