Întrebare preliminară cu privire la acționarea în justiției a reprezentantului unei societăți de asigurări. UPDATE: hotărârea CJUE
19 decembrie 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL
Mihaela Mazilu-Babel
19 decembrie 2016: Curtea declară
Articolul 4 din Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005, trebuie interpretat în sensul că nu impune statelor membre să prevadă că reprezentantul însărcinat, în temeiul acestui articol, cu soluționarea cererilor de despăgubire poate fi chemat în judecată el însuși, în locul întreprinderii de asigurare pe care o reprezintă, la instanța națională sesizată cu o acțiune în despăgubire intentată de o parte vătămată care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Directiva 2000/26, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14. (s.n.-M.M.-B.)
:: hotărârea
***
21 octombrie 2016: Avocatul general propune:
„Articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto) trebuie interpretat în sensul că printre competențele suficiente de care trebuie să dispună reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire figurează capacitatea de a fi acționat în justiție, în calitate de pârât, în cadrul unei acțiuni în justiție formulate de victimele accidentelor rutiere avute în vedere la articolul 1 alineatul (1) din această directivă, în condițiile prevăzute de aceasta din urmă, clauzele contractului care leagă întreprinderea de asigurare de reprezentant nefiind susceptibile să afecteze calitatea de pârât a acestuia din urmă.”
:: concluzii AG
***
20 ianuarie 2016: Judecătorul portughez se întreabă cu privire la acționarea în justiției a reprezentantului unei societăți de asigurări. (C-558/15 Vieira Azevedo și alții)
I. Situația de fapt:
1. posibilitatea ca prin intermediul dispozițiilor unei directive să se permită acționarea în justiție a reprezentantului unei societăţi de asigurări care nu își desfășoară activitatea în țara în care s-a intentat o acțiune în justiție pentru despăgubiri aferente unui accident rutier în temeiul unei asigurări obligatorii de răspundere civilă pentru autovehicule care a fost încheiată într-un alt stat membru al Uniunii Europene;
2. posibilitatea ca acționarea în justiție să fie condiționată de clauzele concrete ale contractului de reprezentare care îl leagă pe reprezentantul menționat de societatea de asigurări.
II. Dispoziții incidente:
1. de drept UE: Considerentul (16) și articolul 4 din A patra directivă privind asigurarea auto, Directiva 2000/26/CE (directiva a fost abrogată prin directiva 2009/103/CE, iar articolul 4 a fost înlocuit cu articolul 21 – conform tabel corespondențe):
Considerentul (16)
Activitățile reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire nu sunt suficiente pentru a atribui o competență jurisdicțiilor statului membru de rezidență al părții vătămate în cazul în care acest lucru nu este prevăzut prin reglementările dreptului internațional privat privind atribuirea competențelor jurisdicționale.
Articolul 4
Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire
(1) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca toate întreprinderile de asigurare care acoperă riscurile clasificate în clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepția răspunderii civile a transportatorului, să desemneze în fiecare stat membru diferit de cel în care s-a primit autorizația administrativă un reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire. Acesta are misiunea de a trata și soluționa cererile de despăgubire rezultate în urma unui accident în cazurile prevăzute la articolul 1. Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire are rezidența sau este stabilit în statul membru în care este desemnat.
(2) Alegerea reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire este lăsată la aprecierea întreprinderii de asigurare. Statele membre nu pot îngrădi această libertate de alegere.
(3) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire poate acționa în contul uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare.
(4) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire strânge, cu privire la aceste cereri, toate informațiile necesare în legătură cu soluționarea cererilor de despăgubire și adoptă măsurile necesare pentru a negocia soluționarea cererilor de despăgubire. Obligația de a desemna un reprezentant nu exclude dreptul părții vătămate sau al întreprinderii de asigurare să inițieze proceduri directe împotriva persoanei care a provocat accidentul sau a întreprinderii sale de asigurare.
(5) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire dispune de competențe suficiente pentru a reprezenta întreprinderea de asigurare pe lângă părțile vătămate, în cazurile prevăzute la articolul 1 și pentru a satisface integral cererile lor de indemnizare. Acesta trebuie să fie în măsură să analizeze cererea în limba sau limbile oficiale ale statului membru de rezidență al părții vătămate.
(6) Statele membre prevăd obligații însoțite de sancțiuni financiare eficiente și sistematice corespunzătoare sau sancțiuni administrative echivalente pentru a se asigura că, în termen de 3 luni începând cu data la care partea vătămată și-a prezentat cererea de indemnizare, fie direct întreprinderii de asigurare a persoanei care a provocat accidentul, fie reprezentantului său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire:
(a) întreprinderea de asigurare a persoanei care a provocat accidentul sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire se obligă să prezinte o ofertă de indemnizare justificată, în cazul în care responsabilitatea nu este contestată și prejudiciul a fost cuantificat sau
(b) întreprinderea de asigurare căreia i-a fost prezentată cererea de indemnizare sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire se obligă să dea un răspuns justificat la elementele invocate în cerere, în cazul în care responsabilitatea a fost respinsă sau nu a fost stabilită în mod clar sau în care prejudiciul nu a fost pe deplin cuantificat.
