Francul elvețian, notă de subsol

1. Curiozitatea

Într-un recent articol[1] publicat pe JURIDICE.ro, conf. univ. dr. Adriana Almășan numea curiozitatea printre cele 3 calități ale tânărului avocat, celelate 2 fiind atenția pentru detaliu și hotărârea.

Potrivit autoarei, „curiozitatea este esențială în orice domeniu fundamentat pe cunoaștere, ea face posibil progresul la orice scară, de la nivel individual, până la nivel global. Tot ce s-a descoperit, tot ce s-a îmbunătățit și tot ce s-a creat este rezultat al curiozității”. Bine spus!

Ei bine, dacă veți avea vreodată curiozitatea să accesați site-ul oficial al Băncii Naționale a Elveției[2], veți descoperi o bogată secțiune de publicații[3], secțiune în care sunt publicate rapoarte anuale, buletine trimestriale, rapoarte asupra stabilității financiare, studii și lucrări.

2. Descoperirea

Într-o publicație din 16 decembrie 2009 intitulată „Monetary determinants of the Swiss franc”[4], autorii, referindu-se la mișcarea ratei de schimb valutar a francului elvețian la acel moment, ajung la concluzia că ea se datorează, în opinia lor, șocurilor de refugiu (safe haven shocks) provocate de criza subprime. Mai arată autorii, că efectele de refugiu au devenit mai puternice după septembrie 2008, când criza subprime a devenit o criză financiară, ca urmare a colapsului Lehman Brothers.[5] Se mai arată, făcându-se trimitere la un alt studiu din 2007, că francul elvețian are proprietăți de refugiu împotriva euro și a altor monede în perioade de turbulențe financiare.[6]

Cu alte cuvinte, autorii erau perfect conștienți de cauzele aprecierii francului elvețian la acel moment. Aprecierea francului nu se datora nicidecum „crizei”, în general, ci trăsăturii de monedă de refugiu (safe haven currency) pe care o posedă francul elvețian.

Distincția este, din punctul meu de vedere, fundamentală. Dacă criza poate fi percepută de un ochi neavizat ca o năpastă venită din neant, trăsătura CHF-ului de apreciere în astfel de perioade este și era un fapt îndeobște cunoscut, după cum vom arăta în continuare. Sau dacă nu era cunoscut, trebuia să fie, mai cu seamă de către profesioniștii din domeniul bancar. Bonus pater familias, nu-i așa?

3. Explicația

Într-un alt studiu[7] publicat pe 14 septembrie 2007 pe site-ul Băncii Naționale a Elveției, intitulat „Safe haven currencies”, autorii urmăresc răspunsuri la două întrebări cheie: prima, care dintre monede posedă proprietăți de refugiu și, a doua, cum se materializează mecanismul de refugiu.

Studiul se bazează pe cercetarea evoluției cursului de schimb de înaltă frecvență (high-frequency exchange rate) în perioada 1993–2006. În mod deloc surprinzător, concluzia studiului este că francul elvețian este moneda cu cele mai puternice trăsături de refugiu. [8]

Ce înseamnă conceptului de safe haven (refugiu)? Se arată în studiu că un safe haven asset (activ de refugiu) este acel activ cumpărat de investitori când insecuritatea crește.[9]

Cum se manifestă o monedă de refugiu? În principiu, autorii studiului apreciază că mecanismul de refugiu al unei monede funcționează în două sensuri. Pe de o parte, face ca aceasta să se deprecieze în perioade de stabilitate economică, iar pe de altă parte face ca aceasta să se aprecieze pe măsură ce riscul de piață crește[10].

Din această „definiție” a mecanismului de refugiu al unei monede putem extrage  următoarea concluzie: o monedă de refugiu nu este niciodată stabilă. Din contră, ea este stabilă în instabilitate, depreciindu-se în perioade de stabilitate și apreciindu-se în perioade de instabilitate.

Ca atare, sloganul bancar „CHF – cea mai stabilă monedă” este din start lovit de nulitate. Mai mult, considerentele bancare potrivit cărora francul elvețian ar fi stabil, pentru că economia Elveției este una stabilă, sunt și ele lovite de nulitate.

Potrivit unui alt studiu de pe site-ul oficial al Băncii Naționale a Elveției, politica monetară a Elveției a contribuit în medie cu 7%-15% la fluctuațiile ratelor de schimb valutar între 1981 și 2007, iar după 2006, efectele politicii monetare asupra cursului valutar s-au diminuat semnificativ, majoritatea fluctuațiilor în cursul CHF-EURO fiind determinate de factori non-monetari. [11]

4. Exemplele

4.1. Revenind la studiul asupra monedelor de refugiu bazat pe cercetarea evoluției cursului de schimb de înaltă frecvență (high-frequency exchange rate) în perioada 1993–2006, autorii acestuia ne oferă câteva exemple grăitoare.

De exemplu, se arată că în cazul atentatelor din 11 septembrie 2001 francul elvețian s-a apreciat cu 3% față de dolarul american în primele 2 ore după impactului primului avion.[12] Este adevărat că și alte monede s-au apreciat față de dolar, dar francul elvețian a avut de departe cea mai spectaculoasă apreciere, după cum arată graficul de mai jos.

Figura 1: evoluția cursului valutar pe 11-12 septembrie 2001[13].

4.2. Și în cazul atentatelor de la Madrid din 11 martie 2004, francul elvețian a avut cea mai puternică apreciere față de dolar:

Figura 2: evoluția cursului valutar pe 11-12 martie 2004[14].

4.3. Iar pentru o imagine completă, studiul a analizat evoluția cursului francului elvețian în 20 de episoade de criză din perioada 1993-2006. Episoadele de criză au fost selectate în funcție de impactul mediatic avut (detalii despre modul de selecție găsiți în studiu[15]). Tot în studiu este dezvoltată pe larg tehnica de analiza a cursului, noi ne vom concentra, însă, pe rezultate și concluzii.

Concluziile sunt următoarele: Cursul Franc elvețian/dolar s-a apreciat semnificativ în fiecare dintre cele 20 de episoade, francul elvețian arătând clare proprietăți de refugiu. Cea mai puternică apreciere s-a manifestat în cadrul episoadelor de Teroare și război (terror&war), francul înregistrând o apreciere medie de 0.28% pe zi.[16]

Figura 3: Episoadele de criză în perioada 1993-2006[17].

5. Semnalele

Să recapitulăm: Francul elvețian este moneda cu cele mai ridicate proprietăți de refugiu, înregistrând aprecieri semnificative în perioada episoadelor de criză, 20 la număr, din perioada 1993-2006. Datele sunt consemnate într-un studiu, publicat pe site-ul Băncii Naționale a Elveției, în septembrie 2007.

5.1. Ce a făcut Banca Națională a Elveției? Păi, de exemplu, în Buletinul Trimestrial publicat în septembrie 2007, avertizează asupra tendinței de apreciere a francului în perioade de nesiguranță, făcând trimitere la raportul „Safe Haven Currencies” menționat anterior.

Cum avertizează? Rezervând 2 pagini din Buletin unei secțiuni aparte: The Swiss franc – a tendency to appreciate in bear markets and in periods of high market uncertainty. Deși poate părea neimportant, secțiunea este evidențiată în întregime într-un font de culoare albastră.[18]

În următorul Buletin Trimestrial, din decembrie 2007,[19] Banca Națională a Elveției arată că Francul elvețian s-a apreciat față de dolar și euro, dar așa cum s-a arătat în precedentul Buletin Trimestrial, Francul elvețian are tendința să se aprecieze în perioadele de turbulențe pe piață.

În următorul Buletin Trimestrial, din martie 2008[20], Banca Națională a Elveției publică secțiune intitulată sugestiv: Stronger Swiss Franc (Un Franc elvețian mai puternic). Se arată că Francul elvețian a înregistrat o creștere valorică notabilă, câștigând 6% față de Euro în intervalul decembrie 2007 – martie 2008. În același timp Francul Elvețian s-a apreciat față de dolarul american cu 13%. Se mai arată că aprecierea francului a fost una timidă la început, dar începând cu vara anului 2007, aprecierea a continuat în ritm accelerat (at an increasingly rapid pace). Se concluzionează că aprecierea francului este expresia incertitudinii crescânde de pe piețele financiare și se face trimitere la Buletinul Trimestrial publicat în septembrie 2007,  la secțiunea cu albastru despre tendința de apreciere a francului în perioade de nesiguranță, secțiune unde se face trimitere la studiul din septembrie din 2007, „Safe Haven Currencies”.

Prin urmare, înțelegem că aprecierea francului elvețian nu a luat Banca Naționala a Elveției prin surprindere, ba din contră, se cunoșteau aceste proprietăți ale francului și au fost invocate de suficiente ori în publicațiile de pe site.

 5.2. Ce face Banca Națională a României? În Raportul asupra stabilității financiare publicat în iunie 2008[21] menționează următoarele: În structură, creditele în CHF şi JPY şi-au majorat rapid ponderea. Dinamica rapidă a creditelor în noile valute s-ar justifica printr-un cost iniţial mai scăzut, dar au dezavantajul unei volatilităţi superioare a cursului. Riscurile creditării în valută sunt cu atât mai mari cu cât nu întreaga populaţie înţelege în totalitate provocările asociate. Coeficienţii de variaţie a cursurilor de schimb calculaţi ca variaţie standard raportată la media cursului CHF/RON şi JPY/RON sunt superiori celui specific EUR/RON (folosind cursurile zilnice pentru perioada 3.01.2005 – 4.03.2008). Mai mult, în perioadă de turbulenţe, CHF devine monedă de siguranţă pentru investitori, ceea ce va determina aprecierea şi mai mare a CHF faţă de toate celelalte monede.

5.3. Ce fac băncile comerciale din România? … Exact, au continuat să dea credite în franci elvețieni, utilizând o reclama agresivă despre cât de stabil este francul elvețian, cât de stabilă e economia Elveției, cât de dulce e ciocolata elvețiană și cât de exacte sunt ceasurile elvețiene.

6. Întrebările
 Reflectând asupra celor de mai sus, se impune răspunsul, din nou, la următoarele întrebări:

6.1. Și-a încălcat profesionistul, banca, obligația de informare, consultare și avertizare a consumatorului, obligație anterioară încheierii contractului?

 Să ne înțelegem, este vorba despre cea mai important caracteristică a francului elvețian, cea de monedă de refugiu. Despre această caracteristică nu au fost informați consumatorii. Consumatorii, neinformați fiind, au contractat credite pe 30 de ani în franci elvețieni, deși pe site-ul Băncii Naționale a Elveției se arăta într-un studiu din 2007 că francul elevețian are, dintre toate mondele, cea mai pronunțată tendință de apreciere și că s-a apreciat de fiecare dată cu ocazia a 20 de episoade de criză pe parcursul a ultimilor 13 ani.

Poate fi consumatorul blamat pentru faptul că nu a avut acces la internet, că nu a știut care e site-ul Băncii Naționale a Elveției, că nu a știut limba engleză sau că nu a știut să înțeleagă datele de pe site? Nu, pentru că acesta este într-o permanentă triplă inferioritate, tehnică, economică, juridică față de profesionist.

Poate fi banca blamată pentru cele de mai sus? Evident că da. Bonus pater familias, nu-i așa? Era obligația acesteia să cunoască datele și semnalele respective, mai ales în condițiile în care avea o „prodigioasă” activitate în sfera creditelor în franci elvețieni. Era obligația acesteia și, pentru că, iată, datele erau acolo, pe site.

Pentru comparație, amintiți-vă de câte ori pe zi suntem avertizați că dăunează grav sănătății consumul excesiv de sare, zahăr și grăsimi. Sau de câte ori suntem avertizați să citim cu atenție prospectul înainte de a folosi un medicament. În fond, este vorba de aceeași protecție a consumatorilor. De ce s-ar aplica diferit în cazul băncilor?

6.2. Și-a încălcat banca obligația de a nu pune în vânzare produse/servicii defectuoase (toxice)?

Evident că da! Art. 25 lit. b) din Codul Consumului obligă prestatorul de servicii să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora.

Un credit în moneda cu cele mai mari proprietăți de apreciere pe perioade de turbulență poate afecta interesele economice ale unui consumator? Da! Mai ales când acest credit este luat pentru 30 de ani, iar francul elvețian s-a apreciat cu ocazia a 20 de episoade de criză în numai 13 ani.

6.3. A utilizat banca o practică comercială înșelătoare atunci când a vândut un produs, promovându-i diverse calități, unele fictive, ascunzându-i principalul dezavantaj?

Evident că da! Stabilitatea francului elvețian era o ficțiune, pe când aprecierea în timpul turbulențelor era o certitudine. Faptul că bănca a ascuns această trăsătură a francului elvețian este o practică comercială înșelătoare.

În scopul definirii şi identificării practicilor comerciale înşelătoare, art. 6 din Legea nr. 363/2007 stabileşte că:

”O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
[…]
b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, […], capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificaţiile, […];
[…]
d) preţul sau modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului.

Cu titlu de curiozitate, vă reamintesc de „Tobacco Master Settlement Agreement”[22] din 1998, tranzacția dintre cele mai mari 4 companii de tutun din SUA (Philip Morris Inc., R. J. Reynolds, Brown & Williamson, Lorillard) și 46 de procurori generali din 46 state americane. În urma tranzacției, companiile de tutun au acceptat să plătească 206 miliarde de dolari pentru a stinge litigiul. În cuvinte puține, litigiul fusese inițiat pentru folosirea practicilor înșelătoare de către companiile de tutun, care au promovat agresiv fumatul și țigările, ascunzând faptul că acestea duc la dependență și cancer pulmonar.

Dependența și cancerul pulmonar generau probleme de sănătate în rândul populației, ceea ce genera cheltuieli uriașe pentru sistemul public de sănătate. De aici a pornit și implicarea statului.

6.4. Sunt abuzive clauzele dintr-un contract de credit pe 30 de ani, ce plasează întregul risc valutar al francului elvețian în sarcina consumatorului, în condițiile în care francul este moneda cu cele mai mari proprietăți de refugiu, iar în 13  ani s-a apreciat cu ocazia a 20 de episoade de criză?

Evident că da! Dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților este vădit. Despre clauze abuzive s-a mai vorbit, așa că nu merită insistat.

7. Finalul
S-ar putea ca răspunsurile la întrebările de mai sus să fie „Da” și s-ar putea să avem legislație națională și comunitară ce sancționează încălcarea obligației de informare, punerea în vânzare a produselor defectuoase, folosirea practicilor comerciale înșelătoare și a clauzelor abuzive.

Da, s-ar putea. Și ce dacă? Este vorba de viețile altora, iar viețile altora nu contează.[23]

[1]. Disponibil aici.
[2]. Poate fi consultat aici.
[3]. Disponibile aici.
[4]. Disponibilă aici.
[5]. ”The movement of the exchange rate is mainly driven by other shocks, in the present case we favour an explanation in terms of safe haven shocks due to the subprime crisis. This safe haven effects become stronger after September 2008, when the subprime crisis developed into a financial crisis after the Lehman Brothers collapse”. Disponibil aici, pp. 16-17.
[6]. ”Ranaldo and Söderlind (2007) show with high-frequency data that the Swiss franc has safe haven properties against the euro and other currencies in times of financial turbulence.”
[7]. Disponibil aici.
[8]. Disponibilă aici, p. 22.
[9]. Disponibil aici, p. 2.
[10]. Disponibil aici, p. 22.
[11]. Disponibil aici, p. 18.
[12]. Disponibil aici, p. 7.
[13]. Disponibilă aici, p. 6.
[14]. Disponibilă aici, p. 7.
[15]. Disponibil aici, p. 18.
[16]. The Swiss franc showed safe haven properties during these episodes since the CHF/USD exchange rate appreciated (significantly) during each of these types of episodes—most during the “Terror&war” episodes when the average appreciation is 0.28% per day (the values for all the other types are 0.07% for both “Nature” and “Finance” and 0.13 for “All”). Poate fi consultat aici, p. 20.
[17]. Disponibilă aici, p. 7.
[18]. Disponibil aici, pp. 32-33.
[19]. Disponibil aici, p. 30.
[20]. Disponibil aici, p. 30.
[21]. Disponibil aici, p. 90.
[22]. Poate fi consultată aici.
[23]. Disponibil aici.

Adrian Manole
Avocat asociat PIPEREA ȘI ASOCIAȚII

Citeşte mai mult despre Adrian MANOLE, Adriana ALMASAN, Banca Națională a Elveției, Banca Nationala a Romaniei, Bonus pater familias, clauze abuzive, credite, franc elvețian, Legea nr. 363/2007, practici comerciale înşelătoare! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.