Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Antoniu Obancia: Aici este pericolul…


25 ianuarie 2016 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Av. dr. Antoniu Obancia, Partner ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS, s-a referit în cadrul dezbaterii Vulnerabilitățile avocaților, organizate de Societatea de Științe Juridice, la relația avocat-client din perspectiva proceselor penale.

Antoniu Obancia: ”Pericolul pe care l-am semnalat este că, pornindu-se de la un caz anume, valoarea ocrotită nu mai este absolută şi de aceea temerile şi reţinerile pe care le-ar putea avea toţi ceilalţi într-o suită de alte situaţii particulare, fac că relaţia avocat-client să nu mai fie ceea ce trebuie să fie potrivit articolului citat din Legea profesiei. Aici este pericolul. Nu putem răspunde unui exemplu cu alt exemplu, nici să judecăm că un exemplu a fost bun, că în anume cauza s-a şi dat o hotărâre de condamnare. Pentru că, până la urmă, în alte cauze situaţiile sunt altfel, iar acele alte cauze beneficiază şi ele de prezumţia de nevinovăţie, fie că inculpatul este un client, fie că inculpatul este un avocat. Deci pericolul este – similar unei relaţii din biserică – dacă pentru un motiv sau altul secretul este divulgat, atunci nu mai avem originea relaţiei respective.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii