Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Întrebare preliminară cu privire la transpunerea motivelor de neexecutare a mandatului european de arestare. UPDATE: hotărârea CJUE
30.06.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

30 iunie 2017: Curtea declară:

1) Articolul 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre trebuie interpretat în sensul că se opune legislației unui stat membru care transpune această dispoziție și care, în cazul în care predarea unui resortisant străin ce deține un permis de ședere pe durată nedeterminată pe teritoriul acestui stat membru este solicitată de un alt stat membru în scopul executării unei pedepse privative de libertate aplicate acestui resortisant printr‑o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pe de o parte, nu permite o astfel de predare și, pe de altă parte, se mărginește să prevadă obligația autorităților judiciare din primul stat membru de a informa autoritățile judiciare din al doilea stat membru că sunt dispuse să preia executarea acestei hotărâri fără ca, la data refuzului predării, preluarea efectivă a executării să fie asigurată și fără ca, în plus, în ipoteza în care această preluare s‑ar dovedi imposibilă, un astfel de refuz să poată fi contestat.

2) Dispozițiile Deciziei‑cadru 2002/584 nu au efect direct. Totuși, instanța națională competentă are obligația, luând în considerare ansamblul dreptului intern și făcând aplicarea metodelor de interpretare recunoscute de acesta, de a interpreta dispozițiile naționale în discuție în litigiul principal, în măsura în care este posibil, în lumina textului și a finalității acestei decizii‑cadru, ceea ce implică, în speță, că, în cazul refuzului de a executa un mandat european de arestare emis în vederea predării unei persoane care a făcut, în statul membru emitent, obiectul unei hotărâri definitive prin care a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, autoritățile judiciare ale statului membru de executare au obligația de a garanta ele însele aplicarea efectivă a pedepsei pronunțate împotriva acestei persoane.

3) Articolul 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584 trebuie interpretat în sensul că nu autorizează un stat membru să refuze executarea unui mandat european de arestare emis în vederea predării unei persoane care a făcut obiectul unei hotărâri definitive prin care a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate pentru singurul motiv că acest stat membru intenționează să înceapă împotriva acestei persoane urmărirea penală pentru aceleași fapte ca cele pentru care a fost pronunțată această hotărâre. (s.n. – M.M.-B.)

:: hotărârea CJUE

***

03 februarie 2016: Judecătorul olandez se întreabă cu privire la transpunerea motivelor de neexecutare a mandatului european de arestare (C-579/15 Popławski)

Situația de fapt:
1. domeniul „spațiul de libertate, securitate și justiție”, subdomeniul „cooperarea judiciară în materie penală”;
2. ce poate și ce nu poate să facă un stat membru atunci când transpune o dispoziție de drept UE, respectiv un articol dintr-o Decizie-cadru;
3. posibilitatea ca atunci când transpune punctul 6 din articolul 4 din Decizia-cadru privind mandatul european de arestare, statul membru să poată stabili că:
3.1. autoritatea judiciară de executare competentă din respectivul stat membru este obligată necondiționat să refuze predarea, în scopul executării unei pedepse, a unui cetățean al statului membru de executare sau a unei persoane care își are reședința în acest stat;
3.2. că refuzul autorității judiciare reprezintă ipso iure un argument în favoarea disponibilității de a prelua executarea pedepsei privative de libertate la care a fost condamnat cetățeanul respectiv sau persoana rezidentă;
3.3. că decizia de preluare a executării pedepsei va fi luată abia după refuzul predării în scopul executării pedepsei
3.4. că adoptarea unei decizii în sensul punerii în executare va depinde:
3.4.1. de existența unui temei înscris într-un acord valabil încheiat între statul membru emitent și statul membru de executare;
3.4.2. de condițiile prevăzute de acest acord; și
3.4.3. de cooperarea statului membru emitent, de exemplu în sensul emiterii de către acesta a unei cereri corespunzătoare;
4. riscul ca, după ce a refuzat predarea în scopul executării pedepsei, statul membru de executare să se afle în imposibilitatea de a prelua punerea în executare;
5. totuși, riscul de la punctul 4 nu va afecta în vreun fel obligația de a refuza predarea în scopul executării pedepsei;
6. posibilitatea ca instanța națională să aplice în mod direct dispozițiile unei Decizii-cadru care, după Tratatul de la Lisabona, continuă să producă efecte juridice până la momentul în care este abrogată, anulată sau modificată;
7. posibilitatea ca o normă dintr-o decizie-cadru să fie suficient de clară și de previzibilă încât să poată fi aplicată de instanțele naționale cu efect direct;
8. posibilitatea ca dreptul Uniunii să permită ca un stat membru al cărui drept național condiționează preluarea executării unei pedepse privative de libertate aplicate în străinătate de existența unui temei înscris într-un acord corespunzător să transpună în dreptul național o dispoziție dintr-o decizie-cadru astfel încât chiar acea dispoziție din decizia-cadru să poată fi temeiul juridic convențional cerut pentru evitarea pericolului de neexecutare a pedepsei rezultat din dispoziția din legea națională privind existența unui temei convențional
9. posibilitatea ca dreptul Uniunii să permită ca un stat membru să transpună în dreptul național o dispoziție dintr-o decizie-cadru astfel încât pentru refuzul predării, în scopul executării unei pedepse, a unei persoane care are reședința în statul membru de executare și care este cetățean al unui alt stat membru se prevede:
9.1. condiția ca statul membru de executare să aibă competență asupra faptelor menționate în mandatul european de arestare; și
9.2. că nu trebuie să existe o piedică reală pentru o (eventuală) urmărire penală în statul membru de executare a persoanei rezidente în acest stat pentru aceste fapte (de exemplu, refuzul statului membru emitent de a transmite statului membru de executare actele de urmărire penală)
9.3. deși, pe de altă parte, aceste condiții (de la 9.1. și 9.2.) nu există în privința refuzului predării, în scopul executării unei pedepse, a unui cetățean al statului membru de executare.

Dispoziții incidente: articolul 4 punctul 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI

Articolul 4 (extras)
Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare

Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:
6. în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranță în conformitate cu dreptul său intern;

Pertinența pentru România:
În țara noastră considerăm că articolul 4 punctul 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a fost transpus prin articolul 98 alineatul (1) litera (c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013 și prin Legea nr. 318/2015:

Articolul 98 (extras)
Motive de refuz al executării

(1) Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

Mihaela Mazilu-Babel (selecție, situație de fapt și dispoziții incidente)
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova

Adina Mihalache (pertinența pentru România)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Întrebare preliminară cu privire la transpunerea motivelor de neexecutare a mandatului european de arestare. UPDATE: hotărârea CJUE”

  1. Avocatul general propune:

    „1) Articolul 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să transpună motivul de neexecutare prevăzut la articolul 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584 astfel cum a fost modificată, astfel încât:

    – autoritatea judiciară să fie obligată să refuze executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate împotriva unei persoane căutate care rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, fără a putea aprecia, în funcție de situația concretă a persoanei, dacă executarea pedepsei în acest stat este de natură să favorizeze reinserția socială a acesteia;

    – refuzul de a executa mandatul european de arestare să aibă ca efect doar faptul că acest stat membru se declară dispus să preia executarea pedepsei, fără ca această declarație să echivaleze cu un angajament de executare;

    – autoritatea judiciară să refuze executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate împotriva unei persoane căutate care rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, în timp ce, pe de o parte, decizia de a prelua executarea pedepsei, care este adoptată după decizia de a refuza executarea, este condiționată de cerințe referitoare la existența și la respectarea unei convenții încheiate între statul membru emitent și statul membru de executare, precum și la cooperarea statului membru emitent, iar, pe de altă parte, refuzul de a executa mandatul nu este repus în discuție în cazul imposibilității de a prelua executarea pedepsei din cauza neîndeplinirii cerințelor impuse.

    2. Dispozițiile articolului 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584 astfel cum a fost modificată sunt lipsite de efect direct. Totuși, revine instanței naționale sarcina de a interpreta dispozițiile naționale în discuție în litigiul principal, în măsura posibilului, în conformitate cu dreptul Uniunii și, în eventualitatea în care o astfel de interpretare s‑ar dovedi imposibilă, instanța națională este ținută să lase neaplicate aceste dispoziții pentru incompatibilitate cu articolul 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584 astfel cum a fost modificată.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.