Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Punerea în executare a titlurilor executorii. Cererea de executare silită. Constituționalitate
15.02.2016 | Anda-Laura TĂNASE

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Procedură civilă
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României nr. 84 din data de 4 februarie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 895/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 641 şi art. 666 din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Liana-Corina Alexan și Maria Alexan într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Oradea – Secția civilă.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 20 şi pct. 29 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe. În realitate, având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 641 şi art. 665 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Soluţia legislativă cuprinsă în aceste dispoziţii, în urma republicării Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost preluată în art. 641 – Învestirea cu formulă executorie şi art. 666 – Încuviinţarea executării silite, texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:

– Art. 641:
„(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.
(2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire şi la judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul său ales.
(3) Instanţa va verifica dacă înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum şi alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege.
(4) Încheierea prin care se respinge cererea de învestire cu formulă executorie poate fi atacată numai cu apel de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
(5) Încheierea prin care se admite cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac, dar legalitatea acesteia poate face obiectul contestaţiei la executare.
(6) Formula executorie are următorul cuprins:
«Noi, Preşedintele României,
Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul (Aici urmează elementele de identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de învestire cu formulă executorie. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. (Urmează semnătura preşedintelui completului şi a grefierului.)»”.

– Art. 666:
„(1) Cererea de executare silită se soluţionează în maximum 3 zile de la înregistrarea ei.
(2) Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare.
(3) Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor prevăzute la art. 657 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului, şi modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.
(4) Încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc competent să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.
(5) Executorul judecătoresc va respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă:
1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;
2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este învestit cu formulă executorie;
4. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;
5. debitorul se bucură de imunitate de executare;
6. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită;
7. există alte impedimente prevăzute de lege.
(6) Încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de executare”.

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor şi art. 126 alin. (5) privind interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare. De asemenea, Curtea reţine că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, este invocat, în mod implicit, şi art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legilor.

Cu privire la învestirea cu formula executorie, Curtea, în jurisprudenţa sa referitoare la prevederile corespondente din Codul de procedură civilă din 1865, a reţinut că aceasta este un ordin dat în numele Preşedintelui României organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare. Aşa fiind, rezultă că Preşedintele României, ca şef al puterii executive, dă structurilor acesteia un ordin care are semnificaţia colaborării puterilor statului la aplicarea Constituţiei şi a legilor, ceea ce nu înfrânge principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. De asemenea, Curtea a statuat că, „în cadrul procedurii de învestire cu formula executorie a hotărârilor judecătoreşti, instanţa nu judecă fondul cauzelor, ci îndeplineşte o formalitate necesară punerii în executare a acestora de către organele competente. Prin urmare, în această fază procesuală nu sunt puse în discuţie drepturi sau interese ale părţilor […]”.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 15 februarie 2013, legiuitorul a renunţat la exigenţa învestirii cu formulă executorie, astfel încât nici hotărârile judecătoreşti şi nici înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu nu mai sunt supuse învestirii cu formulă executorie, ele fiind supuse doar încuviinţării executării silite la instanţa de executare. După intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014, legiuitorul a reintrodus învestirea cu formulă executorie numai în privinţa titlurilor executorii altele decât hotărârile judecătoreşti, această operaţiune fiind realizată de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor.

Având în vedere cele anterior arătate, Curtea observă o lipsă de stabilitate a normelor juridice care reglementează instituţia învestirii cu formulă executorie, acestea fluctuând în mod radical într-un interval temporal mai mic de 2 ani. Soluţia legislativă la care s-a ajuns, respectiv învestirea cu formulă executorie numai a titlurilor executorii altele decât hotărârile judecătoreşti, în privinţa căreia jurisprudenţa anterior citată a Curţii îşi păstrează valabilitatea, respectă, în sine, exigenţele art. 124 şi 126 din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei şi competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât acestea, bucurându-se de garanţiile de independenţă şi imparţialitate, certifică faptul că aceste înscrisuri sunt apte, din punct de vedere juridic, să fie valorizate prin executare silită, aşadar, de a fi titluri executorii; în acest sens, art. 641 alin. (3) din cod menţionează că instanţa judecătorească verifică dacă „înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum şi alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege”.

