Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Neconstituționalitate. Prevederi din Legea nr. 554/2004 ref. caracterul definitiv al încheierii prin care se aplică o amendă conducătorului autorităţii publice
29.02.2016 | Corina CIOROABĂ

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 148 din data de 26 februarie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 898/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în mai multe dosare aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi, respectiv, Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 24 – Obligaţia executării şi art. 25 – Instanţa de executare din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, formulându-se critici referitoare la:
– amendarea conducătorului autorităţii publice sau, după caz, a persoanei obligate în situaţia neexecutării în termen a hotărârii judecătoreşti definitive prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative;
– procedura de soluţionare a cererii de aplicare a amenzii, respectiv lipsa căii de atac a recursului împotriva soluţiei de amendare a conducătorului autorităţii publice.

Art. 24 alin. (3):
“(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.”

Autorul excepţiei susţine că modificarea legislativă constând în eliminarea căii de atac împotriva soluţiei de amendare a conducătorului autorităţii publice constituie o ingerinţă vădit disproporţionată în exercitarea unor drepturi fundamentale, ce încalcă prevederile art. 21 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea reţine că accesul, formularea şi exercitarea căilor de atac reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie.

În speță, Curtea reţine că măsura reglementată nu apare ca fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Considerentele/obiectivele care privesc interesul general al statului de a asigura efectivitatea executării silite şi interesul particularilor de a-şi vedea realizate titlurile executorii, trebuie realizate cu respectarea deopotrivă a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte persoane implicate în procedura de executare silită, aşadar şi a conducătorului autorităţii publice susceptibil de a fi amendat pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive. Or, dispoziţiile legale criticate consacră un dezechilibru între aceste interese concurente.

În acest sens, eliminarea căii de atac împotriva soluţiei de amendare a conducătorului autorităţii publice şi lipsirea acestuia de posibilitatea de a supune controlului judiciar o asemenea soluţie constituie o măsură excesivă, ce depăşeşte cadrul constituţional referitor la exercitarea căilor de atac. Este de necontestat că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, în cauză, prin consacrarea caracterului definitiv al soluţiei pronunţate cu privire la cererea de amendare a conducătorului autorităţii a fost eliminată singura cale de atac existentă în această materie.

Curtea reține că o astfel de soluţie legislativă disproporţionată în raport cu scopul urmărit nu îşi găseşte justificarea. Enunţarea unor principii generale care stau la baza Legii nr. 138/2014, din care se poate deduce intenţia legiuitorului de a imprima o anume fermitate şi celeritate şi în ceea ce priveşte procedura de executare silită a hotărârilor definitive pronunţate în materia contenciosului administrativ nu constituie o justificare temeinică. În plus, dezideratul celerităţii nu se poate realiza cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în speţă liberul acces la justiţie şi dreptul la exercitarea căilor de atac în condiţiile legii.

În concluzie, Curtea constată că, prin consacrarea caracterului definitiv al încheierii de amendare a conducătorului autorităţii publice pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti şi eliminarea în acest mod a controlului judiciar al soluţiilor pronunţate în această materie, se aduce atingere accesului liber la justiţie în substanţa sa, încălcându-se astfel prevederile art. 21 din Constituţie. În ceea ce priveşte prevederile art. 53 din Constituţie, invocate de asemenea de autorul excepţiei în motivarea acesteia, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză.

Cu privire la celelalte prevederi criticate, Curtea statuează că textele de lege nu aduc atingere nici principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituţional.

În principal, pentru considerentele de mai sus, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că soluţia legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este „definitivă” este neconstituţională.

Corina Cioroabă


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.