ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Secretul suprem
13.01.2016 | Adrian Toni NEACȘU


E timpul potrivit sa recunosc.

Mai mult decat sa scriu o carte*, de succes sau nu, atunci cand am lucrat la ”Convinge Judecatorul – tehnica si arta convingerii instantei”, mi-am dorit sa pun bazele unei metode. Este o metoda de comunicare judiciara, adica a relationarii complexe litigator – instanta ce are loc in cadrul procesului de solutionare a litigiilor. Este o metoda, pentru ca, in cadrul ei, imi propun sa analizez in mod sistematic procedeele, tehnicile, regulile si principiile pentru practicarea unei comunicari judiciare eficiente.

Cartea mea reprezinta o introducere accesibila, sper ca si agreabila, pentru o abordare complet necunoscuta in Romania si care, la prima vedere, poate descumpani. Este abordarea de tip legal writing, procedeul educational cel mai respectat in tarile de drept anglo-saxon pentru formarea profesionistilor in drept. Tocmai de aceea, abordarea autorului familiara, directa, la per tu, este in realitate promisiunea unei activitati cvasi-didactice.

Capacitatea cartii mele de a crea revelatii profesionale este uneori coplesitoare. Mesajele pe care inca le primesc imi confirma, daca mai era nevoie, ca metoda  comunicarii judiciare este necesara. In Romania, formarea practica a profesionistilor in drept se face pe holurile instantelor, iar avocatii intra in profesie fara kit-ul de supravietuire la ei.

Ca orice metoda, comunicarea judiciara pe care o propun are reguli, tehnici si instrumente specifice. Valorile ei fundamentale sunt pragmatismul, realismul, minimalismul, eficienta si dezambiguizarea. Dar haideti sa dam un exemplu, pentru a nu teoretiza acolo unde putem ilustra.

Scopul final al avocatului litigator este convingerea judecatorului. Ne dorim sa-l convingem de dreptatea noastra, sa ne dea castig de cauza. E pragmatic si eficient sa gandim astfel si, mai ales, sa ne adecvam intregul comportament judiciar acestui scop. Pentru a reusi persuasiunea judecatorului, trebuie sa stim ce asteapta de la noi acesta.

Prima conditie, necesara, dar nu suficienta, pentru a convinge judecatorul este, deci, ca el sa inteleaga exact ceea ce ii cerem sa faca. Daca nu intelege repede, complet si corect solicitarea noastra, comunicarea este bruiata, iar raspunsul juridic al instantei poate fi unul aleatoriu. Aceasta e regula: judecatorul trebuie sa inteleaga cererea noastra.

Solicitarea catre instanta trebuie sa fie foarte clara, evidenta. Pretentia ta trebuie sa fie explicata simplu si cat mai precis. Frazele trebuie sa fie cat mai scurte, iar toate cuvintele de prisos trebuie eliminate. Propozitiile simple nu trebuie sa aiba mai mult de 25 de cuvinte, iar frazele mai mult de 75 de cuvinte. Aceasta e tehnica folosita.

Caracterul vag al cererii tale este principalul dusman in calea succesului tau. Repeta pana totul devine clar si usor de comunicat. Exista un test simplu pe care il poti face pentru a verifica acuitatea propriei intelegeri. TESTUL PROPOZITIEI SAU AL FRAZEI. Daca nu-ti poti sintetiza solicitarea juridica intr-o singura propozitie, mai mult ca sigur ca tu insuti nu stii exact ceea ce ii ceri instantei. Atunci cand comunici instantei, ai grija sa scoti in evidenta solicitarea propriu-zisa. Incepe cu concluzia daca e posibil, scoate in evidenta argumentele si da-i posibilitatea sa aiba un prim contact reusit vizual. Acesta e instrumentul.

Dupa aparitia cartii, mai ales in seria de ateliere practice pe care am sustinut-o, dar nu numai, am primit de nenumarate ori aceeasi intrebare, la care n-am putut raspunde niciodata multumitor. Desi pusa sub diferite forme, intrebarea era aceeasi. Ea suna ceva de felul: ”care este, pana la urma, secretul pentru a convinge intotdeauna judecatorul? Ce trebuie sa fac, ca avocat, pentru a fi sigur de castig? Ce trebuie sa schimb la mine pentru a convinge mereu instanta? Care este sfatul castigator?”

O vreme am incercat sa raspund. Am incercat sa rezum si sa explic ideile cartii mele, cat de mult posibil. Aceste raspunsuri nu ma multumeau nici pe mine si nici pe cei care imi adresasera intrebarea. Si era normal sa fie asa. Raspunsurile pe care le dadeam erau nemultumitoare, pur si simplu, pentru ca intrebarea era pusa gresit. Nu exista niciun secret ultim pentru a avea succes ca avocat. Nu detine nimeni cheia suprema a persuasiunii instantei. Nu poti castiga intotdeauna. Nu exista o mecanica a succesului, pe care daca o stapanesti convingi toti judecatorii pe care ii intalnesti.

Concluzia nu este una pesimista. Ea spune doar ca justitia este o problema omeneasca. Dosarele se castiga prin munca, metoda si talent. Din faptul ca nimeni nu detine secretul castigului permanent, inseamna si ca nu e nimeni in fata caruia poti pierde de fiecare data. Din faptul ca justitia e facuta de oameni, rezulta si ca actorii ei principali, judecatorii, pot fi convinsi sau miscati prin tehnica si sensibilitate. Judecatorul nu este un automat insensibil, ci un om cu logica si sensibilitate, carora tu ca avocat te poti adresa.

Nu exista deci un secret suprem, acelasi de fiecare data, de a castiga dosarul. Exista, in schimb, un set de principii, de reguli si de tehnici care iti pot usura sarcina de a convinge judecatorul.

Eficienta avocatului in atingerea scopului suprem poate fi radical imbunatatita prin metoda. Aceasta va propun in paginile cartii mele: o metoda. Este o metoda de comunicare judiciara eficienta. Valorile ei, asa le voi dezvolta, sunt pragmatismul, minimalismul si eficienta.


* Articolul reprezinta Prefata autorului la editia a II-a a lucrarii ”Convinge Judecatorul – tehnica si arta convingerii instantei”, Editura Wolters Kluwer 2016.


Avocat Adrian Toni Neacsu
Baroul Bucuresti

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Secretul suprem”

  1. Adriana FLORESCU spune:

    Intrebarile cititorilor sunt similare cu aceasta: „Cum sa-mi aleg un sot ca sa ma iubeasca toata viata si sa traim fericiti pana la adanci batraneti”

    Natura umana deschide cutia Pandorei in materie de justitie umana.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate