Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Sintagma „sau că recursul este vădit nefondat” din cuprinsul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Neconstituționalitate
02.02.2016 | Corina CIOROABĂ

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 69 din data de 1 februarie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 839/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un dosar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a civilă și vizează dispoziţiile art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:

“(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor.
(6) Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor. În soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit alin. (4).
(7) În cazul în care recursul nu poate fi soluţionat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunţa, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor.”

Curtea reţine că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din Codul de procedură civilă, este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părţi a actelor de procedură şi a raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Curtea reţine că respingerea recursului de către completul de filtru pentru motivul că este vădit nefondat presupune examinarea în fond a acestuia, implicând analizarea unor aspecte care vizează temeinicia solicitării care face obiectul recursului; or, procedura examinării admisibilităţii recursului trebuie să vizeze doar aspecte pur formale. Prin decizia pronunţată, în acest caz, fără citarea părţilor şi fără posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva ei, Curtea apreciază că părţile nu îşi pot realiza dreptul la apărare şi la dezbateri contradictorii, fiind încălcat, astfel, dreptul la un proces echitabil.

Caracterul „vădit nefondat” al recursului nu îndrituieşte legiuitorul să plaseze un aspect ce ţine de fondul căii de atac într-o etapă procesuală anterioară în care nu se analizează şi nu se soluţionează fondul cauzei. Includerea soluţiei de respingere a recursului ca vădit nefondat, în etapa admisibilităţii în principiu a recursului, eludează finalitatea şi raţiunea acestei etape.

Pentru aceste motive, Curtea reţine că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat” din cuprinsul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă este neconstituţională, deoarece respingerea recursului pentru motivul că acesta este vădit nefondat obligă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la examinarea fondului cauzei, iar aceasta poate avea loc numai în faza judecării pe fond a recursului, care se face potrivit art. 493 alin. (6) sau art. 494 din Codul de procedură civilă, situaţie în care cauza este trimisă în vederea judecării în fond a recursului. În aceste condiţii, examinarea fondului recursului se va face cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale specifice accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, incluzând citarea părţilor şi participarea procurorului, când este cazul.

Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acestea, coroborate cu cele ale art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă dau expresie principiului disponibilităţii în procesul civil, potrivit căruia părţile îşi pot exercita drepturile potrivit propriei lor aprecieri, având facultatea de a dispune de obiectul procesului, precum şi de mijloacele procedurale de apărare ale acestora, părţile putând fi de acord ca judecata să se facă pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, aşadar fără citarea lor. De aceea, Curtea reţine că, în această situaţie, legiuitorul a considerat suficientă contradictorialitatea asigurată prin comunicarea actelor de procedură ale părţilor şi a raportului, precum şi prin exprimarea acordului părţilor în acest sens.

În ceea ce privește dispozițiile art. 493 alin. (7) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acestea nu cuprind niciun viciu de neconstituţionalitate, judecata pe fond a recursului urmând a se face cu respectarea garanţiilor de contradictorialitate şi oralitate ce caracterizează dreptul la un proces echitabil.

În principal, pentru considerentele expuse mai sus, Curte decide:
– admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă şi constată că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat” din cuprinsul acestora este neconstituţională;
– respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură civilă, acestea fiind constituţionale în raport cu criticile formulate.

Corina Cioroabă


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.