Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Întrebare preliminară cu privire la urmărirea penală eficientă în cazul anumitor infracțiuni. UPDATE: Hotărâre Marea Cameră
11.06.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

11 iunie 2018: Curtea, Marea Cameră, declară:

1) Articolul 325 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care instituie o procedură de închidere a procedurii penale precum cea prevăzută la articolele 368 și 369 din Nakazatelno protsesualen kodeks (Codul de procedură penală), în măsura în care această reglementare se aplică în proceduri deschise în cazuri privind o fraudă gravă sau o altă activitate ilegală gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în materie vamală. Revine instanței naționale sarcina de a conferi efect deplin articolului 325 alineatul (1) TFUE lăsând neaplicată, dacă este necesar, reglementarea menționată, asigurând în același timp respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate.

2) Articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca informații detaliate cu privire la acuzare să fie comunicate apărării după depunerea în instanță a rechizitoriului de sesizare a instanței, dar înainte de începerea de către aceasta a examinării pe fond a acuzării și de deschiderea dezbaterilor în fața sa sau chiar după deschiderea acestor dezbateri, dar înaintea fazei deliberării, atunci când informațiile astfel comunicate fac obiectul unor modificări ulterioare, cu condiția ca instanța să ia toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea dreptului la apărare și caracterul echitabil al procedurii.

Articolul 7 alineatul (3) din această directivă trebuie interpretat în sensul că revine instanței naționale sarcina de a se asigura că se acordă apărării posibilitatea efectivă de a avea acces la materialul cauzei, un asemenea acces putând, dacă este cazul, să intervină după depunerea în instanță a rechizitoriului de sesizare a instanței, dar înainte de începerea de către aceasta a examinării pe fond a acuzării și de deschiderea dezbaterilor în fața sa sau chiar după deschiderea acestor dezbateri, dar înaintea fazei deliberării, atunci când noi elemente de probă sunt depuse la dosar pe parcursul judecății, cu condiția ca instanța să ia toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea dreptului la apărare și caracterul echitabil al procedurii.

3) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care impune instanței naționale să excludă avocatul mandatat de două persoane acuzate, împotriva voinței acestora din urmă, pentru motivul că interesele acestor persoane sunt contradictorii, și nici posibilității ca această instanță să permită persoanelor menționate să mandateze un nou avocat sau, dacă este cazul, să desemneze ea însăși doi avocați din oficiu, în vederea înlocuirii primului avocat. (s.n. – M.M.-B.)

:: hotărârea CJUE

***

5 aprilie 2017: Avocatul general propune Curții următoarea soluție:

„1) Articolul 325 TFUE, articolul 2 alineatul (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995, precum și articolul 2 alineatul (2) și articolul 3 alineatul (2) din Protocolul elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană la Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziții ale dreptului național precum articolele 368 și 369 din NPK, care, în cazul nerespectării unui termen prestabilit, impun instanței naționale să dispună încetarea procesului penal, chiar și în condițiile în care cauza întârzierii este reprezentată de obstrucționarea deliberată din partea persoanei urmărite. Revine instanței naționale sarcina de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, lăsând, dacă este necesar, neaplicate dispozițiile dreptului național care au ca efect împiedicarea statului membru vizat să respecte obligațiile care îi sunt impuse prin dispozițiile menționate.

2) Articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei practici naționale care prevede transmiterea către persoana urmărită a informațiilor cu privire la acuzare după depunerea rechizitoriului la instanță, în măsura în care desfășurarea procedurii în cursul dezbaterilor permite persoanei urmărite să cunoască și să înțeleagă ceea ce i se reproșează și îi oferă o perioadă rezonabilă pentru a dezbate elementele reținute împotriva sa.

3) Articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2012/13 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei practici naționale care prevede că accesul la înscrisurile din dosar are loc, la cererea părților, în cursul fazei preliminare, înainte de întocmirea rechizitoriului definitiv. Este important, în schimb, în această privință, ca instanța națională să se asigure că persoana urmărită sau avocatul acesteia pot avea un acces efectiv la aceste materiale, pentru a putea pregăti în mod eficient apărarea acestei persoane.

4) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că instanța națională este obligată să excludă din faza jurisdicțională avocatul unui inculpat care este sau a fost avocatul unui alt inculpat în cazul în care apărarea unuia dintre inculpați este contrară apărării celuilalt și care prevede că această instanță trebuie să numească alți avocați din oficiu pentru a‑i reprezenta pe inculpații respectivi.” (s.n.-M.M.-B.)

:: concluzii AG

***

16 noiembrie 2016: În data de 15 noiembrie 2016 a avut loc la Luxembourg pledoaria orală pe rolul Marii Camere a Curții de Justiție. Concluziile avocatului general au fost anunțate pentru data de 31 ianuarie 2017.

Urmează să redăm, rezumativ, cele susținute de părțile prezente, dar și întrebările adresate atât de avocatul general cât și de judecătorul raportor al cauzei. Limba de procedură a fost limba bulgară, traduceri fiind disponibile în mai multe limbi, precum engleza și franceza (cele redate mai jos au fost rezumate din traducerea ascultată în aceste două limbi). După cum se va putea observa, cei acuzați în procesul penal de la nivel național nu au avut un avocat care să-i reprezinte și pe rolul Curții de Justiție în cadrul dezbaterii publice.

1. Agentul Guvernamental al Bulgariei a subliniat:

– că în august 2016 exista un draft de modificare a procedurii penale pentru a conduce la accelerarea procedurii atunci când întârzieri nejustificate sunt stabilite a exista, fixându-se astfel termene limită în care să fie finalizată urmărirea penală.
– că judecătorul național va trebui să stabilească în primul rând dacă interesul financiar al Uniunii Europene a fost afectat, pentru că dacă răspunsul este negativ, nu există nicio competență a Uniunii, și nici a Curții.
– că în ipoteza în care interesele financiare ale Uniunii sunt astfel afectate, atunci situația se află în domeniul dreptului Uniunii și întrebarea la care trebuie să se răspundă este dacă astfel de norme de procedură aduc sau nu atingere dreptului UE
– că dacă aduc atingere, atunci instanța națională ar trebui să lase inaplicabile dispozițiile articolelor 368 și 369 din Codul de procedură penală bulgar, și în special paragraful 4 al articolului 369 CPPB.
– că directiva 2012/13/UE are ca termen de expirare a transpunerii data de 27 noiembrie 2016 și că de la intrarea în vigoare și până la această dată statele membre trebuie să se abțină, pe cât de mult posibil, să interpreteze dreptul național într-o așa manieră încât să aducă atingere în mod serios rezultatului urmărit de directivă
– că aplicarea articolului 92 indice 2, a articolului 91, articolului 93 para. 1 și a articolului 94 para. 1 și 3 nu compromite în mod serios rezultatul urmărit de directiva 2012/13/UE, dând o efectivitate sporită dreptului de a avea acces la un avocat
– că, de fapt, articolul 3 para. 1 din directiva 2012/13/UE autorizează aplicarea acestor norme de procedură penală bulgară.

2. Comisia Europeană a subliniat:
– că în cauză este vorba de lucrători vamali acuzați de fapte de corupție
– că legislația națională aplicabilă pare să se opună judecării și pedepsirii acestor lucrători vamali
– că anumite fapte penale aduc atingere interesului financiar al Uniunii Europene
– că taxele vamale sunt parte a bugetului UE iar lucrătorii vamali au obligația de a acționa în conformitatea cu obligațiile stabilite prin lege pentru ca astfel să nu se aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii
– că dacă ne aflăm în prezența unui eșec sau al unei rețineri incorecte de taxe vamale din cauza corupției atunci se aduce atingere articolului 325 TFUE care stabilește obligația statelor membre să lupte împotriva fraudei sau a altor fapte de natură să aducă atingere intereselor Uniunii
– că articolele 2 și 3 din Protocolul referitor la protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene stabilește obligația statelor membre de a pedepsi prin sancțiuni penale astfel de fapte, la fel și art. 325 TFUE
– că rațiunea din cauza Taricco și alții este aplicabilă și în prezenta situație, diferența fiind dată doar de faptul că în prezenta cauză normele sunt de natură procedurală generală, nefiind stabilite norme de procedură penală speciale pentru acele fapte care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii precum a fost în cauza Taricco.
– că aceste normele procedurale naționale stabilesc obligația de a înceta procesul penal dacă rechizitoriul nu a fost finalizat într-un anumit termen, iar combinarea acestor norme procedurale conduc la încetarea cauzei penale.
– că dacă acest efect de încetare a procesului penal este unul sistemic, acest caracter fiind dovedit de altfel și de jurisprudența CEDO referitoare la Bulgaria (cea mai recentă fiind hotărârea din 3 martie 2015), atunci trebuie să se stabilească dacă avem o ineficiență în sensul articolului 325 TFUE
– că ar fi astfel folositor dacă instanța de la Luxembourg va stabili niște criterii
– că dacă încetarea procesului penal ar fi doar într-o singură cauză de acest fel, atunci nu s-ar putea considera că s-ar aduce atingere eficienței articolului 325 TFUE
– că instanța națională trebuie să beneficieze de o marjă de apreciere atunci când trebuie să pună în balanță principiul securității juridice, pe de o parte, și necesitatea ca obligațiile impuse de dreptul UE să aibă un caracter eficient
– că trebuie ca instanța națională să dea dovadă de precauție, pentru că altfel s-ar aduce o atingere nepermisă principiului securității juridice a celor acuzați
– că totuși trebuie să fie clar faptul că nu se susține de către Comisia Europeană cum că principiul securității juridice ar putea fi un obstacol
– că întrebarea care se pune este ce ar trebui să facă instanța națională după ce constată că dreptul UE primar s-ar opune unor astfel de norme de procedură penală națională
– că ar exista un conflict între principiul efectivității și principiul respectării drepturilor fundamentale ale celui acuzat
– că există necesitatea de a respecta drepturile fundamentale
– că atunci când e vorba de garanțiile naționale conferite drepturilor fundamentale avem aplicabile cauzele Melloni și Fransson unde Curtea a stabilit că trebuie să se balanseze garanțiile naționale cu cele de la nivel UE, cele naționale referitoare la dreptul la un proces echitabil urmând să fie aplicabile doar în măsura în care nu s-ar opune aplicării prioritare și efectivtății dreptului UE
– că singura cerință este să se respecte un drept general la un proces echitabil (the general right of fair trial)
– că așa cum arată legislația penală din Bulgaria, instanța națională are mai multe opțiuni, și fiecare dintre ele asigurând respectarea dreptului la un proces echitabil
– că dacă va decide să nu aplice legislația procedurală penală națională, atunci judecătorul va trebuie să adopte soluția cea mai blândă, ce ar aduce cel mai puțin atingere dreptului la un proces echitabil

3. Întrebările judecătorului raportor, vicepreședintele Curții de Justiție:
3.1. Pentru Guvernul Bulgariei

A existat o decizie a Curții Constituționale din Bulgaria care s-a pronunțat cu privire la respectivele dispoziții de procedură penală. De ce au fost apoi reintroduse? Care e motivul?

R: Curtea Constituțională din Bulgaria a stabilit că prin abrogarea respectivelor dispoziții nu se aducea atingere drepturilor constituționale, iar legiuitorul a considerat totuși că prin respectiva abrogare s-a adus atingere remediilor legale care ar fi fost disponbile atunci când o investigație penală dura mult prea mult, în mod inexplicabil. Astfel, în 2010 legiuitorul a considerat că se impunea abrogarea respectivelor remedii, iar Curtea constituțională a fost chemată să se pronunțe cu privire la o atare abrogare, stabilind în 2010 că o atare abrogare nu e contrară Constituției.

Poate Guvernul să explice Curții maniera în care aceste dispoziții de procedură penală sunt aplicabile în practică, prin statistici/date, și dacă ar sta în calea înfăptuirii justiției penale?

R: Guvernul nu se află în posesia unor astfel de date sau statistici.

3.2. Pentru Comisia Europeană:

Când este ultimul moment în care se poate informa cel pus sub acuzare cu privire la acuzațiile care i se aduc? Până la sesizarea instanței cu rechizitoriul? Ulterior, până la terminarea dezbaterilor?

R: Comisia consideră că articolul 6 din Directiva 2012/13/UE stabilește că ultimul moment în care acuzatul poate fi informat cu privire la acuzațiile care i se aduc este atunci rechizitoriul este trimis instanței. Și că rezultă, în mod indirect, din acel articol 6 faptul că o informare cu privire la acuzațiile care i se aduc, informare realizată după trimiterea în judecată pe rolul instanței penale naționale, nu ar fi în conformitate cu directiva incidentă.
Pe de altă parte, directiva nu stabilește și sancțiunile care s-ar aplica când o atare informare ar fi realizată ulterior începerii judecății, singura obligație fiind aceea de a se asigura respectarea dreptului la un proces echitabil.

Dar s-ar putea interpreta articolul 6 para. 3 din Directivă ca oferind posibilitatea Curții de Justiție să spună că o atare informare cu privire la acuzațiile care se aduc să poată fi realizată și ulterior începerii judecății, și cel mai târziu înainte de pronunțarea hotărârii în primă instanță? La punctul 54 din observațiile scrise ale Comisiei, ce spuneți acolo? Care este momentul maxim până la care se pot comunica informațiile cu privire la punerea sub acuzare într-o cauză anume? (a intervenit și judecătorul Lenaerts, întrebând: Înțeleg că există în directivă stabilit momentul ultim până la care acuzația ar putea fi comunicată?)

Răspuns Comisia Europeană: Articolul 6 para. 4 din directivă: „cu promptitudine” / „as soon as possible”.

Replică Președintele Curții de Justiție, judecătorul Lenaerts: At the latest when? – this is the question (Cel mai târziu când? – aceasta este întrebarea!)

Răspuns Comisia Europeană:
Care ar fi potrivit Comisiei Europene momomentul cel mai târziu în care o atare comunicare a acuzațiilor ce i se aduc ar respecta dreptul la apărare? Răspunsul ar depinde de specificul dispozițiilor naționale. În mod ipotetic, și general, ultimul moment ar trebui să fie acela în care cel acuzat ar mai putea încă reacționa la acuzațiile ce i se aduc.

4. Întrebările avocatului general:

4.1. Întrebări către Comisia Europeană:

– Nu am înțeles ultimul răspuns al Comisiei. Care e ultimul moment? Momentul când procesul penal începe pe rolul instanței de judecată? Acesta să fie momentul? Nu văd cum ar putea fi mai târziu. Ce crede Comisia?

R: Să ne inspirăm de la CEDO. Nu ar fi contrar CEDO dacă în mod excepțional informația de punere sub acuzare suplimentară s-ar prezenta în timpul dezbaterilor penale, sub condiția evident a suspendării judecării, și oferirii posibilității celui acuzat să se apere.
Deci notificare și termen rezonabil pentru a reacționa.

4.2. Întrebări pentru Guvernul Bulgariei

Dacă acuzatul nu se prezintă/nu e prezent, ce se întâmplă?
Problema este că în cauza specifică de pe rolul instanței de trimitere nu a existat posibilitatea comunicării la distanță a rechizitoriului, cel acuzat trebuind să se prezinte la procuror pentru a lua act de acuzațiile ce i se aduc. Astfel, aceștia au arătat că au fost bolnavi, sau că au fost ocupați, lucrând, și nu s-au prezentat pentru a li se comunica acuzațiile. De aceea, întreb, poate un judecător sau un procuror să folosească măsuri de notificare, altele decât chemarea părților spre a li se comunica acuzația ce li se aduce?

Răspuns Guvern: Nu am autorizația să comentez în legătură cu aceste aspecte.

Încă o întrebare în ceea ce privește sistemul de apărare din oficiu…. (avocatul general este întrerupt de Agentul guvernamental bulgar cerând voie să se consulte cu echipa, și a revenit afirmând):

Răspuns Guvern: Se poate stabilit un avocat pentru apărare.

Nu este automat?

Răspuns Guvern: Clientul are posibilitatea să aleagă un avocat, dacă nu, se va stabili un avocat automat dacă altfel nu ar fi posibil să se îndeplinească anumite acte.

Care este rolul specific al acestui avocat atunci? Nu îmi dau seama care ar fi distincția.

Răspuns Guvern: Nu vă pot oferi răspuns.

