BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

DNA. Trafic de influență, abuz în serviciu. Trimitere în judecată. UPDATE: soluția ICCJ

20.06.2018 | Georgiana-Camelia LUCIU, Cornelia DĂROI
Abonare newsletter

20 iunie 2018: Înalta Curte de Casație și Justiție a decis condamnarea fostului senator Dan Șova la 3 ani închisoare cu executare.

:: Minuta

***

27 ianuarie 2016: DNA. Trafic de influență, abuz în serviciu. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecatăîn stare de arest la domiciliu, a inculpatului Ș. D. C., senator în Parlamentul României, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și în stare de libertate, a inculpatului B. M., director general al centralei de energie termică CET Govora SA, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Ș. D. C. a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul B. M., director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Astfel, în urma demersurilor întreprinse de inculpatul Ș. D. C. pe lângă B. M., directorul general al CET Govora SA, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie-octombrie 2012 și respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plățile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societății respective.
De menționat este faptul că încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea 6 juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați.
Acționând în această manieră, inculpatul B. M. a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA în valoare de 1.301.410 lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte sus menționate), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.
Concret, inculpatul Ș. D. C. i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună.
În schimbul acestui serviciu, Ș. D. C. a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă.
În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora, reprezentată de inculpatul B. M., în calitate de director general, și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
În aceeași perioadă, inculpatul Ș. D. C. a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora.
În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul B. M. nu mai ocupa funcția de director general al CET.
În luna martie 2013 inculpatul B. M. a revenit în funcția de director general al CET Govora.
În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de inculpatul B. M. în calitate de director general și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În cea de-a doua perioadă contractuală, inculpatul Ș. D. C. a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro.
Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiți de inculpatul Ș. D. C. au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București.

CET Govora s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile situate în București, ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis, spre judecare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Cornelia Dăroi

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week