Considerații privind taxa judiciară de timbru aferentă acțiunilor vizând daunele morale
26 ianuarie 2016 | Bogdan CRISTEA
Potrivit art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru[1] (în continuare O.U.G. nr. 80/2013) ”Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.”[s.n.]
Subliniem ab initio că textul menționat prezintă caracter special, constituind o derogare de la regula de drept comun a calculului taxei judiciare de timbru în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani instituită de art. 3 din același act normativ, regulă potrivit căreia taxa se determină prin calcul procentual asupra cuantumului pretențiilor[2]. Or, prin textul subsecvent al art. 7 în discuție, legiuitorul a instituit o taxă judiciară de timbru în cuantum fix, respectiv 100 de lei, independentă de cuantumul pretențiilor pecuniare reflectând evaluarea reclamantului privind despăgubirile solicitate pentru anumite categorii de daune morale.
Constatarea este necesară tocmai pentru a arăta că, fiind o normă cu caracter special, interpretarea sa se impune a fi făcută de manieră strictă, în limita intenției legiuitorului.
Observăm, totodată, faptul că textul amintit nu supune taxei judiciare de timbru speciale și fixe de 100 de lei orice pretenții în legătură cu daunele morale, ci doar în măsura în care acestea sunt invocate de o persoană fizică. În consecință, acțiunile formulate de o persoană juridică în scopul acordării unei sume de bani ca despăgubiri pentru pretinse daune morale nu vor fi tratate, în scopul determinării taxei judiciare de timbru datorate, prin prisma dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013. În acest din urmă caz, în măsura în care, în raport de cauza juridică invocată în susținerea obiectului cererii, nu este incidentă o altă normă juridică specială, calculul va fi efectuat potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, adică procentual.
De asemenea, analiza atentă a textului în discuție permite și concluzia că nu orice cauză juridică a acțiunii privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daune morale în beneficiul unei persoane fizice va intra sub incidența normei derogatorii, ci doar aceea prin care se invocă atingeri aduse ”onoarei, demnității sau reputației”.
Sub acest aspect textul nu apare însă ca fiind suficient de precis formulat, dat fiind că referirile la demnitate, respectiv la onoare și reputație implică noțiuni relativ repetitive, în condițiile în care între acestea se identifică un raport de la gen proxim la specie.
Astfel, avem în vedere îndeosebi art. 72 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil[3] (în continuare Noul Cod civil), cu denumirea sa marginală Dreptul la demnitate, care arată expres că ”(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane (…)”, aspect de natură a confirma faptul că aceste două noțiuni constituie dimensiuni particulare ale demnității, fără însă a-i epuiza înțelesul. După cum se arată de altfel și în doctrina relevantă, legiuitorul, în mod prudent, nu dă o definiție demnității, dar o înțelege în principal prin prisma a două noțiuni – onoarea și reputația – fără, însă, ca acestea să fie singurele[4].[5]
Concluzia nu este contrazisă nici de faptul că în art. 30 alin. 6 din Constituția României revizuită, privind libertatea de exprimare, sunt amintite distinct și succesiv demnitatea și onoarea, cel din urmă termen fiind o reiterare aplicativă a celui dintâi.
Căutând rațiunea reglementării art. 7 în corpul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, apreciem că aceasta rezidă îndeosebi în decizia Curții Constituționale a României nr. 778 din 12 mai 2009[6], prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, analiza instanței de contencios constituțional a privit validitatea abrogării unui text legal ce conținea o normă similară celei în discuție, cu mențiunea că aceea prevedea totuși scutirea de obligația de achitare a taxei judiciare de timbru[7] în cazul acțiunilor identificate de Curtea Constituțională ca fiind referitoare la ”stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice”[8].
Apreciem ca fiind relevante pentru demersul nostru următoarele considerente ale deciziei Curții Constituționale: ”Reglementarea reprezenta un mod specific de apărare juridică a menționatelor atribute ale personalității umane – caracterizate în art. 1 alin. (3) din Constituția României ca fiind valori supreme în statul de drept. În felul acesta se asigura accesul la justiție, necondiționat de plata unei taxe de timbru, persoanelor vătămate prin proferarea de expresii insultătoare, calomnii ori denigrări săvârșite pe orice cale, direct sau prin mijloacele de comunicare în masă. ” [s.n.]. Acestea permit a înțelege modul de raportare al instanței de contencios constituțional la onoare, demnitate și reputație, calificate de aceasta ca atribute ale personalității umane, reieșind că abordarea Curții Constituționale a fost una circumstanțiată.
În plus, amintim, din perspectiva interpretării teleologice, și faptul că, dincolo de textul reținut de Curtea Constituțională[9], într-o variantă ulterioară de reglementare proprie modificării Legii nr. 146/1997 aduse prin art. 4 al O.U.G. nr. 53/2000, legiuitorul a avut în vedere sub aspectul taxei judiciare de timbru ”stabilirea și acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine.” [s.n.]. Referința este necesară pentru a observa că, în concepția sa, legiuitorul a operat la un moment dat o delimitare între onoare, demnitate și reputație, respectiv alte drepturi din categoria celor ale personalității[10], anume cele referitoare la viața privată și la propria imagine. Deși aceste norme juridice nu mai sunt în prezent în vigoare, totuși, lecturându-le, pot fi înțelese mai facil sensurile cu care au fost învestiți termenii folosiți în art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, utilizați și în reglementările anterioare, aceasta și prin prisma analizei circumstanțiate făcute de Curtea Constituțională în decizia nr. 778/2009.
În concluzie, considerăm că taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei aferentă despăgubirilor solicitate pentru daune morale, prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, nu privește orice afirmare a unui prejudiciu pretins a fi fost suferit în legătură cu atributele personalității umane în general, ci doar în limita dreptului la demnitate, astfel cum se găsește acesta reglementat la art. 72 din Noul Cod civil.
În concret, spre exemplificare, fapta unei persoane de a utiliza o fotografie reproducând înfățișarea altuia, fără consimțământul acestuia, este susceptibilă de a pune în discuție dreptul la propria imagine consacrat de art. 73 din Noul Cod civil; astfel, un capăt de cerere prin care se solicită acordarea de daune morale nu va intra sub incidența art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, ci va fi supus în principiu taxei judiciare de timbru calculate procentual în raport de cuantumul pretențiilor formulate. În schimb, utilizarea de un terț a unui instantaneu vădit depreciativ al înfățișării ființei umane, fără consimțământul acesteia, va fi susceptibilă de a aduce atingere nu doar dreptului la propria imagine, ci și dreptului la demnitate; în acest caz, solicitarea de acordare a unor despăgubiri pentru daune morale face aplicabilă taxa judiciară de timbru în cuantum fix de 100 de lei instituită de art. 7 menționat, în măsura în care, în mod rezonabil, devine dificil a aștepta din partea reclamantului să realizeze o diferențiere efectivă în evaluarea daunelor morale corespunzător atingerii aduse fiecărui drept în parte.[11]
Totodată, menționăm că potrivit art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la ”stabilirea și acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept” (lit. d), ”cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea” (lit. i), ”stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare” (lit. j) și ”drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din România” (lit. k). În aceste ipoteze, nu se percepe deci nicio taxă judiciară de timbru pentru cererile privind acordarea de despăgubiri pentru daunele morale.
De asemenea, în materia contenciosului administrativ, art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 instituie în cazul cererilor cu caracter patrimonial, implicit și al celor vizând daune morale, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei. Apreciem, însă, textul a fi derogator doar de la dispozițiile art. 3 al O.U.G. nr. 80/2013, rezultând a fi o normă specială în raport de acesta, instituind pe de o parte o altă cotă procentuală de calcul al taxei (10%) în funcție de valoarea pretențiilor formulate, iar pe de altă parte un cuantum maxim al taxei ce poate fi percepută (300 de lei). În schimb, credem că art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 prezintă caracter special în raport de art. 16 din același act normativ, primul text constituind norma în materie de taxe judiciare de timbru aferente acțiunilor în despăgubiri pentru daune morale aduse onoarei, demnității și reputației, în timp ce al doilea text reprezintă dreptul comun în ceea ce privește taxa judiciară de timbru aferentă cererilor formulate în contencios administrativ, având caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor cauzate printr-un act administrativ pretins nelegal.
[1]. Publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013, ulterior modificată și completată.
[2]. Potrivit art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 ”Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: a) până la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai puțin de 20 lei; b) între 501 lei și 5.000 lei – 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei; c) între 5.001 lei şi 25.000 lei – 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei; d) între 25.001 lei şi 50.000 lei – 1.355 lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei; e) între 50.001 lei și 250.000 lei – 2.105 lei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei; f) peste 250.000 lei – 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.”.
[3]. Publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009, ulterior modificată și completată.
[4]. A se vedea O. Ungureanu, C. Munteanu, ”Considerații în legătură cu dreptul la onoare – drept al personalității”, în Dreptul nr. 7/2014 iulie, p. 126; în sens similar a se vedea și E. Chelaru, ”Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2 – revizuită și adăugită”, ed. C. H. Beck, București, 2014, p. 88, pct.1/2, lucrare coordonată de Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, autorul arătând că dificultatea elaborării unei definiții l-a determinat pe legiuitor să se abțină de la a formula una, mai ales că domeniul demnității se analizează în primul rând prin raportare la o serie de valori morale, așa că prin primul alineat se consacră doar existența dreptului la respectarea demnității oricărei persoane.
[5]. Pentru o analiză aprofundată a noțiunilor de onoare și reputație a se vedea O. Ungureanu, C. Munteanu, ”Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil”, ediția a 2-a revăzută și adăugită, ed. Hamangiu, 2013, p. 66 și următoarele, V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, R. Stănoiu, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, V. Roșca, ”Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială. Vol.III”, ed. Academiei Române și ed. All Beck, București, 2003, p. 381 și următoarele.
[6]. Decizia Curții Constituționale a României nr. 778 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 465 din 6 iulie 2009.
[7]. Observăm că noua soluție legislativă a art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 se îndepărtează parțial de considerentele Curții Constituționale dezvoltate în decizia menționată, dat fiind că instituie spre plată o taxă judiciară de timbru în cuantum fix.
[8]. În realitate, norma juridică abrogată, respectiv lit. f1) a art. 15 din Legea nr. 146/1997 avea următorul conținut: ”stabilirea și acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine.”.
[9]. Identificat în decizia CCR nr. 778/2009 ca referindu-se la ”despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice”, introdus ca lit. f1) la art. 15 al Legii nr. 146/1997 prin art. I pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1998 aprobată prin Legea nr. 112/1998.
[10]. Referitor la drepturi ale personalității în prezent a se vedea art. 58 și următoarele din Noul Cod civil.
[11]. Pentru o analiză detaliată a dreptului la propria imagine a se vedea B. Cristea, ”Dreptul la propria imagine, drept al personalității”, în Revista Română de Drept Privat nr. 1/2013, p. 81 și următoarele.
Dr. Bogdan Cristea
Judecător, Curtea de Apel București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