– Atunci mă întorc la Comisie, și o întreb: Poate cauza Taricco și alții să fie transpusă și la situația de fapt din prezenta cauză? Comisia e de acord cu Guvernul că acesta ar fi cazul, dar cauza Taricco a privit obligațiile pe care le impunea necesitatea de a se respecta principiul echivalenței, pe când aici nu avem această problemă, pentru că principiul echivalenței este respectat, fiind doar norme generale de procedură penale aplicabile indiferent de faptul că faptele aduc sau nu atingere doar intereselor financiare naționale, sau doar ale Uniunii Europene. Aici avem o posibilă încălcare doar a principiului efectivității, și nu și al echivalenței?

Răspuns Comisia Europeană: Cauza Tarrico ne spune că în afară de principiul echivalenței, ce este important este și respectarea principiului efectivității. Doar dacă nu este posibil să cercetăm penal aceste activități ale funcționarilor vamali atunci există riscul ca dreptul UE să devină inaplicabil. Cauza Tarrico reprezintă o primă cauză de principiu (a prime fine case). Acolo aveam o dispoziție de procedură penală națională ce diferenția între situațiile de drept UE și alte situații pur interne. Credem că pentru a se analiza dacă se aduce atingere efectivității dreptului UE, și din prisma cauzei Tarrico, ar trebui să ne uităm și la ce face CEDO raportat la articolul 2, 3 sau 8, și când analizează dacă e vorba de o încălcare sau nu sistemică a respectivelor dispoziții la nivel național.

Replica Avocat general: Se pare că instanța națională nu se îndoiește de faptul că ne aflăm în prezența unei probleme sistemice, dacă e să ne uităm la maniera în care este formulată prima întrebare adresată Curții. Dar dacă e o problemă sistemică atunci situația ar depăși granițele statului membru oricum și asta deoarece s-ar putea chiar argumenta că după ce are loc încetarea procesului penal în Bulgaria, atunci cu privire la aceleași fapte s-ar putea invoca ne bis in idem în statul B pentru a opri o altă investigație penală cu privire la faptele de natură să afecteze interesele financiare ale UE. Astfel, aceste probleme nu ar putea reprezenta doar o analiză pur statistică. Care este opinia Comisiei cu privire la aceste aspecte?

Răspuns Comisia Europeană:
„I cannot focus on a particular solution. The Commission considers that the application of Tarrico reveals deeply rooted problems”. Curtea ar trebui să ghideze instanța națională în legătură cu maniera în care să interpreteze normele de procedură penală naționale în conformitate cu cerințele impuse de dreptul UE primar.

Dar nu sunteți de acord că astfel cel pus sub acuzare ar putea scăpa de proces doar scăpând de chemările realizate de parchet sau de instanță pentru a i se comunica acuzațiile ce i se aduc? I would do this. (întrebare retorică)

5. Replică – doar Bulgaria a dorit să mai ofere o replică generală.

Ceea ce ar trebui și ce nu ar trebui aplicat depinde de normele de procedură penală naționale.

***

22 februarie 2016:Judecătorul bulgar se întreabă, printre altele, cu privire la urmărirea penală eficientă a infracțiunilor săvârșite de funcționarii vamali (C-612/15).

Situația de fapt:
1. cooperare judiciară în materie penală;
2. necesitatea de a afla dacă o lege națională este compatibilă cu obligația statului membru de a prevedea urmărirea penală eficientă a infracțiunilor săvârșite de funcționari vamali, atunci când această lege prevede încetarea procesului penal declanșat împotriva funcționarilor vamali, pentru participarea în cadrul unui grup infracțional organizat, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție în legătură cu serviciul (primirea de sume de bani pentru neefectuarea unui control vamal), precum și pentru luarea de mită și tăinuirea sumelor de bani care au făcut obiectul luării de mită, fără ca instanța să fi examinat pe fond acuzațiile stabilite, ori de câte ori:
2.1. a expirat termenul de doi ani de la acuzare;
2.2. inculpatul a introdus o cerere de terminare a procedurii de urmărire penală;
2.3. instanța a acordat procurorului un termen de trei luni pentru terminarea etapei de urmărire penală;
2.4. în acest termen, procurorul a săvârșit „încălcări ale unor norme fundamentale de procedură” (mai precis nu a comunicat în mod regulamentar acuzația, în formă completă, nu a acordat acces la materialele cauzei, iar rechizitoriul conține aspecte contradictorii);
2.5. instanța a acordat procurorului un nou termen de o lună, pentru a remedia aceste „încălcări ale unor norme fundamentale de procedură”;
2.6. procurorul nu a remediat aceste „încălcări ale unor norme fundamentale de procedură” în termenul acordat – iar săvârșirea acestor încălcări în primul termen de trei luni și neremedierea în ultimul termen de o lună sunt imputabile atât procurorului (care nu a îndepărtat aspectele contradictorii din rechizitoriu și nu a efectuat acte reale în termenele determinante) cât și apărării (care a încălcat obligația de a colabora la comunicarea acuzațiilor și de a permite accesul la dosarul de cercetare penală, invocând spitalizarea inculpaților, precum și alte obligații profesionale ale avocaților);
2.1.7. dreptul subiectiv al inculpaților la încetarea procesului penal a luat naștere din cauza neremedierii în termenele acordate a „încălcărilor unor norme fundamentale de procedură”;
3. instanța națională dorește să afle ce parte din dispozițiile naționale menționate la punctul 2 ar trebui să o lase neaplicată pentru a garanta astfel aplicarea efectivă a dreptului Uniunii;
4. necesitatea de a lua decizia de a nu aplica o dispoziție națională care prevede încetarea procesului penal;
5. aflarea condițiilor în care o astfel de inaplicare s-ar putea realiza;
6. necesitatea de a afla dacă o decizie de a nu încadra viciile menționate anterior ca fiind o „încălcare a unor norme fundamentale de procedură”, astfel cum sunt prevăzute în dispozițiile naționale, ar fi compatibilă cu dreptul Uniunii;
7. mai precis, necesitatea de a afla dacă dreptul apărării la o informare detaliată cu privire la acuzare, prevăzut la articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13/UE, poate fi considerat ca fiind garantat suficient:
7.1. atunci când aceste informații sunt oferite după prezentarea efectivă a fondului acuzării în instanță, dar înainte de examinarea judiciară a acestuia, precum și atunci când anterior, înainte de prezentarea fondului acuzării în instanță, apărării i se oferă informații complete privind principalele elemente ale acuzației;
7.2. atunci când aceste informații se oferă după prezentarea efectivă a fondului acuzării în instanță, dar înainte de examinarea judiciară a acestuia, apărării i se comunică informații parțiale privind principalele elemente ale acuzației anterior, înainte ca fondul acuzării să fi fost prezentat în instanță, iar pentru faptul că aceste informații sunt numai parțiale se invocă obstacole ivite din partea apărării;
7.3. atunci când aceste informații sunt contradictorii în ceea ce privește formularea concretă a pretinderii de mită (odată se precizează că un alt inculpat a pretins mita în mod explicit și că, atunci când persoana supusă controlului vamal a oferit o sumă de bani prea mică, inculpatul Hristov și-a exprimat nemulțumirea prin rictus, iar apoi se precizează că inculpatul Hristov a solicitat suma de bani care a făcut obiectul mitei în mod literal și concret);
8. necesitatea de a afla dacă dreptul apărării de a i se oferi acces la materialele cauzei „cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță”, prevăzut la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2012/13, este garantat suficient în cadrul procedurii principale, atunci când, anterior, apărarea a avut acces la partea principală a dosarului și i s-a oferit posibilitatea de acces la materialele cauzei, dar nu a făcut uz de această posibilitate din cauza unor obstacole (boală, obligații profesionale) și a invocat dispozițiile naționale care prevăd citarea cu cel puțin trei zile înainte, în acest scop;
9. necesitatea de a afla dacă după după eliminarea obstacolelor, apărării trebuie să i se ofere în mod obligatoriu o ocazie suplimentară, cu respectarea unui termen de citare de minim trei zile;
10. necesitatea de a afla dacă este obligatoriu să se verifice dacă obstacolele amintite au existat în mod obiectiv sau dacă acestea reprezintă un abuz de drept;
11. condiția legală „cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță” prevăzută la articolul 6 alineatul (3) și la articolul 7 alineatul (3) din Directiva nr. 2012/13;
12. necesitatea de a afla ce semnificație are această condiție raportat la situația de fapt specifică;
13. necesitatea de a afla dacă „caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea efectivă a dreptului la apărare” este îndeplinit:
13.1. atunci când, cu toate că informațiile detaliate cu privire la acuzare sunt comunicate apărării după prezentarea fondului acuzării în instanță, acest fapt se întâmplă înainte ca instanța să ia măsuri de examinare a fondului și se acordă un termen suficient pentru pregătirea apărării, iar anterior, apărării i s-au comunicat informații incomplete și parțiale;
13.2. atunci când, cu toate că apărării i se acordă acces la toate materialele cauzei după prezentarea fondului acuzării în instanță, acest fapt se întâmplă înainte ca instanța să adopte măsuri de examinare a fondului și se acordă un termen suficient pentru pregătirea apărării, iar anterior, apărării i s-a acordat acces la o mare parte din documentele de procedură;
13.3. atunci când instanța ia măsuri pentru a garanta apărării că toate declarațiile date de aceasta după luarea la cunoștință a fondului detaliat al acuzării și a tuturor materialelor cauzei au același efect pe care l-ar fi avut și dacă ar fi fost date în fața procurorului înainte de prezentarea fondului acuzării în instanță;
14. necesitatea de a afla dacă condițiile legale de mai sus sunt garantate și în cazul în care instanța decide trimiterea în judecată pe baza unui rechizitoriu final, care conține aspecte contradictorii privind formularea pretinderii de mită, însă, cu toate acestea, permite procurorului să remedieze aceste contradicții, iar părților interesate să invoce toate drepturile pe care le-ar avea în situația prezentării unui rechizitoriu care să nu conțină asemenea aspecte contradictorii;
15. necesitatea de a afla dacă dreptul de a avea acces la un avocat este garantat suficient atunci când în timpul urmăririi penale, avocatului i s-a acordat posibilitatea de a se prezenta pentru a i se comunica acuzația preliminară și pentru a avea acces complet la toate înscrisurile din dosar, dar acesta nu s-a prezentat din cauza unor obligații profesionale și invocând dispozițiile naționale care prevăd un termen de citare de minim trei zile;
16. necesitatea de a afla dacă în condițiile descrise la punctul 15 ar fi obligatoriu:
16.1. să se acorde un nou termen de minim trei zile;
16.2. să se examineze dacă motivul neprezentării este justificat sau dacă există un abuz de drept;
17. necesitatea de a afla din ce moment încălcarea dreptului de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale produce efecte în ceea ce privește posibilitatea persoanelor vizate de a-și exercita „dreptul la apărare în mod practic și eficient”, atunci când după prezentarea fondului acuzării în instanță, aceasta din urmă acordă acces integral la rechizitoriul final și detaliat, precum și la toate înscrisurile din dosar, iar apoi ia măsuri pentru a garanta avocatului că toate declarațiile pe care le-a dat înainte de luarea la cunoștință a fondului detaliat al acuzării și a tuturor înscrisurilor din dosar vor produce același efect pe care l-ar fi produs în situația în care ar fi fost date în fața procurorului înainte de prezentarea fondului acuzării în instanță;
18. necesitatea de a afla dacă dreptul subiectiv la încetarea procesului penal, care a luat naștere în favoarea inculpatului (în condițiile prezentate mai sus) este compatibil cu dreptul Uniunii, în pofida faptului că există posibilitatea ca, prin măsuri luate în procedura jurisdicțională, instanța să remedieze integral „încălcarea unor norme fundamentale de procedură” neremediată de procuror, astfel încât în cele din urmă situația juridică a inculpatului să fie identică cu situația în care s-ar fi aflat dacă încălcarea ar fi fost remediată în timp util;
19. necesitatea de a afla dacă dispozițiile naționale mai favorabile referitoare la dreptul inculpatului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, la dreptul la informare, precum și cele referitoare la dreptul de a avea acces la un avocat pot fi aplicate atunci când acestea ar conduce la încetarea procesului penal;
20. necesitatea de a afla dacă dreptul Uniunii conferă competența instanței naționale să dispună excluderea din proces a unui avocat care a reprezentat doi inculpați, iar unul dintre aceștia a făcut declarații referitoare la fapte care aduc atingere intereselor celuilalt inculpat, care nu a făcut declarații;
21. necesitatea de a afla dacă în cazul de la punctul 20 instanța are obligația de a garanta dreptul de a avea acces la un avocat, și prin urmare să numească pentru fiecare dintre acești inculpați, alți avocați din oficiu;
22. întreaga dilemă a trimiterii preliminare se mai poate rezuma astfel: armonizarea minimă impusă de directivele incidente și incidența acesteia asupra standardului mai ridicat de protecție oferit la nivel național drepturilor fundamentale ale respectivilor funcționari vamali.

