BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Întrebare preliminară cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și despăgubirile aferente. UPDATE: Hotărârea CJUE
19.06.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

19 iunie 2017: Curtea declară:

Curtea nu este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la partea dintre întrebările adresate de instanța de trimitere care vizează interpretarea Regulamentului general al Consiliului birourilor, adoptat printr‑un acord încheiat la 30 mai 2002 între Birourile naţionale ale asigurătorilor din statele membre ale Spațiului Economic European și din alte state asociate și care figurează în anexa la Decizia 2003/564/CE a Comisiei din 28 iulie 2003 privind aplicarea Directivei 72/166/CEE a Consiliului privind controlul asigurării de răspundere civilă auto.

– Întrucât Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi nu este aplicabilă ratione temporis în litigiul principal,

– Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005, Directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14, și Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului nu sunt aplicabile ratione materiae în acest litigiu și, prin urmare,

– nici articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în lipsa punerii în aplicare a dreptului Uniunii în sensul articolului 51 alineatul (1) din aceasta, nu este aplicabil în litigiul respectiv,

directivele menționate și articolul 47 din cartă trebuie interpretate în sensul că nu se opun, în speță, consecințelor care rezultă din jurisprudența instanței de trimitere potrivit căreia revine Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Lituania), în scopul exercitării acțiunii subrogatorii, sarcina probei referitoare la ansamblul elementelor care stabilesc răspunderea civilă a pârâților din litigiul principal pentru accidentul produs la 20 iulie 2006. (s.n. – M.M.-B.)

:: hotărârea CJUE

***

24 martie 2017: Avocatul general propune următoarea soluție:

„Regulamentul general al Consiliului birourilor adoptat prin Convenția din 30 mai 2002 astfel cum este anexat la Decizia 2003/564/CE a Comisiei din 28 iulie 2003 privind aplicarea Directivei 72/166/CEE a Consiliului privind controlul asigurării de răspundere civilă auto nu poate fi interpretat în sensul că impune executarea automată a unui acord de soluționare pe cale amiabilă încheiat fără participarea persoanei considerate responsabile în statul membru în care s‑a produs accidentul împotriva persoanei respective în statul membru în care a fost înmatriculat autoturismul.

Elementele unei astfel de cereri formulate de biroul național al asigurătorilor din statul membru unde a fost înmatriculat autoturismul în cadrul unei acţiuni în regres împotriva unei persoane considerate responsabilă de producerea unui accident rutier trebuie să fie dovedite în totalitate în conformitate cu normele naționale care reglementează răspunderea civilă în acest stat membru, respectându‑se în special garanțiile prevăzute la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.”

:: concluzii AG

***

1 februarie 2016: Judecătorul suprem din Lituania se întreabă cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și despăgubirile aferente. (C-587/15 Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras)

