Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul familiei
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti

După 4 ani: Ultimele efecte perverse ale Codului Familiei
23.02.2016 | Diana-Iulia OLAC, Tudor BECHEANU

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Dreptul familiei, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

Din 1953 si pana la 1 octombrie 2011, Codul Familiei a reglementat in Romania relatiile dintre parinti si copii.

Conform acestei reglementari, atunci cand parintii divortau sau atunci cand, necasatoriti fiind, isi doreau reglementarea raporturilor dintre ei si copiii lor, instanta de judecata avea la indemana o singura solutie juridica: incredintarea copiilor catre unul dintre parinti.

Din punct de vedere practic, incredintarea avea acelasi efecte pe care le are in prezent exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti. In concret, parintele caruia copiii ii erau incredintati avea posibilitatea sa decida singur, fara consultarea celuilalt, cu privire la orice problema privitoare la ingrijirea, cresterea si educarea copiilor.

De exemplu, chestiuni precum inscrierea la scoala, la un medic de familie, stabilirea programului de activitati extra-scolare si inclusiv schimbarea locuintei copilului erau chestiuni lasate la decizia exclusiva a parintelui caruia copilul i-a fost incredintat.

Celuilalt parinte ii era rezervata posibilitatea “de a veghea la cresterea si educarea copilului”, ceea ce, din punct de vedere practic, inseamna neimplicare decizionala.

Desigur, parintele caruia copilul nu ii era incredintat putea sa beneficieze de un program de vizita cu acesta si avea si dreptul de a se pronunta cu privire la o eventuala adoptie a copilului.

Prin abrogarea Codului Familiei si adoptarea Noului Cod Civil, optica legislativa s-a transformat considerabil. Acum, regula in materie este exercitarea in comun a autoritatii parintesti, chestiune care presupune ca parintii trebuie sa decida impreuna cu privire la cele mai importante aspecte ale procesului de crestere si educare al copiilor lor.

Totusi, in mod paradoxal, exista in continuare parinti si copii carora li se aplica prevederile Codului Familiei.

Este vorba despre acele cazuri in care copiii inca nu au implinit 18 ani, in care reglementarea relatiilor dintre parinti si copii s-a realizat anterior datei de abrogare a Codului Familiei printr-o hotarare judecatoreasca, iar respectiva hotarare judecatoreasca nu a fost, pana acum, modificata in vreun fel.

In opinia noastra, ar putea fi vorba chiar despre mii de cazuri la nivelul intregii tari.

Dar ce conteaza, din punct de vedere practic, faptul ca un copil este, pe mai departe, incredintat unuia dintre parintii sai?!

Probabil ca in multe situatii efectele unei reglementari anacronice si aborgate acum mai bine de 4 ani sunt insesizabile. Dar exista si cazuri in care efectele sunt extraordinare.

Periodic ni se prezinta la consultanta urmatorul tip de caz:

Parintii au divortat inainte de abrogarea Codului Familiei si copilul/copiii a/au fost incredintati unuia dintre ei. Dupa o perioada in care relatiile dintre parinti si copiii lor minori s-au desfasurat normal, recent, parintele caruia copiii i-au fost incredintati, de regula, mama, a decis sa se mute din Romania si sa inceapa sa locuiasca in strainatate, impreuna cu copiii. Neavand nevoie de vreun acord din partea celuilalt parinte – fata de efectele incredintarii, nici macar pentru iesirea de pe teritoriul Romaniei a copiilor – mutarea s-a si produs.

Parintele care ne cere sfatul intr-o astfel de situatie, de regula tatal, doreste sa stie daca are vreo solutie juridica pentru a-i aduce pe copii inapoi in tara, pentru a-i putea vizita pe acestia, pentru a mentine legatura cu ei.

Solutii, desigur, exista intotdeauna, dar, intr-o asemenea situatie, ele vor fi mereu dificile, complexe si de durata. Din cauza efectelor incredintarii, este exlcusa, de exemplu, posibilitatea ca parintele sa ceara reintoarcerea copiilor prin invocarea unei rapiri internationale de minori – solutia, in mod uzual, cea mai rapida si mai simpla. De asemenea, prin stabilirea resedintei obisnuite a copilului in strainatate, instantele romane isi pierd competenta de solutionare a unor cereri cu privire la relatiile dintre parinti si copii.

Alte situatii apropiate din punct de vedere al sursei problemei sunt legate de deciziile unilaterale ale parintelui caruia copiii i-au fost incredintati cu privire la scolarizarea acestora, cu privire la alte persoane in ingrijirea carora copiii sunt lasati, s.a.m.d.

Pentru toate situatiile de timpul acestora, solutia cea mai buna este, in concret, preventia – impiedicarea celuilalt parinte de a decide singur chestiuni atat de importanta precum stabilirea locuintei copiilor si/sau iesirea din tara a acestora, felul educatiei, s.a.m.d.

Aceasta impiedicare se poate realiza prin inlocuirea hotararii initiale cu o noua hotarare prin care sa se stabileasca ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata in comun de catre parinti – asadar, printr-o cerere de modificare a masurilor privind minorul.

O astfel de procedura are o singura conditie speciala de admisibilitate: se cere ca de la momentul pronuntarii hotararii initiale sa fi intervenit modificari ale situatiei de fapt care sa justifice, raportat la interesul superior al copilului, modificarea situatiei juridice.

In mod corect, majoritatea instantelor considera ca “modificari ale situatei de fapt” nu pot fi considerate schimbarea legislatiei sau simpla trecere a timpului, ceea ce inseamna ca, intr-o astfel de procedura, trebuie probate in concret si existenta unor alte elemente.

De regula, insa, dinamica naturala a vietii de familie si a relatiilor dintre parinti si copii determina, intr-un interval de timp rezonabil, modificari inerente ale situatei de fapt avute in vedere la momentul primei hotarari.

Pentru cei mai multi parinti care apeleaza la sesizarea instantei cu o cerere de modificare a masurilor privind minorii, necesitatea apare spontan, ca urmare a unor evenimente punctuale: schimbari in viata parintilor (recasatorirea unuia sau a ambilor, aparitia altor copii, oportunitati de munca in alte orase sau tari, etc.), schimbari in viata copiilor (dezvoltarea personalitatii acestora, aparitia sau disparitia unor probleme medicale, etc.) sau aparitia unor conflicte intre parinti legate de modul de crestere al copiilor.

Pentru restul parintilor, ai caror copii sunt incredintati celuilalt parinte, dar pentru care nu exista, cel putin aparent, nicio necesitate imediata de modificare a solutiei incredintarii (de exemplu: parintii colaboreaza, copii petrec timp cu ambii parinti si dezvoltarea lor este buna), apelarea la o cerere de modificare a masurilor privind minorii reprezinta o forma de management al riscurilor, o “plasa de siguranta” pentru evitarea situatiei in care, la un moment dat in viitor, efectele incredintarii vor deveni perverse, contrare interesului copiilor si al parintilor lor.

Av. Diana-Iulia Olac
Av. Tudor Becheanu

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti