Ion Dragne: Nu putem să ignorăm că executorul poate refuza executarea, refuz supus controlului, însă…
26.02.2016 | JURIDICE.ro
Av. dr. Ion Dragne, Managing Partner DRAGNE & ASOCIAȚII, Decanul BAROULUI BUCUREȘTI, s-a referit, în cadrul dezbaterii i Punct și de la capăt: încuviințarea executării (iar) la instanță, organizată de Societatea de Științe Juridice, la refuzul executorului judecătoresc de primire a cererii de executare silite.
Ion Dragne: ”Probleme care se pun sunt cu privire la impactul Ordonanței nr. 1/2016 care preia, în preambul, paragraful 28 din Decizia nr. 895/2015. Cu alte cuvinte, să vedem cum se aplică. Eu, ca un comentariu pe argumentele pentru care Curtea Constituțonală a admis excepția de neconstituționalitate, s-a spus acolo că executorul judecătoresc nu poate face un control al legalității începerii executării silite, nu poate pune în discuție titlul executoriu fiindcă asta ar excede competențelor sale și că prerogativa de imperium trebuie să fie recunoscută doar instanțelor de judecată. Este corect că niciodată prerogativa de a ordona executarea silită în contra debitorului reticent nu a fost cedată de stat, nici măcar în ceea ce privește arbitrajul. Nu există o instituție arbitrală care să aibă și puterea de a ordona executarea sau de a o efectua. Totuși, din punctul meu de vedere, nu putem să ignorăm că executorul poate refuza executarea, refuz supus controlului, însă tot control exista și când se realiza încuviințarea executării. Sunt clare părerile că, pe calea acestui refuz motivat de a începe executarea silită, executorul nu se poate substitui instanței de executare; cu alte cuvinte, el nu poate să verifice ceea ce instanța de executare face, dar nimeni nu ne asigură că el nu o va și face. Prin urmare, refuzul de a primi cererea de executare silită, după părerea mea, într-o formă mai mare sau mai mică, este o oarecare ingerință a executorului judecătoresc, pe motiv de consecvență, dacă am fi vrut să mergem mai departe, executorul nu ar trebui nici măcar să aibă posibilitatea de a refuza, ci să primească și să înainteze la instanța de executare, care, de vreme ce poate să refuze pentru motivele anume prevăzute de lege, ar trebui să anuleze sau să refuze și pentru motivele pe care executorul le verifică.”
