Ioan Griga: Locul şi rolul procurorului în procesul penal şi modificările intervenite în reglementarea fazei de judecată în fond şi apel potrivit Noului Cod de procedură penală
7 februarie 2016 | Irina HORODINCĂ
Domnul Ioan Griga a publicat în Revista „Pandectele Române” cu numărul 5 din data de 31 mai 2014 articolul intitulat „Locul şi rolul procurorului în procesul penal şi modificările intervenite în reglementarea fazei de judecată în fond şi apel potrivit Noului Cod de procedură penală”.
În articolul supus atenţiei, autorul oferă o analiză a schimbărilor prezente în noul Cod de procedură penală, referitoare la competenţa funcţională a procurorului şi a instanţei de judecată. Această analiză este realizată pe fondul introducerii în procesul penal a elementelor de tip adversial şi în lumina unor principii noi precum separarea funcţiilor judiciare, oportunitatea exercitării acţiunii penale, dreptul la un process echitabil şi într-un termen rezonabil ori exercitarea atenuată a rolului activ de către instanţa de judecată.
Schimbările şi noutăţile referitoare la locul şi rolul procurorului în procesul penal vizează crearea unui nou tip de proces penal în Romania care să respecte şi să fie în concordanţă cu legea fundamentală a ţării, cu tratatele constitutive ale Uniunii Europene, cu prevederile Convenţiei Europene asupra Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale persoanei, cu celelalte reglementări în vigoare în Uniunea Europeană şi, nu în ultimul rând cu tratatele şi pactele privind drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.
Principiul separării funcţiilor juridicare stă la baza procesului penal alături de principiul legalităţii, fiind conceput de aşa manieră încât să instituie o ordine specifică în cadrul instituţiilor procesual-penale, asigurând totodată garanţii privind eficienţa, imparţialitatea şi echitatea. În ceea ce priveşte funcţia de urmărire penală şi de supraveghere a cercetării penale, procurorul şi organele de cercetare penală supravegheate de acesta trebuie să strângă probele necesare pentru constatarea existenţei temeiurilor de trimitere sau de netrimitere în judecată. De aici rezultă că scopul şi rolul probelor adunate în decursul urmăririi penale este de a sluji drept temei de trimitere ori netrimitere în judecată. Pe cale de interpretare, este realizată o delimitare în noua reglementare între funcţiile şi scopul probelor adunate în cursul urmăririi penale (servesc drept temei de trimitere în judecată) şi scopul probelor administrate în faza de judecată (servesc drept temei pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti).
Din principul obligativităţii punerii în mişcare şi exercitării atenuate a acţiunii penale şi din principiul subsidiar al oportunităţii exercitării acţiunii penale, având sediul materiei în art. 7 din noul C. pr. pen. rezultă obligativitatea punerii în mişcare a acţiunii penale şi exercitarea acesteia din oficiu când se constată existenţa probelor din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni şi nu poate fi reţinută existenţa vreunei cauze legale de împiedicare alta decât cele prevăzute de alin. (2) şi (3) ale art. 7. Dacă nu există un interes public în urmărire şi judecare, alin. (2) al art. 7 prevede expres că „în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale, dacă în raport cu elementele concrete ale cauzei nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia”. Reglementarea actuală este în concordanţă cu recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 17.09.1987 referitoare la simplificarea justiţiei penale. Aplicarea directă a principiului oportunităţii poate fi identificată în textul art. 318 din noul C. pr. pen. care reglementează renunţarea la urmărirea penală
Noul Cod de procedură penală introduce şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Apare, astfel, o nouă competenţă atribuită procurorului şi care este, la origine, inspirată din legislaţia Statelor Unite ale Americii şi care a fost, de altfel, preluată cu succes şi în legislaţiile altor state europene precum Franţa, Germania sau Grecia. Unul dintre scopurile avute în vedere prin introducerea acestei proceduri este reducerea încărcării instanţelor judecătoreşti şi scăderea duratei procesului penal.
Noul Cod de procedură penală a mai introdus, de asemenea, în materia procedurilor probatorii tehnici speciale de supraveghere sau cercetare penală care sunt enumerate în art. 138 care, potrivit art. 141 din noul C. pr. pen. pot fi autorizate, prin excepţie, de procuror pe o durată de maxim 48 de ore când există urgenţă, iar obţinerea mandatului de supraveghere de la judecătorul de drepturi şi libertăţi ar conduce la o întârziere considerabilă a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestuia şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1) şi (2) din noul C. pr. pen.
În ceea ce priveşte locul şi rolul procurorului în faza de judecată apar noutăţi relevante în materie. Introducerea elementelor procesului de tip adversial indică faptul că procurorul, în calitatea sa de titular al acţiunii penale, trebuie să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă acuzarea, fapta şi vinovăţia la care face referire prin actul de sesizare. Instanţa, la rândul ei, nu mai trebuie să exercite rol activ şi nu mai are, în principal, sarcina probei, aceasta din urmă revenind procurorului [art. 363 alin. (2) din noul C. pr. pen]. Astfel, art. 363 alin. (1) prevede participarea obligatorie a procurorului în toate cazurile la judecată (în fond şi în căile de atac).
Procurorul exercită un rol important şi în uniformizarea practicii judiciare prin exercitarea cererii de recurs în casaţie [art. 436 alin. (1) lit. a) Noul C. pr. pen.] şi prin cererea de recurs în interesul legii [art. 471 alin. (1) Noul C. pr. pen.].
Alte elemente de noutate analizate în acest articol de domnul Ioan Griga privesc aspecte precum posibilitatea respingerii de către instanţă a cererii referitoare la administrarea unei probe în situaţiile menţionate în art. 100 alin. (4) din noul C. pr. pen ori posibilitatea instanţei de a declara o şedinţă nepublică la cererea unui martor dacă audierea sa în şedinţă publică ar fi incompatibilă cu respectarea siguranţei, demnităţii sau vieţii sale private ori a membrilor familiei lui. Noul Cod reformează rolul judecătorului în procesul penal, reglementarea neincluzând principiul rolului activ al instanţei de judecată. Introducerea de elemente caracteristice procesului adversial indică faptul că rolul judecătorului este acela de a analiza probele pe care le prezintă procurorul, soluţionând cauza fără a manifesta o implicare principală în faza de probaţiune. Codul menţine însă şi elemente aparţinând sistemului acuzatorial, reunind practic elemente ale ambelor sisteme. Dreptul instanţei de a administra probe apare în subsidiar, atunci când ea socoteşte necesar acest lucru pentru formarea convingerii sale [art. 100 alin. (2) Noul C. pr. pen.]. O alta schimbare importantă adusă de noua reglementare este cea prezentă în art. 371 din noul C. pr. pen şi care priveşte obiectul judecăţii, limitat de această dată la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare. Această modificare este în concordanţă cu principiile procesului penal adversial şi vizează modernizarea procesului penal din România în vederea asigurării compatibilităţii sale cu prevederile din statele membre ale Uniunii Europene
Autorul analizează cu atenţie şi alte noutăţi legislative prezente în Codul de procedură penală care sunt relevante pentru locul şi rolul procurorului în procesul penal şi care subliniază în detaliu modificările intervenite în reglementarea fazei de judecată în fond şi apel, această notă de doctrină focalizându-se asupra celor mai importante aspecte şi redând pe scurt problemele abordate în amplul articol supus atenţiei.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
