Completarea Directivei 2013/36/UE în ceea ce privește standardele tehnice de reglemetare pentru precizarea condițiilor generale de funcționare a colegiilor de supraveghetori
2 februarie 2016 | Elena ALBU

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 21 a fost publicat Regulamentul delegat (UE) 2016/98 al Comisiei de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru precizarea condițiilor generale de funcționare a colegiilor de supraveghetori.
Obiectul regulamentului: Realizarea cartografierii unui grup de instituții, prin care s-ar identifica entitățile din Uniune sau dintr-o țară terță ale grupului și s-ar descrie, pentru fiecare entitate din grup, natura acesteia și locul în care se află, autoritățile implicate în supravegherea sa, derogările prudențiale aplicabile, importanța sa pentru grup și importanța pentru țara în care este autorizată sau stabilită, precum și criteriile pentru determinarea importanței acesteia, este considerată un element esențial pentru identificarea membrilor colegiului și a observatorilor potențiali. În acest context, informațiile privind importanța unei sucursale pentru grup și importanța sucursalei respective în statul membru în care este stabilită sunt esențiale pentru a determina participarea autorităților competente ale acelui stat membru la activitățile colegiului. Informațiile privind natura entităților grupului, fie acestea instituții, sucursale sau alte entități din sectorul financiar, precum și privind țara în care acestea sunt autorizate sau stabilite, fie aceasta un stat membru sau o țară terță, sunt de asemenea importante pentru identificarea membrilor colegiului și a observatorilor potențiali. Colegiile reprezintă un instrument esențial pentru schimbul de informații, anticiparea și gestionarea situațiilor de urgență, precum și pentru a permite supraveghetorului consolidant să desfășoare o supraveghere eficientă pe bază consolidată. Pentru a asigura coerența și a permite Autoritatea Bancară Europeană (ABE) să își desfășoare sarcinile astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului și la articolul 116 din Directiva 2013/36/UE, este oportun ca ABE să participe în cadrul tuturor colegiilor în calitate de membru. Prezentul regulament precizează condițiile generale de funcționare a colegiului de supraveghetori („colegiul”) instituit în conformitate cu articolul 116 și cu articolul 51 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE.
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.