Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA-Timișoara. Constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală, favorizare a făptuitorului. Reținere


3 februarie 2016 | Georgiana-Camelia LUCIU, Marian Ionuț RACOCI
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

DNA-Timișoara. Constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală, favorizare a făptuitorului. Reținere.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 1 februarie 2016, a inculpaților:
M. P. S., inspector șef al Inspectoratul de Poliție al Județului (I.P.J) Timiș, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
constituire a unui grup infracțional organizat,
luare de mită,
instigare la dare de mită (2 infracțiuni),
favorizare a făptuitorului,
P. D., șef Serviciu de Investigare a Criminalității Economice în cadrul IPJ Timiș, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
constituire a unui grup infracțional organizat,
luare de mită,
trafic de influență,
complicitate la luare de mită,
B. I., om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
constituire a unui grup infracțional organizat,
evaziune fiscală, în formă continuată,
dare de mită (4 infracțiuni)
cumpărare de influență (2 infracțiuni).
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din data de 2 februarie 2016, până la data de 1 aprilie 2016, față de inculpatul
B. M., avocat în cadrul Baroului Timiș, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
constituire a unui grup infracțional organizat,
trafic de influență (2 infracțiuni),
instigare la dare de mită (2 infracțiuni),
favorizare a făptuitorului.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În cursul anilor 2011-2013, inculpatul B. I., împreună cu mai multe persoane de încredere, s-au constituit și au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, având ca scop desfășurarea de activități evazioniste, prin intermediul a două societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.
Activitatea infracțională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 2 milioane lei, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spațiul european și revânzării acestora „la negru”, cu eludarea obligațiilor legale privind plata taxelor și impozitelor datorate către bugetul de stat.
Activitățile infracționale ale grupării coordonată de inculpatul B. I. s-au bucurat de sprijinul și protecția inculpaților M. S. P., și P. D., în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, respectiv șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș, care au fost atrași de-a lungul timpului în sfera de influență a grupului și fidelizați prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale și sume de bani.
În acest sens, aceștia au racolat în cadrul grupului alți ofițeri de poliție și au coordonat activitățile infracționale de mituire a acestora, în scopul de a-i asigura lui B. I. o soluție favorabilă în dosarul în care era cercetat. De asemenea, cei doi inculpați au stabilit împreună cu ceilalți membri ai grupului infracțional strategiile pe care aceștia să le adopte pentru a determina procurorul care supraveghea urmărirea penală să admită o cerere de efectuarea a unei expertize contabile, în condițiile în care verificările nu erau finalizate, indicând totodată expertul prin care puteau obține concluzii favorabile, în situația în care cunoșteau faptul că evidența contabilă pe baza căreia urma a se efectua expertiza a fost falsificată. Totodată, inculpații M. S. P. și P. D. au efectuat demersuri în vederea diseminării, către inculpatul B. I., a înscrisurilor relevante aflate la dosarul cauzei și au conceput împreună cu ceilalți membri ai grupării, o strategie de înlocuire a documentelor contabile relevante menită să schimbe situația juridică dedusă cercetărilor.
Un alt membru, cooptat în cadrul grupului infracțional a fost inculpatul B. M., avocat în cadrul Baroului Timiș, persoană de încredere a inculpaților M. S. P. și B. I., pe acesta din urmă reprezentându-l în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor.
Rolul primordial al inculpatului B. I. a fost acela de a asigura suport financiar fiecărui membru atras și implicat în activitatea infracțională, de a identifica martori și de a depune înscrisuri de natură să confirme susținerile stabilite în cadrul strategiei de apărare.
Scopul urmărit de avocat a fost acela de a ascunde activitatea infracțională evazionistă derulată prin cele două societăți controlate de inculpatul B. I., de a diminua consecințele financiar-fiscale produse prin aceasta și, eventual, de a implica răspunderea penală a altor persoane decât a sa.
Concret, în perioada 2013-2016, inculpatul B. I. a remis inculpaților M. P. S., P. D., câte 7.000 euro și altor două persoane (un ofițer de poliție-denunțător în cauză și un contabil neidentificat până în prezent) sumele de 3.500 euro, respectiv 2.000 euro, în scopul ca aceștia să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, în așa fel încât administrarea probelor să conducă la o soluție în favoarea sa.
În aceeași perioadă și în același scop, inculpatul B. M. a pretins de la inculpatul B. I. mai multe sume de bani, primind de la acesta din urmă o sumă cuprinsă între 6.000 – 7.000 euro pentru a-și exercita influența asupra ofițerilor de poliție judiciară și asupra unui procuror, care aveau în lucru dosarul respectiv. Avocatul i-a mai promis omului de afaceri că îi va determina pe aceștia să urgenteze administrarea probelor în cauza ce-l privea, așa încât soluția finală să-i fie favorabilă.
De asemenea, inculpații M. P. S. și B. M. l-au determinat pe inculpatul B. I. să-i remită suma totală de 1.500 euro denunțătorului pentru ca acesta din urmă să își îndeplinească atribuțiunile de serviciu în direcția indicată de membrii grupului infracțional..
În contextul menționat mai sus, inculpatul P. D. a pretins pentru sine și pentru altă persoană câte 2.000 euro, sume pe care le-a primit printr-un intermediar, în considerarea influenței pe care a presupus că o avea asupra persoanelor care instrumentau cauza penală respectivă.

Inculpaților B. I., P. D., B. M. și M. P. S. li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 2 februarie 2016, inculpații B. I., P. D. și M. P. S. urmează să fie prezentați Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Marian Ionuț Racoci

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional
JURIDICE Comunicare
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro