ICCJ. Limitele libertății de exprimare a jurnalistului
29 februarie 2016 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene, deşi nu trebuie să depăşească limitele ce ţin în special de protecţia reputaţiei şi drepturilor persoanei, în îndeplinirea sarcinii de a comunica informaţii şi idei asupra unor chestiuni de interes general, jurnaliștii sunt protejaţi de art.10 din Convenţie, chiar dacă nu pot face proba verităţii, dacă se dovedeşte că au acţionat cu bună credinţă, pe baza unor afirmaţii credibile. În acest sens, inexactitatea parţială a faptelor prezentate nu exclude protecţia art.10 dacă jurnalistul nu a acţionat cu rea credinţă iar subiectul este de interes public. Înalta Curte a reținut că, în speță, existând o anchetă penală în legătură cu fapta ce a determinat investigaţia jurnalistică, există astfel o bază factuală care să justifice judecata de valoare, afirmațiile jurnalistice nefiind efectuate exclusiv într-o campanie media de denigrare îndreptată împotriva reclamantului, întrucât nu prezintă situații lipsite de orice suport probator, ci conţin informaţii fiabile ce pot fi considerate verosimile. (Decizia nr. 1790 din 23 septembrie 2015 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acțiune în răspundere delictuală)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro