Robert-Adrian Deliu: Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și a răspunderii părintești în statele membre UE, conform Regulamentului(CE) nr.2201 din 27 noiembrie 2003. Suprimarea exequaturu-lui
1 martie 2016 | Raluca-Andreea TRÎNCĂ-GĂVAN
Masterand Robert-Adrian Deliu a publicat în Revista Română de Executare Silită nr. 3/2015 articolul intitulat: “Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și a răspunderii părintești în statele membre UE, conform Regulamentului(CE) nr.2201 din 27 noiembrie 2003. Suprimarea exequaturu-lui”.
Articolul prezintă particularitățile Regulamentului(CE) nr. 2201/2003 și a procedurii aplicabile în situațiile prevăzute de acesta. Cercetarea este completată de analiza unei sentințe civile a unei instanțe din România cu privire la înapoierea unui minor în alt stat, cât și a opiniei CJUE și CEDO referitor la suprimarea procedurii de exequatur.
Potrivit Regulamentului, hotărârile în materie matrimonială (divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei, atribuirea, exercitarea sau retragerea răspunderii părintești) sunt supuse procedurii de recunoaștere și exequatur, cu excepția hotărârilor privind dreptul la vizită și înapoierea copilului care sunt recunoscute de plin drept. Cu toate acestea, nu există vreun impediment ca titularii răspunderii părintești să opteze petru recunoașterea și executarea unei hotărâri străine în conformitate cu prevederile procedurii comune aplicabile celorlalte acțiuni.
Pentru realizarea acestei proceduri speciale, este necesar caracterul executoriu al hotărârii și ca această să respecte anumite principii procedurale, atestate prin certificatul eliberat conform Anexei III a Regulamentului. Lipsa acestor garanții, chiar dacă vorbim de o hotărâre ce respectă criteriile de legalitate prevăzute de statul de origine, va determina ca hotărârea să nu fie executorie în alt stat membru și să nu mai poată fi supusă excepției suprimării exequaturu-lui. Autorul suprinde în lucrarea sa esența procedurii suprimării exequaturu-lui și supunând atenției un caz practică și anume, o sentința civilă a Tribunalului Dolj referitor la înapoierea unor minore în statul italian.
Cât privește dreptul de vizită, se arată că acesta se aplică indiferent de beneficiarul lui raportat la dreptul intern, putând fi acordat părintelui cu care nu locuiește copilul, bunicilor, precum și altor membrii de familie. În lipsa unor explicări suficiente din partea instanței de origine, instanța de executare va fi cea îndriduită să stabilească modul în care se va exercita dreptul la vizită.
CJUE a afirmat că deși obiectul Regulamentului nu a fost acela de a unifica prevederile materiale și procedurale în domeniul răspunderii părintești, aplicarea normelor naționale nu trebuie să aducă atingeri efectului util al Regulamentului, procedura fiind caracterizată de celeritate în judecată și prompitudine în executare. Prin jurisprudența sa, CEDO s-a pronunțat în sensul în care îngreunarea dreptului la vizită și a procedurii de înapoiere a minorului, prin neaplicarea conformă a procedurii de eliminare a exequaturu-lui, poate constitui o încălcare a Articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În concluzie, autorul consideră că Regulamentul nr. 2201/2003 reprezintă un pas important în ruperea barierelor procedurale în materie civilă, constituind totodată expresia renunțării la suveranitate și a aplicării principiului încrederii reciproce pentru a facilita recunoașterea hotărârilor judecătorești.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