Dispoziții incidente:
1. articolul 6 alineatele (1), (3) și (4) și articolul 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2012/13/UE:

Articolul 6 (extras)
Dreptul la informare cu privire la acuzare
(1) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc informații cu privire la fapta penală de a cărei comitere aceasta sunt suspectate sau acuzate. Informațiile respective se furnizează cu promptitudine și cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
(3) Statele membre se asigură că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță, se oferă informații detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura și încadrarea juridică a infracțiunii, precum și forma de participare a persoanei acuzate.
(4) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu promptitudine cu privire la orice modificare a informațiilor oferite în conformitate cu prezentul articol, acolo unde este necesar pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.

Articolul 7 (extras)
Dreptul de acces la materialele cauzei
(2) Statele membre se asigură că autoritățile competente acordă persoanelor suspectate sau învinuite sau avocaților acestora accesul cel puțin la toate mijloacele de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt în apărarea sau împotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor și pentru a pregăti apărarea.
(3) Fără a aduce atingere alineatului (1), accesul la materialele menționate la alineatul (2) se acordă în timp util pentru a permite exercitarea efectivă a drepturilor în materie de apărare și cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță. În cazul în care alte mijloace de probă intră în posesia autorităților competente, acestea acordă accesul la ele în timp util pentru a putea fi luate în considerare.

2. articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2013/48/UE:

Articolul 3 (extras)
Dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale
(1) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să își exercite dreptul la apărare în mod practic și eficient.

Pertinența pentru România: considerăm că dispozițiile de drept UE incidente au următoarele corespondențe în România:

1. pe de o parte, în articolele 9 alineatul (3), 209 alineatul (2), 386 alineatul (1), 94 alineatul (1) din Codul de procedură penală din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135/2010), modificat și completat de Legea nr. 255/2013, Ordonanța de urgență nr. 3/2014, Decizia nr. 641/2014, Ordonanța de urgență nr. 82/2014, Decizia nr. 166/2015, Decizia nr. 235/2015, Decizia nr. 361/2015, Ordonanța de urgență nr. 24/2015, Decizia nr. 235/2015, și Decizia nr. 361/2015:

Articolul 9 (extras)
Dreptul la libertate şi siguranţă
(3) Orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp şi într-o limbă pe care o înţelege asupra motivelor arestării sale şi are dreptul de a formula contestaţie împotriva dispunerii măsurii.

Articolul 209 (extras)
Reţinerea
(2) Persoanei reţinute i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, infracţiunea de care este suspectat şi motivele reţinerii.

Articolul 386 (extras)
Schimbarea încadrării juridice
(1) Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.

Articolul 94 (extras)
Consultarea dosarului
(1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.

2. și pe de altă parte, în articolul 24 din Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată, modificată şi completată de Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003:

Articolul 24
Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Mihaela Mazilu-Babel (selecție, situație de fapt, dispoziții incidente și rezumat pledoarie)
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova

Adina Mihalache (pertinența pentru România)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Întrebare preliminară cu privire la urmărirea penală eficientă în cazul anumitor infracțiuni. UPDATE: Hotărâre Marea Cameră”

  1. Pentru cauza Tarrico și alții la care se face trimitere în această ședință publică, a se vedea și articolul semnat de mine și Mihai Mareș din nr. 8/2016 al Pandectelor Române.

  2. Concluziile AG vor fi în data de 4 aprilie 2017, conform calendar Curia.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate