Avocați, faceți Convenția să trăiască invocând-o! Magistrați, aplicați-o!
29 ianuarie 2016 | Monica LIVESCUDeschiderea cursurilor de pregatire pentru noua promoție de avocați stagiari ai Baroului din Paris la 5 ianuarie 2016 a beneficiat de prezența, ca invitat de onoare, a președintelui Curții Europene a Drepturilor Omului – Guido Raimondi.
Discursul[1] președintelui Curții Europene ținut cu această ocazie a prilejuit o reafirmare a locului și rolului avocaților în sistemul de justiție și, în special, pentru apărarea drepturilor omului, pentru punerea in aplicare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului în cadrul jurisdicțiilor interne:
“Voi practicați o meserie nobilă, care are la bază idealuri de libertate și statul de drept. Acestea sunt exact valorile pe care Curtea noastră le apără!
Pentru a apăra cu eficacitate drepturile omului în fața jurisdicțiilor nationale și, de asemenea în fața Curții noastre, cunoașterea Convenției și a Protocoalelor sale este esențială. Asta înseamnă importanța formării avocaților în materia drepturilor omului și prin urmare, școli de formare care completează educația universitară în particular. Aduc un omagiu celor care aici își consacră toată energia.
Avocații fac Convenția să trăiască. Părinții acestui tratat au vrut să își exprime atașamentul la valorile comune: democrație, respectul libertății individuale și statul de drept. Or, voi sunteți apărători înfocați ale acestor valori. Prin urmare, trebuie protejați avocații, pentru că (…) “libertatea avocatului de a-si practica meseria fără piedici” este ”unul din elementele esențiale ale oricărei societăți democratice și o condiție prealabilă a aplicării efective a Convenției, și în particular, garanția unui proces echitabil”. ” Profesia de avocat trebuie de asemenea protejată datorită serviciului public pe care ea îl indeplinește: administrarea justiției. ”
Au fost evocate cu acest prilej aspectele esențiale ale reglementării convenționale privind dreptul la apărare și garanțiile exercitării efective și protecției acestui drept fundamental, astfel cum sunt reflectate în jurisprudența Curții.
Art. 6 paragraful 3 consacră dreptul oricărui acuzat de a fi asistat de un apărător ales de el și posibilitatea asistenței juridice gratuite asigurată de un avocat, atunci când cel în cauză nu își permite remunerarea unui avocat.
Extinderea garanțiilor prevăzute la art. 6 din Convenție privind accesul la un avocat s-a concretizat în jurisprudența Curții, inclusiv în materie civilă. În hotărârea din cauza Airey c. Irlandei din 9 octombrie 1979 s-a reținut privarea de dreptul la acces la justiție consacrat de art. 6 pentru refuzul de a acorda ajutor judiciar unei solicitante care nu avea mijloacele de a-și asigura serviciile unui avocat într-o speță privind un partaj – pentru că asistența unui avocat este indispensabilă în asigurarea șanselor reale ca un proces să fie soluționat echitabil.
Pornind de la premisa că drepturile garantate de Convenție nu pot fi doar teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective, Curtea a decis în hotărârea Artico c. Italiei din 13 mai 1980 că s-a produs o încălcare a art. 6 atunci când avocatul din oficiu nu și-a îndeplinit sarcinile și jurisdicțiile italiene nu au asigurat înlocuirea, deși aveau obligația să asigure reclamanților exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
Această jurisprudență a rămas constantă. In cauza Vamvakas c. Greciei din 9 aprilie 2015, Curtea a reținut că există circumstanțe în care statul nu poate rămâne pasiv, atunci când problemele legate de reprezentarea în justiție sunt aduse la cunostința autorităților competente. Dacă acestea sunt informate de astfel de probleme, ele au obligația fie de a înlocui avocatul în culpă, fie să îl oblige să își îndeplinească misiunea.
O altă chestiune, de asemenea crucială, e cea cu privire la etapa din procedură la care intervenția avocatului este indispensabilă. În cauza Salduz c. Turciei din 27 novembre 2008, Curtea a decis că art. 6 presupune că reținutul trebuie să beneficieze de asistența unui avocat din primele stadii ale interogatoriului poliției.
Garanțiile convenționale pentru respectarea efectivității dreptului la apărare vizează în special relațiile avocatului cu clienții săi. În acest sens, președintele Curții a subliniat că este absolut crucială problema confidențialității, inerentă în relația dintre avocat și client. Relevante: cauza Golder c. Marea Britanie din 21 februarie 1975, care a consacrat dreptul la respectarea corespondenței deținutului cu avocatul, aplicabil atât deținuților condamnați, cât și persoanelor în stare de detenție provizorie; cauza Kopp c. Elvetiei din 25 martie 1998, în care a fost sancționată interceptarea liniilor telefonice ale unui cabinet de avocat.
