Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 


2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Neînregistrarea cheltuielilor cu utilitățile determină neachitarea impozitului majorat pe clădirile cu destinație mixtă
21.01.2016 | Silvia USCOV

Încă înainte de adoptarea Noului Cod fiscal[1], au existat numeroase discuții legate de modalitatea de reglementare, iar, din momentul adoptării acestuia până în momentul intrării în vigoare, specialiștii în domeniul fiscal au așteptat apariția Normelor metodologice[2] care ar fi avut menirea de a contribui semnificativ la interpretarea coerentă a legislației primare.

Pe cât de mari au fost așteptările, pe atât de mari au fost dezamăgirile.

Un interes deosebit a fost suscitat de categoria impozitului pe clădiri, deoarece cadrul economic din România a impus de multe ori stabilirea sediului social la domiciliul uneia dintre persoanele care făceau parte din structura asociativă.

Deși, înainte de intrarea în vigoarea a Noului Cod fiscal, reprezentanții Guvernului au dat asigurări că se va clarifica situația contribuabililor care și-au stabilit sediul unei entități juridice (fie că e vorba de una dintre societățile prevăzute de Legea nr. 31/1990, una din formele de organizare a profesiei de avocat etc.) în aceeași clădire în care locuiesc efectiv ei sau alte persoane apropiate, s-a preferat plasarea anumitor beneficii legiferate într-un con de umbră și trecerea lor sub tăcere, astfel încât numai vigilența celui care interpretează norma mai poate să refacă echilibrul între contribuabil și stat.

Având în vedere existența numeroaselor articole, mai mult sau mai puțin juridice, care au tratat categoria impozitului pe clădiri, prezentul articol va trata succint, ca o temă de reflecție, numai una dintre situațiile care, deși reprezentă o cotă importantă din totalul situațiilor vizate de aceste norme, nu a fost suficient exploatată.

În speță, analiza se axează pe situația unei entități juridice:
– care desfășoară activitate economică;
– are sediul într-o clădire în care locuiesc una sau mai multe persoane și nu are structuri sau sedii secundare;
– în cuprinsul actului juridic încheiat cu proprietarul nu se delimitează (nu se determină) spațiul destinat desfășurării activității de spațiul destinat locuirii, iar cheltuielile cu utilitățile nu revin entității juridice și, pe cale de consecință, nici nu sunt deduse de către aceasta.

Activitatea economică este definită în cuprinsul art. 453 lit. a) din Noul Cod fiscal ca reprezentând “orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă”, iar în cuprinsul Normelor metodologice, “orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă și cuprinde activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora”.

Prin urmare, simpla facturare sau încasare în numele entității juridice reprezintă, în înțelesul Noului Cod fiscal, activitate economică, acest aspect reprezentând interes mai ales pentru entitățile juridice prestatoare de servicii care își pot desfășura activitatea efectivă într-un alt spațiu decât cel înregistrat/declarat (fără a-l înregistra ca sediu secundar sau punct de lucru), dar care sunt considerate din punct de vedere fiscal că desfășoară activitate economică la sediul înregistrat/declarat.

Conform art. 453 lit. d)-f) din Noul Cod fiscal, clădirea cu destinație mixtă reprezintă clădirea folosită atât în scop rezidențial (construcţie alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii), cât și nerezidențial.

Art. 459 din Noul Cod fiscal descrie, în cazul clădirilor cu destinație mixtă, modalitatea de determinare a impozitului aplicabil, respectiv cel pentru clădiri rezidențiale, cel pentru clădiri nerezidențiale sau o variantă intermediară a acestora.

Prezintă interes alin. (3) al art. 459 din Noul Cod fiscal care prevede următoarele:
Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:
a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457;
b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 458.”

Noul Cod fiscal nu precizează clar care ar fi soluția și în cazul analizat în cuprinsul prezentului articol, respectiv pentru situația descrisă la art. 459 alin. 3 lit. b), dar în care cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică.

O cheie de rezolvare a acestei probleme poate fi regăsită, totuși, în cuprinsul pct. 7 al Titlului IX Capitolul I Secțiunea I din Normele metodologice care prevăd următoarele:

Pentru încadrarea în una din categoriile de la art. 453 lit. d)-f) din Codul fiscal, se are în vedere destinația finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum și modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilitățile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declarațiile fiscale orice document din care reiese destinația clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizații de construire și orice alte documente justificative.”

De asemenea, în vederea delimitării suprafețelor pentru stabilirea impozitului, în funcție de destinația rezidențială sau nerezidențială, se au în vedere aceleași documente justificative potrivit pct. 45 din Normele metodologice și, în plus, raportul de evaluare, documentația cadastrală sau declarația pe propria răspundere a proprietarului clădirii înregistrată la organul fiscal, în cazul în care nu există documente doveditoare.

Prin urmare, în cazul în care întreaga clădire este afectată atât locuirii efective a unor persoane fizice, cât și desfășurării unei activități economice se poate considera că ne aflăm în imposibilitate de a determina suprafața rezidențială de suprafața nerezidențială, ele suprapunându-se perfect.

Mergând mai departe pe firul raționamentului descris la pct. 7 din Normele metodologice, se va avea în vedere ca modalitate de determinare a regimului impozabil asupra întregii clădiri modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilitățile, iar dacă acestea nu sunt în sarcina entității juridice, proprietarul clădirii va achita pentru întreaga suprafață impozitul aplicabil clădirilor rezidențiale.

Pentru a întări eforturile contribuabilului în a înlătura orice suspiciune a organului fiscal cu privire la modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilitățile este de preferat menționarea în cuprinsul actului juridic, încheiat între proprietar și persoana care desfășoară activitate economică, a faptul că aceste cheltuieli sunt în sarcina proprietarului.

În concluzie, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod fiscal a venit momentul bilanțului pentru persoanele care desfășoară activitate economică, în sensul determinării soluției mai avantajoase pentru aceasta pe termen lung, respectiv:

– dacă se dorește păstrarea sediului entității juridice în clădirea în care locuiesc și alte persoane fizice, evitarea întocmirii unui raport de evaluare și a plății unui impozit pe clădiri majorat, cheltuielile cu utilitățile nu vor mai fi înregistrate și deduse, iar bugetul de stat beneficiază, teoretic, de o sumă mai mare supusă impozitării;

– dacă se dorește deducerea în continuare a cheltuielilor cu utilitățile, bugetul local va beneficia de impozitul pe clădiri majorat care, mai mult ca sigur, va duce în timp la o creștere cu această sumă a chiriei percepute în cazul contractelor de locațiune și la achitarea de către persoanele care desfășoară activitate economică a contravalorii raportului de evaluare.


[1]. Legea nr. 227/2015 – data intrării în vigoare: 1 ianuarie 2016.
[2]. Hotărârea nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal – data intrării în vigoare: 13 ianuarie 2016.


Silvia Uscov
Avocat Partener USCOV | Attorneys at law


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Neînregistrarea cheltuielilor cu utilitățile determină neachitarea impozitului majorat pe clădirile cu destinație mixtă”

  1. Constantin SAMFIRA spune:

    Un alt aspect care poate contribui la lamurire este definirea sintagmei „activitate economica” in cuprinsul Codului Fiscal.

    Astfel, in ceea ce priveste TVA, art. 269(2) considera ca „in sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora”

    In ceea ce priveste titlul IX – Impozite si taxe locale, legiutorul a definit activiatea economica (prin art. 453 lit. a) astfel: a) „activitate economică – orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă”;

    La o prima vedere, cele doua definitii nu se suprapun. O posibila interpretare ar fi ca „activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora” nu reprezinta „activitate economica” in sensul Titlului IX – Impozite si taxe locale din Codul Fiscal.

    Asta daca guvernul, prin HG 1/2016 nu ar fi reglementat peste Codul Fiscal (cum de fapt ne-am obisnuit). In normele metodologice, se adauga la art. 453 lit a Cod Fiscal, considerand si activitatile profesiilor liberale ca activitati economice, in sensul titlului IX.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.