În consecinţă, numai prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti se poate da un ordin în numele Preşedintelui României organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare. Acest ordin confirmă forţa executorie a înscrisului şi deschide posibilitatea creditorului de a apela la forţa de constrângere a statului. Aşadar, punerea în executare silită a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, este condiţionată, în primul rând, de învestirea sa cu formulă executorie, iar, în al doilea rând, de cererea de executare silită formulată de către creditor şi încuviinţată de executorul judecătoresc. În schimb, hotărârile judecătoreşti prevăzute la art. 632 alin. (2), art. 633 şi art. 634 din cod nu sunt supuse acestei formalităţi, întrucât este de la sine înţeles că acestea, fiind titluri executorii şi ţinând seama de faptul că emană în mod direct de la puterea judecătorească, dau posibilitatea creditorului de a apela la agenţii puterii executive în vederea executării silite. De aceea, în privinţa hotărârilor judecătoreşti, creditorul trebuie să formuleze doar o cerere de executare silită, cerere supusă încuviinţării executorului judecătoresc.

Având în vedere noul cadrul normativ, Curtea reţine că, de principiu, titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească sau de un înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, învestit cu formulă executorie, poate fi pus în executare silită la cererea creditorului în măsura în care debitorul nu a executat de bunăvoie obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu. Creditorul, prin formularea cererii de executare silită, solicită concursul statului în realizarea şi concretizarea titlului său. Dacă învestirea cu formulă executorie are semnificaţia unui ordin dat pentru a pune în executare titlul executoriu, fiind o formalitate necesară sub aspectul colaborării puterilor în stat – aşadar, ea exprimă mai degrabă o relaţie între autorităţile publice, şi nu între creditor şi debitor -, în schimb, încuviinţarea executării silite are semnificaţia apelării la forţa de constrângere a statului în sensul punerii în executare silită a titlului executoriu, debitorul obligaţiei suportând, astfel, în mod direct, consecinţele acestei operaţiuni. Ea deschide posibilitatea realizării efective a obligaţiilor care incumbă în sarcina debitorului, iar creditorul, prin forţa de constrângere a statului, neutralizează libertatea de acţiune a debitorului, realizându-şi creanţa în dauna voinţei acestuia.

Curtea constată că, potrivit art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă, prin încuviinţarea executării silite se verifică dacă: cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este învestit cu formulă executorie; creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege. Analizând aceste aspecte, Curtea reţine, pe de o parte, că competenţa executorului judecătoresc de a verifica dacă înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, constituie, potrivit legii, titlu executoriu se suprapune cu competenţa instanţei judecătoreşti ca în procedura învestirii cu formulă executorie a acestuia să verifice dacă înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, ceea ce echivalează cu posibilitatea acordată executorului judecătoresc de a controla legalitatea unei hotărâri judecătoreşti, iar, pe de altă parte, competenţa executorului judecătoresc menţionată la art. 666 alin. (5) pct. 4-7 din cod presupune realizarea unor aprecieri făcute de acesta care excedează competenţei sale de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Or, Constituţia recunoaşte numai judecătorului jurisdictio şi imperium, adică puterea de a „spune” dreptul şi de a impune executarea forţată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită.

Aşadar, Curtea constată că nu este de competenţa executorului judecătoresc să dispună el însuşi executarea titlului executoriu, acesta putând efectua numai acte de executare în cadrul procedurii declanşate de către o instanţă judecătorească. Intervenţia instanţei judecătoreşti nu se poate realiza ex post, eventual pe calea soluţionării unei contestaţii la executare, conform art. 712 din cod, întrucât hotărârea acesteia nu poate nici înlătura şi nici acoperi viciul de neconstituţionalitate al actului care a declanşat executarea silită, fază a procesului civil, respectiv caracterul său extrajudiciar.

Invocarea pretinsei imprecizii a normelor procedural civile în materia executării silite cu privire la problema executării voluntare şi de bunăvoie a unui titlu executoriu este dedusă din coroborarea art. 622 cu art. 664 şi următoarele din Codul de procedură civilă, însă aspectele învederate reprezintă mai degrabă chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, revenind instanţelor judecătoreşti competenţa de a soluţiona problemele ridicate de autorul excepţiei pe calea contestaţiei la executare. Totuşi, Curtea subliniază faptul că executarea voluntară şi de bunăvoie nu trebuie să fie un aspect iluzoriu al procedurii de executare, întrucât, potrivit art. 622 alin. (2) din Codul de procedură civilă, numai în cazul în care nu se realizează o atare executare a obligaţiei, aceasta va fi adusă la îndeplinire prin executare silită, aşadar, prin declanşarea celei de-a doua faze a procesului civil, respectiv executarea silită.

Astfel, Curtea decide:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 641 din Codul de procedură civilă.
2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 666 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale.

Anda-Laura Tănase

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti