ASF a decis aplicarea măsurilor de rezoluție în cazul societăţii Carpatica Asig SA
26.01.2016 | JURIDICE.ro

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a desfășurat o analiză cu privire la situaţia financiară a societăţii de asigurări Carpatica Asig S. A. și la alți factori care ce vizează necesitatea protejării creditorilor de asigurări, la minimizarea impactului asupra fondurilor de protecţie şi pentru evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilităţii financiare a pieţei de asigurări, potrivit unui comunicat al ASF, dat publicității luni, 25 ianuarie 2016.
În urma analizei realizate, ASF a constatat că se impune aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, atât în ceea ce priveşte susceptibilitatea intrării într-o stare de dificultate majoră a societăţii, cât şi justificarea aplicării măsurilor de rezoluţie din perspectiva interesului public.
Urmează ca, în cel mult 6 luni, ASF să întocmească Planul de rezoluţie şi să se asigure că un evaluator independent va realiza o evaluare corectă, prudentă şi realistă a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asigurătorului.
În aceste condiții, Consiliului de Administrație al societății Carpatica Asig S. A. îi revine obligaţia de a implementa măsura referitoare la atragerea unui investitor strategic și încheierea tranzacției, precum și a altor măsuri, astfel încât:
– să fie restabilit nivelul fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerinţa de capital minim (MCR, minimum capital requirement) calculat la data de 1 ianuarie 2016 sau modificat profilul de risc, astfel încât, în termen de 3 luni de la data comunicării deciziei, MCR să fie respectată;
– să fie restabilit nivelul fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate (SCR, solvency capital requirement) calculat la data de 1 ianuarie 2016 sau modificat profilul de risc, astfel încât, în termen de 6 luni de la data comunicării deciziei, SCR să fie din nou respectată.