Situația de fapt:
1. un birou naţional al asigurătorilor (Biroul A) plăteşte despăgubiri părţii vătămate printr-un accident de circulaţie produs în statul membru în care se află sediul biroului respectiv întrucât cetăţeanul unui alt stat membru care a fost responsabil pentru acest prejudiciu nu avea asigurare de răspundere civilă;
2. în urma plăţii despăgubirilor în cauză, Biroul A se subrogă în drepturile părţii vătămate şi solicită rambursarea cheltuielilor suportate pentru soluţionarea cererii de despăgubiri de la biroul naţional al asigurătorilor din ţara de origine a persoanei responsabile (Biroul B);
3. Biroul B, fără efectuarea unei anchete proprii sau solicitarea unor informaţii suplimentare, dă curs cererii de rambursare formulate de Biroul A;
4. Biroul B introduce o acţiune în justiție împotriva pârâţilor (persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului) solicitând rambursarea cheltuielilor pe care le-a suportat
5. posibilitatea ca reclamantul din această acțiune în justiție (Biroul B) să îşi poate întemeia cererea formulată împotriva pârâţilor (persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului) numai pe plata cheltuielilor efectuată către Biroul A şi astfel el – reclamantul să nu fie bligat:
5.1. să demonstreze că au fost îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului/persoanei responsabile (vinovăţia, fapta ilicită, raportul de cauzalitate şi prejudiciul) şi
5.2. să demonstreze că dreptul străin a fost corect aplicat la despăgubirea părții vătămate
6. posibilitatea ca Biroul A să fi fost obligat ca, înainte de a lua o decizie finală privind repararea prejudiciului suferit de partea vătămată:
6.1. să informeze în mod clar şi inteligibil (inclusiv în ceea ce privește limba în care sunt comunicate informaţiile), persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului (dacă nu este aceeaşi persoană) despre iniţierea procedurii de soluţionare a cererii de despăgubiri şi despre desfăşurarea acesteia; și
6.2. să le acorde suficient timp pentru a formula observaţii sau obiecţiuni legate de viitoarea decizie de reparare a prejudiciului şi/sau valoarea despăgubirii respective
7. posibilitatea ca pârâţii (persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului) să poată solicita reclamantului (Biroul B) să prezinte probe sau pot invoca împotriva acestuia orice obiecţiuni care privesc, printre altele, împrejurările accidentului de circulaţie, aplicarea normelor în materia răspunderii civile a persoanei responsabile, valoarea prejudiciului şi modul de calcul al acesteia
8. într-o astfel de situație precum cea de la punctul 7, necesitatea de a afla dacă drept UE impune ca, indiferent dacă, înainte de adoptarea deciziei finale, Biroul B nu a solicitat Biroului A să furnizeze informaţii despre interpretarea legislaţiei aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul rutier şi despre soluționarea cererii de despăgubire, Biroul A trebuie în orice caz să furnizeze aceste informaţii Biroului B dacă acesta din urmă le solicită ulterior, împreună cu orice alte informaţii necesare pentru Biroului B pentru a demonstra că cererea [de rambursare] formulată împotriva pârâţilor (persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului) este justificată
9. în cazul în care Biroul A este obligat să informeze persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului despre procedura de soluţionare a cererii de despăgubire şi să le ofere posibilitatea de a formuleze obiecţiuni privind răspunderea sau valoarea prejudiciului), necesitatea de a afla de la Curtea de Justiție care sunt consecinţele care decurg din nerespectarea de către Biroul A a obligaţiei sale de a furniza informaţii pentru:
9.1.obligaţia Biroului B de a da curs cererii de rambursare prezentate de Biroul A;
9.2.obligaţia persoanei responsabile şi a proprietarului vehiculului de a rambursa cheltuielile suportate de Biroul B
10. posibilitatea de a se considera că suma plătită ca despăgubire de către Biroul A părţii vătămate implică un risc de nerambursare (cu excepţia cazului în care riscul respectiv este asumat de Biroul B), și prin urmare respectiva sumă nu constituie o obligaţie pecuniară care revine celeilalte persoane implicate în accidentul de circulaţie, ţinând seama, în special, de împrejurările prezentei cauze, respectiv de faptul că:
10.1 organismul de despăgubire (Biroul A) a respins iniţial cererea de despăgubire formulată de partea vătămată;
10.2. partea vătămată a introdus o acţiune în justiție prin care a solicitat despăgubiri iar această acţiune introdusă împotriva Biroului A a fost respinsă de instanţele inferioare ca fiind nefondată şi nesusţinută de probe;
10.3. partea vătămată şi Biroul A au ajuns la un acord amiabil numai în fața unei instanţe superioare, pentru că aceasta din urmă a indicat că, dacă părţile refuză încheierea unui acord amiabil, cauza urmează să fie trimisă spre rejudecare;
10.4. Biroul A şi-a justificat decizia de a încheia un acord amiabil în esenţă pe dorința de a se evita astfel cheltuielile suplimentare cauzate de prelungirea litigiului;
10.5. în prezenta procedură, nicio instanţă nu a constatat răspunderea (vinovăţia) pârâtului implicat în accidentul de circulaţie?

Dispoziții incidente:

1.Articolele 2, 10 alineatele (1) şi (4) şi 24 alineatul (2) si alineatul (1) al cincilea paragraf litera (c) din Directiva 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi:

Articolul 2
Domeniul de aplicare

Dispoziţiile articolelor 4, 6, 7 şi 8 se aplică vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul statelor membre:
(a)după încheierea unei convenţii între birourile naţionale ale asigurătorilor prin care fiecare birou naţional garantează, în concordanţă cu prevederile legislaţiei sale interne în domeniul asigurărilor obligatorii, soluţionarea cererilor de despăgubire rezultate în urma accidentelor provocate pe teritoriul său de vehicule care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul altui stat membru, indiferent dacă aceste vehicule sunt asigurate sau nu;
(b)de la data stabilită de către Comisie după ce aceasta, în strânsă cooperare cu statele membre, s-a asigurat că o asemenea convenţie a fost încheiată;
(c)pe durata acestei convenţii.

Articolul 10 (extras)
Organismul responsabil cu despăgubirea

(1)Fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la articolul 3.
Primul paragraf nu aduce atingere dreptului statelor membre de a acorda intervenţiei acestui organism un caracter subsidiar sau nu şi nici dreptului acestora de a reglementa regresul acestui organism faţă de persoana sau persoanele responsabile de accident şi alţi asigurători sau organisme de asigurări sociale obligaţi să despăgubească victima pentru acelaşi accident. Cu toate acestea, statele membre nu pot autoriza organismul să condiţioneze plata despăgubirii de dovedirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacităţii sau refuzului persoanei responsabile de a plăti.
(…)
(4)Fiecare stat membru aplică, pentru plata despăgubirii de către organism, actele sale cu putere de lege şi actele administrative, fără a aduce atingere oricărei alte practici mai favorabile victimelor.

Articolul 24 (extras)
Organismele de despăgubire

(1) Fiecare stat membru creează sau autorizează un organism de despăgubire însărcinat cu despăgubirea persoanelor vătămate în cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (1).
Persoanele vătămate pot prezenta o cerere organismului de despăgubire din statul membru în care își au reședința:
(a) în cazul în care, în termen de trei luni de la data la care persoana vătămată a prezentat o cerere de despăgubire întreprinderii de asigurare a vehiculului a cărui circulație a provocat accidentul sau reprezentantului său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire, întreprinderea de asigurare sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire nu a dat un răspuns justificat elementelor solicitate în cerere; sau
(b) în cazul în care întreprinderea de asigurare nu a desemnat un reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire în statul membru de reședință al persoanei vătămate în conformitate cu articolul 20 alineatul (1); în acest caz, persoanele vătămate nu pot prezenta o cerere organismului de despăgubire dacă au prezentat deja o cerere de despăgubire direct întreprinderii de asigurare a vehiculului a cărui circulație a provocat accidentul și dacă au primit un răspuns justificat în termen de trei luni de la data prezentării cererii.
Cu toate acestea, persoanele vătămate nu pot prezenta o cerere organismului de despăgubire în cazul în care au inițiat o acțiune directă în justiție împotriva întreprinderii de asigurare.
Organismul de despăgubire intervine în termen de două luni începând cu data la care persoana vătămată i-a prezentat cererea de despăgubire, dar nu mai intervine în cazul în care întreprinderea de asigurare sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire a dat un răspuns justificat la această cerere.
Organismul de despăgubire informează de îndată:
(a) întreprinderea de asigurare a vehiculului a cărui circulație a provocat accidentul sau reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire;
(b) organismul de despăgubire din statul membru în care are sediul întreprinderea de asigurare care a încheiat contractul;
(c) persoana care a provocat accidentul, în cazul în care a fost identificată,
de faptul că a primit o cerere de despăgubire din partea persoanei vătămate și că va răspunde la aceasta în termen de două luni de la data prezentării cererii în cauză.
Această dispoziție nu aduce atingere dreptului statelor membre de a acorda despăgubirii date de acest organism un caracter subsidiar sau nu și de a prevedea soluționarea cererilor de despăgubire între acest organism și persoana sau persoanele care au provocat accidentul și celelalte întreprinderi de asigurare sau organisme de asistență socială obligate să indemnizeze persoana vătămată pentru același accident. Cu toate acestea, statele membre nu pot autoriza organismul să subordoneze plata despăgubirii altor condiții decât celor stabilite în prezenta directivă, mai ales condiției ca persoana vătămată să arate prin orice mijloc că persoana responsabilă nu este în măsură sau refuză să plătească.
(2) Organismul de despăgubire care a despăgubit persoana vătămată în statul membru în care aceasta are reședința are dreptul să ceară rambursarea sumei plătite cu titlu de despăgubire de la organismul de despăgubire din statul membru în care se află sediul întreprinderii de asigurare care a încheiat contractul.
Acest organism de despăgubire se subrogă în drepturile persoanei vătămate, față de persoana care a provocat accidentul sau față de întreprinderea de asigurare a acesteia, în măsura în care organismul de despăgubire din statul membru de reședință al persoanei vătămate a despăgubit-o pe aceasta pentru prejudiciul suferit.
Fiecare stat membru este obligat să recunoască subrogarea stabilită de orice alt stat membru.