Statele membre adoptă dispoziții care să garanteze că, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termen de 3 luni, se percep dobânzi calculate în funcție de valoarea indemnizației oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordate de către judecător părții vătămate.
(7) Comisia raportează Parlamentului European și Consiliului despre punerea în aplicare a alineatului (4) primul paragraf și eficacitatea acestei dispoziții, precum și convergența dispozițiilor de drept intern în materie de sancțiuni înainte de 20 ianuarie 2006 și prezintă propuneri atunci când este cazul.
(8) Desemnarea unui reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire nu constituie, în sine, deschiderea unei sucursale în sensul articolului 1 litera (b) din Directiva 92/49/CEE, iar reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire nu este considerat ca o instituție în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE, nici ca o unitate în sensul convenției de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială
Articolul 21 din directiva 2009/103/CE
Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire
(1) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca toate întreprinderile de asigurare care acoperă riscurile clasificate în clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepția răspunderii civile a transportatorului, să desemneze în fiecare stat membru diferit de cel în care au primit autorizația administrativă un reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire.
Acesta are misiunea de a trata și soluționa cererile de despăgubire rezultate în urma unui accident în cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (1).
Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire are reședința sau este stabilit în statul membru în care este desemnat.
(2) Alegerea reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire este lăsată la aprecierea întreprinderii de asigurare.
Statele membre nu pot îngrădi această libertate de alegere.
(3) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire poate acționa în contul uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare.
(4) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire strânge, cu privire la aceste cereri, toate informațiile necesare în legătură cu soluționarea cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare pentru a negocia soluționarea cererilor de despăgubire.
Obligația de a desemna un reprezentant nu exclude dreptul persoanei vătămate sau al întreprinderii sale de asigurare de a iniția proceduri directe împotriva persoanei care a provocat accidentul sau a întreprinderii sale de asigurare.
(5) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire dispune de competențe suficiente pentru a reprezenta întreprinderea de asigurare pe lângă persoanele vătămate în cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (1) și pentru a satisface integral cererile de despăgubire ale acestora.
Acesta trebuie să fie în măsură să analizeze cererea în limba sau în limbile oficiale ale statului membru de reședință al persoanei vătămate.
(6) Desemnarea unui reprezentant responsabil cu soluționarea cererilor de despăgubire nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 1 litera (b) din Directiva 92/49/CEE, iar reprezentantul responsabil cu soluționarea cererilor de despăgubire nu este considerat o unitate în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE, nici o unitate în sensul Regulamentului (CE) nr. 44/2001.
2. de drept național portughez: articolul 43 din Decretul-lege nr. 522/85 astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege nr. 72-A/2003
Artigo 43.o Representante para sinistros
1 – As empresas de seguros sediadas em Portugal, bem como as sucursais em Portugal de empresas com sede fora do território da Comunidade Europeia, utorizadas para a cobertura de riscos do ramo ‘Responsabilidade civil de veículos terrestres a motor com excepção da responsabilidade do transportador’ têm liberdade de escolha do representante, em cada um dos demais Estados membros, para o tratamento e a regularização, no país de residência da vítima, dos sinistros ocorridos num Estado distinto do da residência desta (‘representante para sinistros’).
2 – O representante para sinistros, que deve residir ou encontrar-se estabelecido no Estado membro para que for designado, pode agir por conta de uma ou várias empresas de seguros.
3 – O representante para sinistros deve ainda dispor de poderes suficientes para representar a empresa de seguros junto das pessoas lesadas nos casos referidos no n.o 1 e satisfazer plenamente os seus pedidos de indemnização e, bem assim, estar habilitado a examinar o caso na língua ou línguas oficiais do Estado membro de residência da pessoa lesada.
4 – O representante para sinistros deve reunir todas as informações necessárias relacionadas com a regularização dos sinistros em causa e, bem assim, tomar as medidas necessárias para negociar a sua regularização.
5 – A designação do representante para sinistros previsto no presente artigo não prejudica o disposto no artigo 29.o, relativamente aos acidentes em que seja devida a aplicação da lei portuguesa.
6 – As empresas de seguros previstas no n.o 1 devem comunicar aos centros de informação de todos os Estados membros o nome e o endereço do representante para sinistros por si designados nos termos do n.o 1.
III. Pertinența pentru România:
În țara noastră considerăm relevante alineatele (2) și (10) din articolul 5 indice 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări:
Art. 5 indice 1 (extras)
(1) Fondul de protecţie a victimelor străzii, denumit în continuare Fond, se constituie ca asociaţie, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, în conformitate cu prevederile legale referitoare la asociaţii şi fundaţii, ale prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, având ca membri toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.
(…)
(10) Asigurătorii menţionaţi la alin. (1) au obligaţia să desemneze, în fiecare stat aparţinând Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană, un reprezentant însărcinat cu regularizarea daunelor provocate de autovehicule supuse obligaţiei de asigurare în România rezidenţilor în aceste state, cu condiţia ca accidentul să se producă pe teritoriul unui alt stat decât statul de reşedinţă a persoanei vătămate.
Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