Limitele obligației de confidențialitate și ale secretului profesional au fost expuse în cauza Michaud c. Frantei din 6 decembrie 2012 în care Curtea a reafirmat importanța secretului profesional al avocaților, dar a considerat că obligația de a raporta tranzacțiile suspecte urmărește scopul legitim de apărare a ordinii publice și prevenire a infractiunilor penale era necesară pentru a atinge obiectivul luptei împotriva spălării banilor și a criminalității asociate și că nu presupune o ingerință disproporționată în secretul profesional.
În discursul președintelui Curții a fost reafirmată o altă garanție importantă acordată avocaților: cea care priveste protecția cabinetul avocatului, consacrată în hotărârea din cauza Niemietz c. Germaniei din 16 decembrie 1992, prin raportare la prevederile art. 8 din Convenție. Viața profesională a avocatului a fost inclusă în noțiunea de viață privată și domiciliu. Un argument al Curții este important a fi reamintit: „în cazul unui avocat, o astfel de intruziune poate afecta buna administrare a justiției și, prin urmare drepturile garantate de art. 6.”
Dacă pot să intervină percheziții, acestea trebuie realizate observând un număr de garanții, între care cea mai importantă este prezența decanului Baroului sau a reprezentantului său.
Reafirmarea unei alte garanții la fel de importante este cea privind protecția globală a corespondenței avocatului, inclusiv cea transmisă prin toate modalitățile moderne de comunicare.
În cauza Servulo si Asociatii – Societate de Avocați c. Portugaliei, Curtea a considerat confiscarea fișierelor electronice dintr-un cabinet de avocat ca făcută cu respectarea garanțiilor procedurale care să permită prevenirea abuzurilor sau a arbitrariului și protejarea secretului profesional al avocaților.
În schimb, în cauza Vinci Construction c. Frantei din 2 aprilie 2015, Curtea a constatat o violare în cazul confiscării nediferențiate a documentelor informatice, care conțin corespondența confidențiala avocat client, în cadrul unei inspecții derulate de Departamentul pentru concurență la sediul a două societăți comerciale.
O altă garanție a dreptului la apărare decurge din art. 10 al Convenției, care garantează libertatea de exprimare.
În hotărârea Casado Coca c. Spaniei, Curtea a subliniat natura specifică a profesiei de avocat și a precizat că „în calitatea sa de auxiliar al justiției, beneficiază de monopol și imunitate a pledoariei, dar trebuie să se manifeste cu discreție, onestitate și demnitate în conduita sa.”
Limita protecției libertății de expresie a avocaților rezultată din art. 10 nu este aceeași cu cea a jurnaliștilor considerați „câinii de pază ai democrației”. În incinta instanței, libertatea de exprimare este totală. În afara sălii de judecată, libertatea de exprimare a avocaților este limitată, chiar dacă este în continuare protejată. Limitele acesteia se asigură prin găsirea echilibrului între diferitele interese ce se află în joc: dreptul publicului de a fi informat despre problemele care vizează funcționarea instituțiilor judiciare, cerințele unei bune administrări a justiției, și, in cele din urma, libertatea de exprimare a avocatului.
Relevantă în această problemă este hotărârea din cauza Morice c. Frantei du 23 aprilie 2015. Curtea a considerat că observațiile avocatului relatate în presă nu au depășit limitele dreptului garantat prin articolul 10 si că ele privesc un subiect de interes general – informații despre funcționarea justiției; condamnarea penală a avocatului pentru complicitate la defaimarea unui judecător de instrucție a fost astfel considerată o încălcare a art. 10 din Convenție.
Curtea a subliniat totodată că avocatul nu ar trebui să fie asimilat unui jurnalist pentru că el nu este un martor extern responsabil de informarea publicului, dar este direct implicat în funcționarea justiției și în apărarea unei părți. In plus, curtea a insistat cu privire la importanța păstrării autorității puterii judecătorești și pentru respectul reciproc între magistrați și avocați.
Prin raportare la toată această jurisprudență a Curții Europene președintele Guido Raimondi a salutat întărirea locului avocatului în sistemul procedural al tuturor țărilor Europei și speranța că formele de pregătire profesională ale avocaților să plaseze drepturile omului printre prioritățile lor.
Una din concluziile discursului președintelui Curții a fost: “Curtea a trasat, timp de mai bine de șaizeci de ani, marile linii ale dreptului la un proces echitabil, ale dreptului privind respectul la viata privata. Ea a intervenit in domenii noi precum biotehnica, educatia sau mediul inconjurator. (…) Dacă a putut face asta, este datorită avocaților care au ridicat aceste probleme.“
Pentru aceste motive a încheiat cu îndemnul: “Elevi avocați, Convenția vă aparține. Vouă vă revine, în anii care vin, să faceți acest text să trăiască invocându-l în fața judecătorilor interni și la Strasbourg. Este o responsabilitate frumoasă! “
[1] discursul
Avocat Monica Livescu
