Despre ce este vorba: Modelul Cochem – modalitate alternativă de soluționare a conflictelor cu minori
9 februarie 2016 | Diana-Iulia OLAC, Tudor BECHEANU
Spuneam intr-un articol precedent faptul ca modelul Cochem este sau ar trebui sa fie un instrument cunoscut tuturor profesionistilor implicati in conflicte care privesc minori. Totusi, indiferent de gradul de notorietate, modelul Cochem nu este, cu siguranta, un instrument folosit in Romania.
Modelul Cochem reprezinta o modalitate alternativa de solutionare a conflictelor in care se pun in discutie masuri privind relatia dintre parinti si minori.
In cazul acestui model, prin alternativ nu se intelege apelarea la alti profesionisti decat cei asa-zis clasici – instanta de judecata, avocat, angajat al serviciilor sociale, eventual mediator, – ci folosirea serviciilor acestor profesionisti intr-un alt mod decat cel “uzual”.
Cand spunem mod uzual ne referim la structura clasica a unui conflict de familie, in care sunt implicati minori:
Parintii, casatoriti sau nu, nu se mai inteleg cu privire la modalitatea de crestere si educare a copiilor. Ei incearca, uneori in spiritul bunei-credinte, alteori nu, prin resurse proprii de negociere, sa gaseasca o solutie. Daca nu reusesc, conflictul escaladeaza si se exteriorizeaza, depaseste cadrul familial – cel putin unul dintre ei apeleaza la un avocat si la instanta de judecata. Uneori, se incearca, cu mai mult sau mai putin succes, apelarea la mediere. Se intampla ca fie unul dintre parinti, fie chiar judecatorul, sa implice in caz si reprezentanti ai serviciilor sociale sau psihologi. In final, instanta singura este cea care decide ce este si ce nu este in interesul copiilor.
Aceasta schema clasica a unui conflict de familie are nenumarate neajunsuri, pe care modelul Cochem incearca sa le rezolve.
Modelul Cochem este caracterizat de principiul interventiei timpurii, precum si pe principiul exercitarii in comun a autoritatii parintesti, chestiuni care se refera, in esenta, la urmatoarele aspecte:
– In orice conflict privind copii minori, parintii sunt sfatuiti sa caute asistenta specializata din partea angajatilor serviciilor sociale care, in termen scurt (de 14 zile), au rolul de a facilita o solutie de compromis.
– Daca o solutie de compromis nu este atinsa, este investita o instanta de judecata care este solicitata sa decida asupra cauzei in termen extrem de scurt. Primul termen nu ar trebui sa fie stabilit a avea loc dupa mai mult de 14 zile de la inregistrarea cererii.
– Avocatii trebuie sa se limiteze la efectuarea demersurilor procedurale esentiale, eliminand orice fel de sustineri scrise care ar escalada conflictul. Cu alte cuvinte, se cere ca actele de procedura scrise sa fie bazate strict pe o descriere obiectiva a situatiei de fapt, pe stabilirea corecta a situatiei de drept aplicabila si nimic mai mult. Similar, concluziile orale din instanta ar trebui sa urmeze aceeasi logica.
– Angajatii serviciilor sociale vor participa la sedintele de judecata, intrucat rolul principal al dosarului de instanta nu este gasirea unei solutii in locul parintilor, ci facilitarea dialogului intre acestia.
– Toti profesionistii implicati isi ghideaza activitatea catre gasirea unei solutii de compromis. Chiar daca deja au realizat acest pas, instanta ar trebui sa recomande ca parintii sa primeasca consultanta de specialitate cel putin inca o data. Iar daca, cu toate eforturile, un compromis nu este posibil, instanta va solicita un raport cu privire la cele mai bune solutii posibile din partea angajatilor serviciilor sociale.
Pe baza acestor pasi si a modalitatii de abordare a conflictului existent intre parinti, modelul Cochem poate fi cu usurinta caracterizat ca fiind o procedura de super-mediere a parintilor.
Medierea, in sens clasic, reprezinta in esenta o negociere asistata de un negociator profesionist – mediatorul – care are drept obiectiv fundamental facilitarea dialogului intre parti, astfel incat acestia sa gaseasca impreuna solutia de compromis.
In cazul modelului Cochem, roul mediatorului este indeplinit de toti actorii implicati – in special de catre angajatii serviciilor sociale si de catre judecator, dar chiar si de catre avocati, intr-un sens mai limitat – scopul fiind acelasi: parintii sunt cei care trebuie sa gaseasca, impreuna, cea mai buna solutie pentru copiii lor.
