Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Mai poate fi obligat asigurătorul să plătească despăgubiri în cadrul proceselor penale pornite în urma accidentelor de autovehicule și tramvaie? UPDATE

16.02.2016 | Cătălin ONCESCU
Newsletter
Instagram
Facebook

16 februarie 2016: Astfel, în data de 15.02.2016, fiind învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii, ICCJ a hotărât următoarele:

”În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, stabileşte că:

În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.”

*

13 ianuarie 2016: Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne concentrăm asupra acțiunii (laturii) civile a procesului penal, deoarece numai în acest cadru poate fi întâlnit asigurătorul, mai precis acea societate de asigurare care acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi tramvaie.

Iar în ceea ce privește reglementarea acțiunii civile, chiar întâiul text dedicat acesteia, respectiv art. 19 alin. (1) C. pr. pen., dispune următoarele: ”(1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale”.

Din sublinierea de mai sus, trebuie observat că însuși Codul de procedură penală limitează acțiunea civilă din cadrul procesului penal strict la răspunderea civilă ”delictuală”. Or, asigurătorul răspunde, în cadrul unui proces penal, în baza contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul și nu în baza dispozițiilor civile care reglementează instituția răspunderii pentru fapta altuia (art. 1372 și urm. C. civ.).

În susținerea acestei afirmații invocăm și Decizia nr. I/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justitiție[1] care, în soluționarea recursului în interesul legii, a statuat că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 54 și ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările ulterioare.

În argumentarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justitiție a constatat că ”este de observat totodată că din nicio prevedere a legii menționate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de *asigurător*, așa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispozițiile din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea situații, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente. Caracterul limitat, derivat din contract, al obligației asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziției sale, determinată de aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare. (…)

Or, natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art. 1000 alin. (1) din Codul civil, precum și de răspunderea comitenților, pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă alin. (3) al aceluiași articol. (…)

Așa fiind, din analiza dispozițiilor legale și a principiilor de drept la care s-a făcut referire rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.”

Astfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justitiție arată că – după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală actual – asigurătorul (societatea de asigurare) nu mai poate răspunde în cadrul unui proces penal pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite, deoarece art. 19 alin. (1) C. pr. pen. limitează obiectul acțiunii civile doar la tragerea la răspundere civilă delictuală, ceea ce nu cuprinde și răspunderea civilă contractuală.

Bineînțeles, aceste persoane se pot adresa instanțelor civile pentru ”tragerea la răspundere contractuală” a societății de asigurare, deoarece instanța penală are datoria să lase nesoluționată acțiunea civilă, dat fiind că obligarea asigurătorului să repare prejudiciile produse prin accident depășește cadrul legal al procesului penal, impus de art. 19 alin. (1) C. pr. pen. (”tragerea la răspundere civilă delictuală”).

În doctrină, există și opinii care consideră că, potrivit definiției părții responsabile civilmente, regăsită în actualul Cod de procedură penală (art. 86 C. pr. pen.[2]), asigurătorul de răspundere civilă va fi considerat parte responsabilă civilmente, având obligaţia ”convenţională” (contractuală) de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune.

În primul rând, considerăm că asigurătorul de răspundere civilă (societatea de asigurare) nu are doar o obligație convențională, deoarece respectivul contract a fost încheiat în mod obligatoriu de către asigurat ca urmare a dispozițiilor imperative ale legii. Astfel, societatea de asigurare nu este ținută doar de contractul încheiat cu asiguratul, ci și de dispozițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. În acest sens, menționăm și art. 3 din Legea nr. 136/1995: ”În asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege”. Deci, având în vedere că societatea de asigurare are mai mult decât o obligație convențională de ”a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune”, apreciem că opiniile descrise mai sus nu pot fi primite.

Mai mult decât atât, orice lege care este emisă (temporal) după o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui Recurs în interesul legii, trebuie sa fie adaptată acelei decizii, nu să o contrazică. Privind opiniile de mai sus, ar trebui să considerăm că societatea de asigurare a devenit parte responsabilă civilmente. Or, Înalta Curte de Casație și Justiție explică în termeni foarte clari că societatea de asigurare nu poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente:

Este de observat totodată că, din nicio prevedere a legii menționate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de *asigurător*, așa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispozițiile din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea situații, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabila civilmente.”

Așadar, definiția părții responsabile civilmente, regăsită în actualul Cod de procedură penală, nu poate fi interpretată în mod arbitrar astfel încât să contrazică cele hotărâte de Înalta Curte de Casație și Justitiție prin Decizia nr. I /2005.

Totodată, este de subliniat și faptul că nicio interpretare doctrinară nu poate combate o interpretare oferită în soluționarea unui recurs în interesul legii, instrument judiciar prin care Înalta Curte de Casație și Justitiție asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele, printr-o pronunţare univocă asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Bineînțeles, dacă Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România ar suferi modificări substanțiale, astfel încât Decizia nr. I / 2005 să nu mai poată fi aplicabilă, atunci se pot naște o serie de dezbateri cu privire la calitatea pe care o poate avea asigurătorul de răspundere civilă în cadrul procesului penal român.

***

În concluzie, apreciem că forma inițială a art. 19 alin. (1) C. pr. pen.[3] (înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2013), coroborată cu forma actuală a art. 19 alin. (1) C. pr. pen., poate reprezenta o soluție a problemei expuse de noi în rândurile de mai sus, fiind respectate și cele hotărâte de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. I/2005. Astfel, propunem următoarea variantă a textului art. 19 alin. (1) C. pr. pen. care, din punctul nostru de vedere, simplifică și înțelegerea textului de orice justițiabil:

”(1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului material sau moral produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.”

NB: în ceea ce privește ”Fondul de protecție a victimelor străzii”[4], amintim că acesta are calitatea de ”persoană responsabilă civilmente”, astfel cum a decis chiar Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 3 din 15 iunie 2010): ”În procesul penal, Fondul de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate”.

Deci, dispozițiile prevăzute de art. 19 alin. (1) C. pr. pen. pot fi aplicabile cu privire la tragerea la răspundere civilă delictuală a Fondului de protecție a victimelor străzii, atunci când autovehiculele care au produs accidentul fie nu au asigurare de răspundere civilă auto (RCA), fie nu au putut fi identificate, această ipoteză dovedind încă o dată că societatea de asigurare (asigurătorul) nu este parte responsabilă civilmente.


[1]. Publicată în Monitorul Oficial nr. 503 / 14 iunie 2005.
[2]. Persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente.
[3]. ”(1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului material sau moral produs prin săvârşirea infracţiunii.”
[4]. Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) este organizația care garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate în urma unor accidente produse de autovehicule care fie nu au asigurare de răspundere civilă auto (RCA), fie nu au putut fi identificate. Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) este o asociaţie profesională non profit constituită din companiile de asigurări care au dreptul să practice asigurarea R.C.A. pe teritoriul României.


Avocat Cătălin Oncescu
Baroul București

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Mai poate fi obligat asigurătorul să plătească despăgubiri în cadrul proceselor penale pornite în urma accidentelor de autovehicule și tramvaie? UPDATE”

  1. Corneliu HIRJOGHE spune:

    Articolul mi se pare o glumă bună.
    Niciodată sub imperiul noii legislații penale nu s-a pus problema ca asigurătorul de răspundere civilă să nu răspundă pentru prejudiciile cauzate de infracțiuni rutiere.
    Singura controversă (care face de altfel obiectul unui recurs în interesul legii cu termen de judecată la 15.02.2016) este următoarea: dacă asigurătorul răspunde ca parte responsabilă civilmente (caz în care va răspunde singur ori în solidar cu inculpatul) sau dacă răspunde în calitate de asigurător (caz în care va răspunde singur, în solidar cu inculpatul sau prioritar față de inculpat).
    Opinia titularului recursului este că DOAR asigurătorul răspunde în limitele obligațiilor sale. Iar ceea ce depășește aceste limite atrage răspunderea inculpatului pentru paguba neacoperită.
    Prin urmare, nicicând nu i-a trecut cuiva prin cap ca asiguratorul să nu răspundă pentru prejudiciile cauzate de infracțiuni rutiere.

    • Constantin POPA spune:

      Cam ciudată ideea că legiuitorul ar trebui să adopte o lege care să fie în concordanţă cu o decizie anterioară pronunţată de ICCJ în recursul în interesul legii.
      Decizia ICCJ, anterioară legii noi, vizează aplicarea unitară a legii existente şi nu poate influenţa o lege viitoare.
      Probabil că autorul comentariului s-a gândit la o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unei anumite norme legale. Atunci, da, legea nouă trebuie să respecte decizia Curţii Constituţionale.
      În rest, nu văd în art.19 alin.1 C.proc.pen. o piedică serioasă a participării şi obligării asigurătorului, alături de inculpat şi pentru despăgubirile la care este obligat acesta, la plata către partea civilă a despăgubirilor, limitate la răspunderea contractată de asigurător sau prevăzută de lege.
      Dimpotrivă, acesta trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 86 alin. 1 C.proc.pen., care arată că poate fi parte responsabilă civilmente în procesul penal persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau contractuală de a repara prejudiciul.
      Q.e.d.
      Mai multă atenţie în redactarea comentariilor nu ar strica…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate