Întrebare preliminară cu privire la tratamentul diferențiat pe motiv de vârstă

Judecătorul austriac se întreabă cu privire la tratamentul diferențiat indirect pe motiv de vârstă (C-539/15 Bowman)

Situația de fapt:
1. principiile, obiectivele și misiunile tratatelor;
2. politica socială a Uniunii;
3. dispoziție stabilită într-o convenție colectivă;
4. dispoziția respectivă prevede, pentru perioadele de activitate de la începutul carierei, un termen de avansare mai lung și care face astfel mai dificilă avansarea în treapta de salarizare următoare;
5. posibilitatea ca această dispoziție dintr-o convenție colectivă să reprezinte un tratament diferențiat indirect pe motive de vârstă;
6. aflarea dacă un astfel de regim este adecvat și necesar, ținând seama în special de experiența profesională redusă de la începutul carierei;
7. pârâtă este Pensionsversicherungsanstalt iar cauza este în primă instanță.

Dispoziții incidente: articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale coroborat cu articolul 2 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/78/CE precum și cu articolul 6 alineatul (1) din această directivă și cu articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale:

1.articolele 21 și 28 din Cartă (cu explicațiile aferente):

Articolul 21
Nediscriminarea

(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.
(2) În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie.

Articolul 28
Dreptul de negociere și de acțiune colectivă

Lucrătorii și angajatorii sau organizațiile lor au dreptul, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale, de a negocia și de a încheia convenții colective la nivelurile corespunzătoare și de a recurge, în caz de conflicte de interese, la acțiuni colective pentru apărarea intereselor lor, inclusiv la grevă.

Explicaţie cu privire la articolul 21 – Nediscriminarea
Alineatul (1) este inspirat de articolul 13 din Tratatul CE, înlocuit de acum înainte cu articolul 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de articolul 14 din CEDO, precum şi de articolul 11 din Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina în ceea ce priveşte moştenirea genetică. În măsura în care coincide cu articolul 14 din CEDO,alineatul menţionat se aplică în conformitate cu acesta din urmă. Nu există nici contradicţii şi nici incompatibilităţi între alineatul (1) şi articolul 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, al cărui domeniu de aplicare şi obiect sunt diferite: articolul 19 conferă Uniunii competenţa de a adopta acte legislative, incluzând armonizarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, în vederea combaterii anumitor forme de discriminare citate exhaustiv în acest articol. Această legislaţie se poate extinde la acţiunile autorităţilor unui stat membru (precum şi la relaţiile între persoane de drept privat) în orice domeniu care intră în competenţele Uniunii. În schimb, articolul 21 alineatul (1) de mai sus nu conferă nicio competenţă de adoptare a unor acte cu putere de lege împotriva discriminării în aceste domenii de acţiune a statelor membre sau a particularilor, şi nici nu conţine o interdicţie amplă a discriminării în domeniile menţionate anterior. De fapt, acesta se referă numai la discriminările făcute de instituţiile şi organele Uniunii în exercitarea competenţelor care le sunt conferite de tratate, şi de statele membre, numai în măsura în care pun în aplicare dreptul Uniunii. Alineatul (1) nu modifică prin urmare domeniul competenţelor conferite de articolul 19 şi nici interpretarea acestui articol.
Alineatul (2) corespunde articolului 18 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi trebuie aplicat în
conformitate cu acesta.

Explicaţie cu privire la articolul 28 – Dreptul de negociere şi de acţiune colectivă
Acest articol se întemeiază pe articolul 6 din Carta socială europeană, precum şi pe Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (punctele 12-14). Dreptul de acţiune colectivă a fost recunoscut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca unul dintre elementele dreptului de asociere prevăzut la articolul 11 din CEDO. În ceea ce priveşte nivelurile adecvate la care poate avea loc negocierea colectivă, a se vedea explicaţiile oferite pentru articolul precedent. Modalităţile şi restrângerile exerciţiului acţiunilor colective, printre care şi greva, inclusiv posibilitatea desfăşurării acestora în paralel în mai multe state membre, intră sub incidenţa legislaţiilor şi a practicilor naţionale

2.articolul 2 alineatele (1) și (2) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă:

Articolul 2 (extras)
Conceptul de discriminare
(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.
(2) În sensul alineatului (1):
(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;
(b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepția cazului în care:
(i) această dispoziție, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv nu sunt adecvate și necesare sau
(ii) în cazul persoanelor cu un anumit handicap, angajatorul sau oricare persoană sau organizație care intră sub incidența prezentei directive, are obligația, în temeiul legislației naționale, să ia măsuri adecvate în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 5, cu scopul de a elimina dezavantajele care rezultă din această dispoziție, acest criteriu sau această practică.

Articolul 6 (extras)
Justificarea unui tratament diferențiat pe motive de vârstă
(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.

Pertinența pentru România: Considerăm că în România dispozițiile de drept UE primar și secundar invocate își găsesc corespondențele următoare:

1. atât în articolul 4 alineatul (2) și articolul 41 alineatul (5) din Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003:

Articolul 4 (extras)
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(2)România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Articolul 41 (extras)
Munca şi protecţia socială a muncii
(5)Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

2. cât și în articolul 5 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, modificată și completată prin prin Legea nr. 147/2012, Legea nr. 76/2012, Legea nr. 2/2013, Legea nr. 255/2013, Legea nr. 77/2014, Legea nr. 12/2015, Legea nr. 97/2015:

Articolul 5

(1)În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
(2)Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.
(3)Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
(4)Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.

Mihaela Mazilu-Babel (selecție, situație de fapt și dispoziții incidente)
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova

Adina Mihalache (pertinența pentru România)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?