Desigur, nu vorbim despre un simplu model de mediere extins la scara mai larga, intrucat, spre deosebire de rolul clasic al mediatorului, cei care joaca acest rol in cazul modelului Cochem ofera si sfaturi concrete parintilor, adica nu doar faciliteaza dialogul, ci chiar influenteaza direct modalitatea in care parintii se vor intelege.
Avantajele modelului Cochem sunt statistic constatate, acolo unde a fost inventat si implementat. In mod special, este efectiv remarcabil faptul ca aproape toti parintii care au ajuns la o solutie de compromis, ca urmare a utilizarii acestui model, au respectat pe termen lung compromisul respectiv.
Totusi, modelul Cochem nu este scutit de orice critica:
Este discutabil daca interesul superior al copilului este mai bine servit aplicand modelul Cochem decat aplicand modelul clasic al unui conflict de familie, astfel cum l-am descris rezumativ anterior. Modelul Cochem faciliteaza exclusiv compromisul intre parinti, oricare ar fi acesta, presupunandu-se ca respectarea interesului copilului deriva, in orice situatie si in mod automat, din insasi existenta compromisului.
In practica, pur si simplu nu se intampla astfel, existand destule situatii teoretice cand intelegera parintilor ar putea sa fie contrara interesului copiilor. Exista inclusiv situatii concrete si in cazuistica noastra cand judectorul a ales pe buna-dreptate sa cenzureze partial sau total intelegerea parintilor pentru ca binele copilului era ignorat.
Altfel spus, in schema clasica autoritatea finala care decide ce este si ce nu este mai bine pentru copil este judecatorul, in timp ce, in cazul modelului Cochem, parintii sunt cei care decid. Or, daca parintii au ajuns in conflict cu privire la copiii lor, nu este rezonabil sa se considere ca ar trebui, cel putin, verificata modalitatea in care acestia rezolva conflictul?
Mai mult, opinia copilului, indiferent de varsta sa, este complet exclusa in cazul modelului Cochem, chestiune, cu siguranta, complet eronata.
De asemenea, modelul Cochem se intemeiaza pe principiul exercitarii in comun a autoritatii parintesti, pe asa-numita custodie comuna. Cu siguranta, acest principiu nu este valabil in toate cazurile. Acesta este si motivul pentru care, de exemplu, in legislatia romaneasca exista reglementate clar situatii cand se stabileste exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti. Exista dosare cand judecatorul a stabilit ca un singur parinte sa decida cu privire la problemele de crestere si educare ale copilului, iar aceasta masura s-a dovedit a fi corecta in timp.
Pe de alta parte, modelul Cochem nu functioneaza decat daca toti “actorii” adera si aplica principiile modelului. Care sunt resursele umane si financiare necesare astfel incat dosarele cu minori implicati sa se solutioneze in termen scurt, cu participarea activa si prealabila a parintilor in cadrul mai multor sedinte de consultari la sediul serviciilor sociale si cu prezenta la fiecare termen a angajatilor serviciilor sociale?
Si, pentru ca discutam de un model similar in mare masura cu procedura clasica a medierii, ce se intampla in acele cazuri cand unul dintre parinti nu cauta solutii in spiritul bunei-credinte? Sau in acele cazuri cand, din cauza unor circumstante punctuale, cum este cazul violentei in familie, raportul de forta intre parinti este complet disproportionat? Dar in acele cazuri cand unul dintre parinti nu este capabil, din punct de vedere emotional, sa-si sustina punctul de vedere sau este usor influentabil?
In loc de concluzii:
Modelul Cochem reprezinta o varianta alternativa perfect viabila pentru solutionarea cazurilor cu minori. Totusi, modelul nu este un panaceu.
De asemenea, implementarea generala a acestuia nu este, probabil, nici posibila si nici de dorit. De altfel, modelul Cochem a ramas limitat georgafic la zona unde a fost conceput, cu toate ca, de ani buni, mai multe state studiaza activ viabilitatea implementarii acestuia, fara sa-l implementeze efectiv.
Ideal ar fi ca, in Romania, toti profesionistii implicati in cazuri cu minori sa inteleaga bine cum functioneaza acest model, care sunt “punctele tari” ale abordarii si care sunt “riscurile”. Parintii implicati in astfel de conflicte ar trebui sa fie informati despre acest model si, daca il considera potrivit, sa adere si sa aplice principiile acestuia.
Av. Diana-Iulia Olac
Av. Tudor Becheanu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
