BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Makkai. Bunuri imobile preluate abuziv, înregistrarea în cartea funciară, decăderea din termen, dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate. UPDATE: radiere
31.10.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

 
Competition Law
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

31 octombrie 2016: Curtea a radiat – în data de 13 septembrie 2016 – cererea ca urmare a unei scrisori primite de la reclamanți în care se arată că nu mai doresc să mențină cauza pe rolul CEDO întrucât între timp au obținut o decizie judiciară favorabilă la nivel național.

:: decizia CEDO

***

20 ianuarie 2016:Secția a treia, CEDO

Cererea nr.51527/12
Attila Csaba MAKKAI și Manuela MAKKAI împotriva României
introdusă în 31 iulie 2012 și comunicată în 14 septembrie 2015

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de noi):

Reclamanții, domnul Attila Csaba Makkai și doamna Manuela Makkai, sunt cetățeni români născuți în 1970 și, respectiv, 1971, și locuiesc în Cărpiniş. În 1958, bunicii primului reclamant au cumpărat o casă în Cărpiniş în care au trăit până la moartea lor în anii 1993 și, respectiv, 2008; în această perioadă aceștia au plătit în mod regulat impozitul în calitate de proprietari ai casei. Primul reclamant s-a mutat acolo cu soția sa, al doilea reclamant, la o dată neprecizată. În februarie 2008 bunica celui dintâi reclamant a întocmit un testament în favoarea reclamanților.

În octombrie 2008, după decesul bunicii, reclamanții au întreprins demersurile necesare înregistrării dreptului de proprietate asupra casei în cartea funciară; cu această ocazie au aflat că casa fusese naționalizată în 1967 pe baza unui decret de expropriere.

În 9 octombrie 2009 reclamanții au depus la primăria Cărpiniş o cerere în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001). Aceștia au cerut repunerea în termenul de depunere a cererilor. Ei au afirmat că decretul de expropriere nu a fost niciodată comunicat bunicilor lor care au continuat să trăiască în casă și să plătească impozitele, dovadă a faptului că autoritățile locale îi considerau proprietarii casei.

Municipalitatea le-a respins cererea ca fiind tardivă, printr-o decizie din 24 noiembrie 2009. La data de 1 martie 2010 reclamanții au atacat decizia primăriei la Tribunalul Timiș; aceștia au reiterat argumentele privind necomunicarea decretului de expropriere și exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra casei.

Tribunalul Timiș a respins acțiunea printr-o hotărâre din 17 iunie 2010 pe motiv că, având în vedere termenele de decădere prevăzute de Legea nr. 10/2001, examinarea cererilor depuse după expirarea termenului nu era posibilă. Tribunalul a remarcat, printre altele, că reclamanții puteau introduce o acțiune în revendicare sau retrocedare și să demonstreze că, din motive independente de voința lor, nu au putut să o introducă cu respectarea termenelor legale.

Reclamanții au atacat sentința cu apel. Curtea de Apel Timișoara a respins apelul, confirmând hotărârea primei instanțe, printr-o decizie din 15 februarie 2011.

Unul dintre cei trei judecători a formulat opinie separată, considerând că acțiunea reclamanților ar fi trebuit să fie admisă. Opinia separată este formulată după cum urmează, în ceea ce privește aspectele pertinente:

„Proprietarii legitimi nu au fost nicicum la curent cu exproprierea imobilului întrucât nimeni nu a contestat niciodată dreptul de proprietate și nici nu i-a informat cu privire la avizul de expropriere, după cum rezultă din dovezile scrise depuse la dosar (chitanțele fiscale de plată a impozitelor pentru proprietatea care face obiectul litigiului – emise în numele lor, înainte și după 1989 și până în prezent, certificatele fiscale privind calcularea taxelor și impozitelor, precum și mențiunile care figurau pe actele de stare civilă (…).

Drept consecință a calității lor de proprietari ai imobilului, bunicii au plătit în mod constant taxele si impozitele și au locuit în mod permanent în clădire, de la data achiziției acesteia și până la decesul lor.

Perceperea impozitelor de către stat și faptul că nimeni nu a emis vreodată pretenții cu privire la imobil în numele statului sau al altcuiva nu au fost în măsură să creeze suspiciuni cu privire la titlul de proprietate.

Într-o astfel de situație, în calitate de oameni obișnuiți, siguri pe proprietatea lor, chiar dacă ar fi putut, teoretic, să consulte în orice moment cartea funciară, aceștia au avut niciun motiv justificat să facă acest lucru, mai ales ca ignoranța lor s-a fondat pe respectul constant pe care statul român (prin autoritățile sale locale) l-a arătat față de calitatea lor de proprietari.

Statul nu a făcut nicio revendicare privind imobilul, limitându-se să afirme în mod oficial că cererea făcută de succesorii foștilor proprietari (reclamanții, în acest caz) a fost introdusă în afara termenului limită prevăzut de Legea nr. 10/2001 (…).

Predecesorii reclamanților au fost, independent de voința lor, în eroare totală și absolută din cauza comportamentului vinovat al autorităților statului (care, chiar dacă au obținut pe cale legală dreptul lor de proprietate, i-au constrâns să suporte în mod constant toate cheltuilelile legate de acest drept), motiv pentru care aceștia nu au știut că trebuiau să acționeze în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru obține clarificării situației de către o instanță.”

În opinia separată a judecătorului, reclamanții nu mai aveau posibilitatea de a introduce acțiune în revendicare fondată pe dreptul comun în măsura în care legea aplicabilă, precum și jurisprudența internă și, în special, cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se opunea unei astfel de ipoteze, din cauza existenței unei legi speciale de restituire.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul reclamanților, printr-o hotărâre din 22 februarie 2012, hotărând că nu a existat o circumstanță obiectivă, asemeni forței majore, care ar fi pus solicitanții în imposibilitatea de a introduce cererea de restituire în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001; neinformarea predecesorilor reclamanților nu putea fi asimilată unei astfel de circumstanțe obiective în măsura în care aceștia puteau efectua simple verificări pentru a se informa cu privire la situația juridică a casei.

Reclamanții locuiau încă în casă în momentul introducerii cererii lor la Curte.

2. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național:

Prevederile legale, inclusiv cele din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, precum și jurisprudența internă pertinentă sunt descrise în hotărârile Brumărescu împ. României ([MC], nr. 28342/95, par. 31-33, CEDO 1999-VII), Străin și alții împ. României (nr. 57001/00, par. 19-26, CEDO 2005-VII), Păduraru împ. României (nr. 63252/00, par. 38-53, CEDO 2005-XII (extrase)) și Tudor împ. României (nr. 29035/05, par. 15-20, 17 ianuarie 2008).

3. Capete de cerere:

Invocând articolul 6 din Convenție, reclamanții s-au plâns de încălcarea dreptului de acces la o instanță pentru a-și putea exercita drepturile privind casa în cauză.

Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, aceștia s-au plâns de incertitudinea juridică cu privire la imobilul lor: ei susțin că în timp ce ei continuă să trăiască acolo și să plătească impozitele, statul român figurează în calitate de proprietar în cartea funciară. Ei se plâng de lipsa unei căi legale pentru a clarifica situația casei lor.

4. Întrebări adresate părților:

1.Contestația cu privire la drepturile civile ale reclamanților a fost examinată într-un mod echitabil, în conformitate cu articolul 6 pct. 1 din Convenție? Mai ales, respingerea acțiunii lor fondată pe prevederile Legii nr. 10/2001 a constituit o încălcare a dreptului de acces la o instanță, garantat de articolul 6 pct. 1 din Convenție?

2. A existat o ingerință în dreptul reclamanților privind respectarea bunurilor lor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție?

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.