Nicolae Valentin Truțan: Prin noul proiect privind profesia de consilier juridic nu se face nicio trimitere la avocați
17.02.2016 | JURIDICE.ro

Consilier juridic Nicolae Valentin Truțan, Președinte al Ordinului Consilierilor Juridici din România, s-a referit, în cadrul dezbaterii Consilierii juridici – trecut, prezent și viitor, organizată de Societatea de Științe Juridice, la scopul promovării proiectului de lege privind profesia de consilier juridic.
Nicolae Valentin Truțan: ”Vreau să fiu foarte clar, pentru că sunt una dintre persoanele care au lucrat foarte mult la această lege, o susține și cunoaște în amănunt proiectul respectiv. Prin noul proiect nu se face nicio trimitere la avocați. Am observat că, anterior, discuția a deviat de la proiectul în cauză mergând spre o analiză a raportului cu avocații și cu alții asemenea. Întâmplarea face că în această emisiune eu reprezint punctul de vedere al Ordinului, când discut de Ordin am în vedere majoritatea colegilor din întreaga țară, deci majoritatea consilierilor juridici. Practic, prin proiectul respectiv, ce se urmărește? Se urmărește, în primul rând, nu clarificarea raporturilor cu avocații, cum și distinsa doamnă a sesizat că prin legea anterioară care este încă în vigoare se făceau trimiteri exprese la legea avocatului. Practic, să scuzați expresia, o struțocămilă. Prin proiectul de față noi ce dorim să facem? Dorim să ajungem ca și celelalte corpuri profesionale, cu o profesie clar distinctă, care, practic zis, să aibă organizare autonomă în cadrul corpului profesional care să fie printr-un cod profesional unic dotat cu putere disciplinară.”