Justiţia necesită dezbateri deschise, oneste şi focusate spre soluţii
7 ianuarie 2016 | Dana GÎRBOVAN
Am citit o analiza recenta a domnului Sebastian Lazaroiu despre relatia dintre sistemul de justitie si politic, unde mi-au atras atentia cateva afirmatii care necesita clarificari, pentru ca opinia publica sa aiba o corecta intelegere a modului in care functioneaza justitia intr-un stat de drept.
Cum cele afirmate iau forma unor concluzii, ce se traduc prin niste afirmatii grave, fara a se detalia insa si argumentele prin care se ajunge la aceste concluzii, il rog pe domnul Lazaroiu sa aiba deschiderea de a ne oferi acele argumente aici. Asadar:
1. „[…] probabil că Iohannis va tempera elanul justiției în perioada următoare (ceea ce se va reflecta în alegerile de la CSM și numirile la parchete din 2016)”
Aceasta afirmatie naste doua intrebari.
Intai, autorul afirma ca ofensiva justitiei a timorat politicul intr-o asemenea masura incat a paralizat activitatea acestuia. Cu toate acestea, „temperarea” se poate face de presedintele Iohannis, o persoana ce nicidecum nu face parte din autoritatea judecatoreasca. Cine pe cine controleaza atunci? Ce putere are presedintele de a „potoli” actiunile „in forta” ale procurorilor?
In al doilea rand, extrem de important si foarte grav, se afirma ca actiunea presedintelui se va reflecta in alegerile de la CSM, care vor avea loc anul acesta. Judecatorii si procurorii sunt alesi in CSM in baza unui vot secret al acestora, dupa o procedura stabilita de lege. Este o chestiune interna ce tine strict de autoritatea judecatoreasca, nici un amestec din exterior nefiind prevazut de lege si nefiind, deci, tolerabil nici macar la nivel de aparenta/declaratii.
In aceste conditii, in ce masura si prin ce mijloace ar putea influenta presedintele Iohannis alegerile pentru CSM?
2. „Când oamenii vor vedea mai puține arestări (cele care fac parte din demonstrația de forță a sistemului judiciar) [..]”
Se intelege din aceasta afirmatie ca ar exista doua tipuri de arestari: cea prevazuta de Codul de Procedura Penala, pentru motivele prevazute acolo, si una sui generis, ce nu are rol preventiv, ci unul de „demonstratie de forta”.
Cum se impaca o astfel de concluzie cu principiile statului de drept? Ne puteti da exemple concrete de democratii functionale, la care v-ati raportat cand v-ati format aceasta opinie, unde se practica acest tip de arestari ca “demonstratie de forta”?
3. In articol se vorbeste despre justite in termeni de “politicienii înșiși au devenit victime ale sistemului judiciar”, “efecte colaterale”, “instituții angrenate în luptă” ori ca “judecătorii […] s-au năpustit pur și simplu asupra politicienilor și clientelei din jurul lor”.
Descrierea actului justitiei in acesti termeni violenti nu e specifica statului de drept.
Inca de pe timpul romanilor exista principiul “in dubio pro reo” (orice indoiala profita acuzatului), care are la baza tocmai ideea ca individul, omul, este in centrul dreptului si de aceea este preferabil ca o eroare judiciara sa fie in sensul eliberarii unui vinovat, decat al condamnarii unui nevinovat.
Scopul justitiei nu este de a gasi vinovati cu orice pret, ci de a gasi adevarul.
Justitia intr-un stat de drept nu este o lupta in care se considera admisibile „victimele colaterale”, o astfel de paradigma este extrem de periculoasa intr-un stat de drept si de aceea nu poate fi acceptata.
Punerea „batistei pe tambal” este inacceptabila atat pentru acoperirea faptelor de coruptie, cat si pentru acoperirea abuzurilor.
In concluzie, as aprecia interventia domnului Lazaroiu in clarificarea acestor chestiuni, pentru ca justitia este intr-adevar un domeniu de interes public si necesita dezbateri deschise, oneste si focusate spre solutii.
Dana Gîrbovan
Judecător
