Verificarea de către procuror a lucrărilor urmăririi penale. Constituționalitate
22 ianuarie 2016 | Anda-Laura TĂNASE, Bogdan GUBICI
În Monitorul Oficial al României nr. 943 din data de 21 decembrie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 728 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321-324 din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Cristian Andrei Florea şi Petru Văcărescu într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Reşiţa.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 321-324 din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
– Art. 321: ”(1) De îndată ce urmărirea penală este terminată, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului, însoţit de un referat. (2) Referatul trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (4), precum şi date suplimentare privitoare la mijloacele materiale de probă şi măsurile luate cu privire la ele în cursul cercetării penale, precum şi locul unde acestea se află. (3) Când urmărirea penală priveşte mai multe fapte sau mai mulţi inculpaţi, referatul trebuie să cuprindă menţiunile arătate la alin. (2) cu privire la toate faptele şi la toţi inculpaţii şi, dacă este cazul, trebuie să se arate pentru care fapte ori făptuitori se propune clasarea sau renunţarea la urmărire.”;
– Art. 322: „(1) În termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală potrivit art. 320 şi art. 321 alin. (1), procurorul procedează la verificarea lucrărilor urmăririi penale şi se pronunţă asupra acestora. (2) Rezolvarea cauzelor în care sunt arestaţi se face de urgenţă şi cu precădere.”;
– Art. 323: „(1) În situaţia în care procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale, restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală în vederea completării sau refacerii urmăririi penale sau trimite cauza la alt organ de cercetare penală potrivit dispoziţiilor art. 302. (2) Atunci când completarea sau refacerea urmăririi penale este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii inculpaţi, iar disjungerea nu este posibilă, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze la organul de cercetare penală. (3) Ordonanţa de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lângă menţiunile arătate la art. 286 alin. (2), indicarea actelor de urmărire penală ce trebuie efectuate ori refăcute, a faptelor sau împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă ce urmează a fi administrate.”;
– Art. 324: „(1) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazurile prevăzute de lege. (2) Procurorul poate dispune preluarea oricărei cauze în care exercită supravegherea, indiferent de stadiul acesteia, pentru a efectua urmărirea penală. (3) În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanţă, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală. (4) Punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi şi libertăţi, încuviinţarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul delegării prevăzute la alin. (3).”
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 şi a prevederilor art. 53 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la apărarea drepturilor omului recunoscute, raportate la art. 6 din Convenţie referitor la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 321-323 din Codul de procedură penală, care reglementează terminarea urmăririi penale, stabilesc procedura privind înaintarea de către organul de cercetare penală a dosarului referitor la inculpat procurorului şi verificarea de către acesta din urmă a lucrărilor urmăririi penale, procurorul având posibilitatea ca – în situaţia în care constată că urmărirea penală nu este completă sau nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale – să restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală în vederea completării sau refacerii urmăririi penale sau să trimită cauza la alt organ de cercetare penală, în timp ce art. 324 din Codul de procedură penală conţine dispoziţii privind efectuarea urmăririi penale de către procuror.
În doctrină s-a arătat că terminarea urmăririi penale potrivit aprecierii organului de cercetare penală are un caracter prezumtiv, întrucât nu pune efectiv capăt fazei de urmărire penală. Procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acţiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea altei soluţii, acest moment fiind cel care fixează terminarea efectivă a urmăririi penale. De altfel, chiar şi terminarea efectivă a urmăririi penale care se hotărăşte de procuror are caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, de îndată ce urmărirea penală este terminată, respectiv atunci când organul de cercetare consideră că sunt suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată – situaţie în care este obligatorie punerea în mişcare a acţiunii penale -, clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, înaintează dosarul procurorului, însoţit de un referat. Organul de cercetare penală nu este obligat să procedeze la o nouă ascultare a inculpatului înainte de a formula propunerea de trimitere în judecată. După întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale, organul de cercetare se dezînvesteşte de cauză şi o înaintează procurorului, existând, însă, posibilitatea să fie reînvestit cu cercetarea dacă procurorul îi restituie dosarul pentru completarea sau refacerea urmăririi penale. În cazul în care procurorul a efectuat personal urmărirea penală, acesta nu va întocmi referat cu privire la terminarea cercetării, însă, în rechizitoriu sau în ordonanţa pe care o va emite la momentul terminării efective a urmăririi penale, va face menţiunea cu privire la toate datele proprii acestui act.
Astfel, potrivit art. 89 din Codul de procedură penală, suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept. Asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent. Art. 90 şi 91 din acelaşi Cod stabilesc cazurile de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, respectiv obligaţia organului judiciar de a lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Potrivit art. 94 din Codul de procedură penală, suspectul, respectiv inculpatul sau avocatul acestuia, are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala suspectului sau inculpatului. În cursul urmăririi penale, procurorul stabileşte data şi durata consultării într-un termen rezonabil, putând restricţiona motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale. După punerea în mişcare a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile. În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile suspectului sau inculpatului pe care îl asistă ori îl reprezintă. În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă. De asemenea, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a formula plângere potrivit art. 336-339 din Codul de procedură penală.
Prin urmare, dispoziţiile art. 321-324 din Codul de procedură penală – care reprezintă norme de procedură a căror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, de competenţa exclusivă a legiuitorului – instituie o procedură care asigură respectarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei referitor la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, având în vedere garanţiile care o însoţesc privind accesul suspectului şi inculpatului la dosarul de urmărire penală.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 321-324 din Codul de procedură penală.
Anda-Laura Tănase
Bogdan Gubici
