Termene modificate pentru aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici monitorizați
29.01.2016 | JURIDICE.ro

O serie de măsuri în scopul întăririi disciplinei financiare a operatorilor economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară au fost luate de către Guvern, în cadrul ședinței din data de 27 ianuarie 2016, potrivit unui comunicat al Guvernului României.
Ordonanță adoptată se modifică și completează OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul operatorilor economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară.
Ordonanța prevede, pentru reducerea termenului de aprobare, că bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici care au maximum 50 de angajați, vor fi aprobate prin ordin comun al miniștrilor finanțelor și muncii.
Prin actul normativ sunt introduse noi modalități de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli, respectiv prin hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor sau a Consiliului de Administrație, după caz pentru operatorii economici care îndeplinesc una din următoarele condiții:
– în cazul în care mai multe unități administrativ-teritoriale au participații la capitalul social al operatorilor economici și au delegat atribuțiile unor asociații pentru reprezentarea intereselor lor, potrivit Legii serviciilor comunitare și utilității publice (Legea nr. 51/2006) și ale Legii serviciului de alimentare cu apă și canalizare (Legea nr. 241/2006);
– în cazul operatorilor economici ale căror acțiuni sunt admise la o tranzacționare pe o piață reglementată principală și a filialelor acestora.