2. Articolele 3 alineatele (1) și (4), 5 alineatele (1) şi (4), 6 alineatul (1) şi 10 din Regulamentul general al Consiliului birourilor:

Articolul 3
Gestionarea cererilor de despăgubire

(1) În cazul în care un birou este informat cu privire la producerea unui accident pe teritoriul țării în care este competent, în care este implicat un vehicul care provine dintr-o altă țară, acesta trebuie să efectueze, fără a aștepta o cerere formală de despăgubire, o anchetă asupra împrejurărilor accidentului. Biroul comunică aceste informații, cât mai repede posibil, asigurătorului care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, biroului în cauză. Cu toate acestea, împotriva biroului nu se poate invoca nici un fel de neîndeplinire a acestor obligații.
În cazul în care, pe parcursul acestei anchete, biroul constată că asigurătorul vehiculului implicat este identificat și că există un corespondent al acestuia autorizat în conformitate cu dispozițiile articolului 4, biroul trimite fără întârziere informațiile acestui corespondent în vederea utilizării acestora în orice scop folositor.
(4) Fiecare cerere de despăgubire trebuie tratată de către birou în mod autonom și în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile în țara în care s-a produs accidentul privind răspunderea, despăgubirea părților prejudiciate și asigurarea auto obligatorie, reprezentând cât mai bine interesele asigurătorului care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, ale biroului în cauză.

Articolul 5 (extras)
Modalități de rambursare

(1) După ce un birou sau agentul desemnat în acest scop soluționează toate cererile de despăgubire care decurg din același accident, acesta adresează, în termen de maximum un an de la data ultimei plăți efectuate în favoarea unei părți prejudiciate, prin fax sau prin poștă electronică, membrului biroului care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, biroului în cauză, o cerere de rambursare, în care specifică:
1.1. sumele plătite cu titlu de despăgubire părților prejudiciate în baza unui acord amiabil sau a executării unei hotărâri judecătorești;
1.2. sumele plătite pentru serviciile din exterior inerente gestionării și soluționării fiecărei cereri de despăgubire, precum și cheltuielile necesare în cadrul procedurii judiciare care, în circumstanțe similare, ar fi fost de asemenea plătite de un asigurător stabilit în țara în care s-a produs accidentul;
1.3. onorariul de gestiune care acoperă toate celelalte cheltuieli, calculat conform normelor aprobate de Consiliul birourilor.
În cazul în care nu trebuie plătită nici o sumă în urma cererilor de despăgubire rezultate în urma aceluiași accident, pot fi solicitate sumele menționate la articolul 5 alineatul (1) punctul 2, precum și onorariul minim stabilit de Consiliul birourilor în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) punctul 3.
(4) La solicitarea destinatarului cererii de rambursare, documentele justificative, inclusiv dovada obiectivă conform căreia despăgubirile datorate părților prejudiciate au fost plătite, sunt transmise fără întârziere, și fără ca rambursarea să poată fi amânată din această cauză.

Articolul 6 (extras)
Obligația de garantare

(1) Fiecare birou garantează rambursarea sumelor solicitate membrilor săi în conformitate cu dispozițiile articolului 5 de către biroul din țara în care s-a produs accidentul sau de către agentul desemnat în acest scop.
În cazul în care un membru nu efectuează plata care îi este solicitată în termenul de două luni prevăzut la articolul 5, biroul la care a aderat acest membru procedează el însuși la rambursare, după primirea cererii în garanție adresate de către biroul din țara în care s-a produs accidentul sau de către agentul desemnat în acest scop, în condițiile descrise în continuare.
Biroul care datorează garanția are la dispoziție o lună pentru a efectua plata. După expirarea acestui termen se aplică de drept majorări de întârziere de 12 % pe an, începând de la data cererii în garanție și până la primirea de către banca beneficiarului a sumei solicitate.
Această cerere în garanție trebuie trimisă prin fax sau prin poștă electronică, în termen de douăsprezece luni de la data trimiterii cererii de rambursare menționate la articolul 5. După expirarea acestui termen, și fără a aduce atingere eventualelor majorări de întârziere pe care le datorează el însuși, biroul care datorează garanția are doar obligația de a plăti suma solicitată membrului său plus majorări de întârziere pentru douăsprezece luni, la rata de 12 % pe an.
Cererea în garanție nu mai poate fi primită în cazul în care este trimisă după mai mult de doi ani de la trimiterea cererii de rambursare.

Articolul 10
Obligațiile birourilor

Birourile care intră sub incidența dispozițiilor prezentei secțiuni garantează unele pentru celelalte rambursarea tuturor sumelor plătibile în temeiul prezentului regulament general care rezultă din orice cerere de despăgubire generată de orice accident în care este implicat un vehicul care staționează în mod obișnuit pe teritoriul statului în care este competent fiecare din aceste birouri, indiferent dacă acesta este asigurat sau nu.

3. Articolul 47 din Cartă cu Explicațiile aferente:

Articolul 47
Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil

Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.
Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.

Explicaţie cu privire la articolul 47 – Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil

Primul paragraf se întemeiază pe articolul 13 din CEDO:
„Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie sunt încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”.
Cu toate acestea, protecţia din dreptul Uniunii este mai extinsă, deoarece aceasta garantează dreptul de a apela efectiv la un judecător. Curtea de Justiţie a consacrat acest drept, ca principiu general de drept al Uniunii, prin hotărârea din 15 mai 1986 (cauza 222/84, Johnston, Rec. 1986, p. 1651; a se vedea şi hotărârea din 15 octombrie 1987, cauza 222/86, Heylens, Rec. 1987, p. 4097 şi hotărârea din 3 decembrie 1992, C-97/91, Borelli, Rec. 1992, p. I-6313). Potrivit Curţii, acest principiu general de drept al Uniunii se aplică şi statelor membre în cazul în care acestea aplică dreptul Uniunii. Menţionarea acestei jurisprudenţe în cartă nu avea ca obiect modificarea sistemului de control jurisdicţional prevăzut în tratate şi, în special, a normelor privind admisibilitatea acţiunilor formulate direct în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Convenţia Europeană a examinat sistemul de control jurisdicţional al Uniunii, inclusiv normele privind admisibilitatea, şi l-a confirmat, modificând însă anumite aspecte, după cum se arată la articolele 251-281 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi, în special, la articolul 263 alineatul (4). Articolul 47 se aplică instituţiilor Uniunii şi ale statelor membre în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii pentru toate drepturile garantate de dreptul Uniunii.

Al doilea paragraf corespunde articolului 6 alineatul (1) din CEDO, cu următorul text:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi a obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.
În dreptul Uniunii, dreptul de a se adresa unei instanţe nu se aplică numai pentru plângerile privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil. Aceasta este una dintre consecinţele faptului că Uniunea este o comunitate de drept, după cum a constatat Curtea de Justiţie în cauza 294/83, „Verzii”/Parlamentul European (hotărârea din 23 aprilie 1986, Rec. 1986, p. 1339). Cu toate acestea, cu excepţia domeniului lor de aplicare, garanţiile oferite de CEDO se aplică în mod similar în Uniune.
În ceea ce priveşte paragraful al treilea, trebuie observat faptul că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie acordată asistenţă juridică în cazurile în care absenţa acesteia ar face ineficientă garantarea accesului efectiv la justiţie (hotărârea CEDO din 9 octombrie 1979, Airey, seria A, volumul 32, p. 11). Există, de asemenea, şi un sistem de asistenţă judiciară pentru cazurile de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Pertinența trimiterii pentru România:

Considerăm că dispozițiile cerute a fi interpretate își găsesc corespondențele:
1. pe de o parte, în articolul 51 indice 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, modificată și completată prin Ordonanța de urgență nr. 116/2000, Ordonanța de urgență nr. 51/2001, Ordonanța nr. 7/2001, Legea nr. 414/2002, Legea nr. 76/2003, Legea nr. 403/2004, Legea nr. 503/2004, Ordonanța de urgență nr. 61/2005, Ordonanța de urgență nr. 201/2005, Legea nr. 113/2006, Ordonanța de urgență nr. 87/2006, Ordonanța de urgență nr. 117/2007, Legea nr. 162/2009, Legea nr. 289/2010, Legea nr. 272/2013, Legea nr. 187/2012, Legea nr. 213/2015, Legea nr. 237/2015:

Articolul 51 indice 1 (extras)
(1) Fondul de protecţie a victimelor străzii, denumit în continuare Fond, se constituie ca asociaţie, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, în conformitate cu prevederile legale referitoare la asociaţii şi fundaţii, ale prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, având ca membri toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.
(2) Actul constitutiv al asociaţiei, precum şi modificările ulterioare vor li avizate în prealabil de A.S.F.
(3) Fondul este condus de un consiliu director format din 5 membri, care sunt supuşi avizului prealabil al A.S.F.
(4) Un membru al Consiliului director al Fondului va fi numit de către A.S.F.
(5) Membrii Fondului sunt obligaţi să contribuie printr-o cotizaţie la constituirea şi menţinerea stabilităţii financiare a acestuia, proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea asigurării de răspundere civilă care acoperă daune ce rezultă din folosirea autovehiculelor terestre, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului, până la acoperirea tuturor obligaţiilor de plată.
(6) Nivelul cotizaţiei şi termenele de plată a acesteia se stabilesc anual de către A.S.F. Cuantumul cotizaţiei este de până la 5% din volumul primelor brute încasate pentru această asigurare.
(7) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului, precum şi rectificările acestuia se aprobă de Consiliul A.S.F.
(8) În caz de deficit, A.S.F. poate majora, în cursul anului, nivelul cotizaţiei.
(9) Fondul se constituie în scopul:
a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de autovehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM);
b)de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, dacă:
1. (i) autovehiculul, respectiv tramvaiul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare;
2. (ii) în termen de 3 luni de la data la care a adresat o cerere de despăgubire, persoana rezidentă în România care a suferit un prejudiciu ca urmare a unui accident de circulaţie produs pe teritoriul unui stat situat în limitele teritoriale de acoperire, cu excepţia României, sau pe teritoriul unui stat terţ al cărui birou naţional a aderat la sistemul Carte verde, de un autovehicul care are locul obişnuit de staţionare într-un stat membru al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, nu a primit un răspuns motivat de la societatea de asigurare a autovehiculului vinovat de producerea accidentului sau de la reprezentantul de despăgubiri al acesteia ori dacă societatea de asigurare respectivă nu şi-a desemnat un reprezentant de despăgubire pe teritoriul României sau dacă în termen de două luni de la data producerii accidentului societatea de asigurare nu poate fi identificată. Fondul îndeplineşte aceste atribuţii în calitate de organism de compensare.
(10) Asigurătorii menţionaţi la alin. (1) au obligaţia să desemneze, în fiecare stat aparţinând Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană, un reprezentant însărcinat cu regularizarea daunelor provocate de autovehicule supuse obligaţiei de asigurare în România rezidenţilor în aceste state, cu condiţia ca accidentul să se producă pe teritoriul unui alt stat decât statul de reşedinţă a persoanei vătămate.
(11) Fondul are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relaţie juridică cu el, pentru obligaţiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond.
(12) Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător la Fond constituie, potrivit legii, titlu de creanţă.
(13) La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia Fondul va declanşa procedura silită de recuperare a creanţelor, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(14) În vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul.
(15) Anual, Fondul va prezenta Consiliului A.S.F. un raport de activitate, ale cărui formă şi conţinut vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi.
(16) Raportul va fi însoţit de situaţiile financiare anuale, întocmite potrivit legislaţiei în vigoare şi auditate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.
(17) În termen de 6 luni de la sfârşitul anului precedent, Fondul va publica un raport, ale cărui formă şi conţinut vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi.
(18) Modul de constituire, de utilizare şi de plasament al sumelor băneşti la dispoziţia Fondului, precum şi persoanele îndreptăţite a fi despăgubite se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei legi de către A.S.F.

2. și pe de altă parte, în articolul 21 din Constituția României din 21 noiembrie 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003:

Articolul 21
Accesul liber la justiție

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova

Adina Mihalache
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate