Secţiuni » Interviuri
Interviuri

Mihaela Anghel: Suntem atât de tineri, de vioi, ne agităm să zburăm cât mai sus și mai repede, însă avem nevoie de un ghid
01.03.2016 | Alin TODIRICĂ

Secţiuni: Interviuri, Selected, UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust

Alin Todirică: Bună seara, Mihaela! Mă bucur că ne reîntâlnim, cu ocazia acestui interviu! Mă gândesc că urmărești interviurile și te-ai familiarizat oarecum cu formatul. Hai să schimbăm puțin tiparul, să vorbim despre aspirații, despre dorințe, despre viitor, despre trecut. Cum era adolescenta Mihaela Anghel? Și-a dorit dintotdeauna să fie studentă la drept?

Mihaela Anghel: Bună seara, Alin! Întotdeuna, cu plăcere! Prima ta Mihaela Anghelîntrebare mă încântă, ba chiar are aerul unei provocări, căci stilul de viață ne impune, în această perioadă finală a facultății, să privim cu precădere înainte. Voi încerca, astfel, a schița o imagine sub titlul ”viața dinaintea dreptului”.

În adolescență, eram ghidată de două mari dorințe pe care am să le numesc în ordinea în care le-am resimțit: dorința de a cunoaște și dorința de a construi.

M-am aplecat în mod constant asupra unor diverse domenii și problematici, până când, sedusă fiind de politică și economie, a luat naștere dorința de a construi, axându-mă pe aceste două ramuri. Încă din liceu m-am strecurat în mediul universitar, participând la conferințe de economie mondială, apoi m-am implicat în câteva proiecte naționale și internaționale remarcabile, ajungând în Franța, la Parlamentul European, unde am simulat activitatea europarlamentarilor, împreună cu colegi din celelalte state membre al Uniunii Europene.

Acestea fiind spuse, se justifică faptul că mult timp mi-am dorit să mă îndrept spre sfera relațiilor internaționale, proiectând o carieră în politică/diplomație.

M-am surprins însă, la jumătatea primului semestru din clasa a XII-a, luând strălucita decizie de a studia dreptul. De ce strălucită? Pentru că este o decizie despre care consider nu doar că mi-a deschis calea spre alte numeroase oportunități, ci și pentru că este o decizie care nu se confundă în niciun caz cu o barieră în dreptul vechilor înclinații.

Alin Todirică: Imediat terminăm facultatea. Dacă privești înapoi, ce regrete ai? Ce ți-ai fi dorit să faci și n-ai făcut?

Mihaela Anghel: Nu am regrete. Mă declar mulțumită față de ce am realizat, dar doresc să discut puțin și despre partea practică, aceasta prezentând interes pentru majoritatea studenților la drept.

Pentru a fi student la drept, în deplinătatea sensului acestui cuvânt, trebuie să punctezi câteva activități pe care le consider esențiale, și pe care le voi enumera în cele ce urmează: participarea la cursuri (cu mintea trează), participarea la seminarii (tot cu mintea trează) – până aici, totul e în regulă. Acum ne îndreptăm spre o zonă specială: participarea la conferințe, concursuri de pledoarii, școli de vară, training-uri, practică de specialitate. În această specială și luminoasă zonă, începem să auzim diverse voci, unele mai înălțate, altele mai stinse, susținând următoarele: ”Vrem și nu avem unde să facem practică!”/ ”nu ne ajută nimeni!”/ ”nu avem acces în zona de practică”. În general, la auzul acestor voci, zâmbesc discret (deși mă tentează un zâmbet mai larg) și încerc să ofer câteva îndrumări.

Adevăr universal: un student la drept – implicat și mistuit de dorința de a face practică – va putea profita de numeroase oportunități, cu o condiție: să fie el cel care se deplasează spre punctul dorit, să ceară informații și să aibă în vedere internetul, care freamătă de oferte gata să fie exploatate de acesta. Desigur, este posibil ca studentul nostru să nu fie acceptat la toate proiectele pentru care aplică – din motive imputabile ori neimputabile – dar este esențial să nu fie cuprins de deznădejde, ci să insiste având în minte gloriosul moment în care va fi acceptat. Din acest moment, viața studențească va căpăta noi dimensiuni, va lucra cu emoție, va cunoaște alți studenți care, asemenea lui, au trecut acest test de tenacitate și împreună cu care va face front comun pentru noi proiecte. Mai mult decât atât, este posibil să își îndeplinească și alte dorințe, pe cât de fierbinți, pe atât de ascunse. Spre exemplu, să își întâlnească maestrul mult visat, ori să i se propună o colaborare cu adevărați profesioniști, cu statutul cărora socotește că s-ar identifica peste câțiva ani.

Alin Todirică: Fie că vrem, fie că nu, dezvoltăm pe parcursul anilor de studiu o pasiune pentru lectură. Știu că tu aveai deja dezvoltată această pasiune încă din copilărie. Care sunt cărțile de care îți aduci aminte cu plăcere?

Mihaela Anghel: Fiecare carte citită, te înalță, iar acesta este motivul pentru care abordez și beletristica, de câte ori îmi permite timpul, pe lângă stilul științific de toate zilele. Am să numesc numai trei cărți ale căror titluri s-au evidențiat în acest moment în mintea mea. Încep cu Aristotel – ”Politica,” pentru că lăsându-mă ghidată de cuvintele sale, am înțeles care este spiritul dreptului ca generator și regulator al societății, și implicit al statului, purtând în minte constante aferente acestora: securitate națională, interes general social, identitate socială. La loc de cinste în biblioteca mea se află și cartea ”Premiul. Despre petrol, bani și putere,” a lui Daniel Yergin. Este o carte cu numeroase referințe culturale, o carte care mi-a conturat, fixat, înălțat… ambiții, vechi ori noi, subiectul fiind ușor de desprins din titlu. Ultima carte citită, ce consider că trebuie amintită aici, este ”Jurnalul unui Geniu,” mai exact, o parte a jurnalului lui Salvador Dali. M-am familiarizat astfel și cu elemente ce țin de suprarealism, cu o realitate a genialității și a unei categorii sociale cu circuit închis.

După cum observi, cele trei cărți sunt diferite în mod semnificativ, însă fiecare poate fi văzută ca un exercițiu social și cultural, putând compensa naturala lipsă de experiență din acestă arie, reușind să o abordăm mai facil și mai elegant.

Alin Todirică: Se vorbește tot mai des, sau cel puțin ne întâlnim noi, tinerii, cu conflictul dintre generații. Te-ai lovit vreodată de el? Ai simțit vreodată că nu ești înțeleasă așa cum ți-ai dori de cei mai în vârstă decât tine?

Mihaela Anghel: Trebuie să recunosc, nu știu exact cât de des se vorbește despre acesta, însă l-am observat și l-am resimțit atât la nivel colectiv, cât și la nivel individual, de cele mai multe ori rece, uneori fierbinte. Este, cred eu, un fenomen normal, dar în care nu trebuie să insistăm; scopul principal este acela de a construi, nu de a distruge. Îndrăznesc să punctez câteva aspecte, care puse în aplicare, consider că nu ar avea cum să înrăutățească o astfel de situație conflictuală. În primul rând, fiecare parte trebuie să ofere respect. Din acest punct, înseamnă că este deschisă calea spre argumentare și demonstrație. Dacă ambele părți dau dovadă de înțelepciune, am putea înregistra o colaborare cu rezultate remarcabile generate de ambiția și elementele inovatoare pe de o parte, ajustate, de cealaltă parte, cu ajutorul forței și experienței.

Suntem atât de tineri, de vioi, ne agităm să zburăm cât mai sus și mai repede, însă avem nevoie de un ghid, avem nevoie să ne aplecăm asupra sfaturilor celor mai maturi, dar trebuie să ne evaluam planurile și, eventual, să ni le asumăm. Asta pentru că uneori, oricât de mult am căuta echilibrul, încrederea (cu temei!) în propria capacitate și forță, trebuie să primeze.

Alin Todirică: Ajungem și la capitolul licență. Cum merge treaba? Mai ai mult? Trebuie să mărturisesc că acesta este un capitol despre care discut cu interes.

Mihaela Anghel: La licență încă lucrez. Mi-am ales o temă pe care am considerat-o mai pretențioasă și pe care m-am ambiționat să o studiez în profunzime, tocmai în considerarea acestui fapt. Este vorba despre ”Procedura insolvenței,” iar în cadrul lucrării doresc să abordez și problematica insolvenței persoanei fizice. Voi avea o abordare mult personalizată, lucrez cu drag și am încredere că voi înregistra rezultate frumoase.

Alin Todirică: Profesorii ne marchează viața, fără doar și poate. Cum e profesorul ideal pentru Mihaela Anghel? Ai avut plăcerea să-l cunoști? Te-ai gândit vreodată să devii chiar tu profesor?

Mihaela Anghel: Am întâlnit mai mulți profesori ”ideali”, toți diferiți – relativ, nu absolut. I-am întâlnit în sala de curs ori la diverse evenimente cu caracter juridic. În ciuda particularităților atât de evidente, am remarcat și trăsături comune: sunt oameni de cultură, cu o incredibilă prezență de spirit, spontaneitate, capacitatea de a vedea dincolo de simpla literă a legii, toate acestea încoronate, desigur, de profesionalismul recunoscut. Profesorii ideali te inspiră să cercetezi, să performezi, îți permit să abordezi problematici controversate în stilul personal și nu intervin decât în cazuri de maximă urgență. De exemplu, atunci când mergi pe calea pierzaniei cu o jumătate de oră înaintea termenului limită pentru depunere unei lucrări. Mi-am permis să fac o glumă inspirată din realitatea mea, dar sunt sigură că mesajul a fost înțeles.

Mi-ar plăcea să devin profesor, nu neapărat pentru că îmi place să mă ascult vorbind, ci pentru că ar fi minunat să contribui la formarea profesională a tinerilor sub toate aspectele acesteia. Probabil aș alege o ramură a dreptului privat.

Alin Todirică: Știu că o altă pasiune a ta a fost reprezentată de procesele simulate. Cât de importante le vezi pentru viitoarea carieră a unui jurist?

Mihaela Anghel: Îmi place să atribui proceselor simulate două funcții. Prima este cea experimentală – prin aceasta aplicând ceea studiem, ori mult mai mult de atât. Personal, am particiat la procese simulate pe aria CEDO, astfel că am fost nevoită să depun un efort considerabil pentru a studia procedura în fața Curții, redactarea unui memoriu ori abordarea fiecărui capăt de cerere, până la acel moment nestudiind nimic legat de această materie în facultate. În concluzie, elementele de drept intern cunoscute și chiar utilizate, au fost destul de reduse în raport cu cele pe care le-am prelucrat în fapt. Dar, spețele reale foarte rar se pliază perfect pe instituțiile juridice, așa cum sunt studiate în facultate, deci trebuie să cercetezi, să te adaptezi, să improvizezi.

Depășind partea referitoare la ”hard skills” – în speță, cunoștințe juridice temeinice pe care le dobândești și utilizezi, procesele simulate sunt importante și pentru părții de ”soft skills”. Ținuta, atitudinea, vocabularul, fiind caracteristici pe care juriștii trebuie să le cultive în permanență, mai ales că datorită acestora, persoanele ce activau în domeniul dreptului încă din cele mai vechi timpuri, erau considerate a exercita o meserie nobilă.

Participarea la un proces simulat subliniază importanța celor doua elemente menționate mai sus, dar și relevă unde, cum ori cât mai trebuie lucrat. Așadar, dacă în viața de student ai experimentat procesele simulate, consider că impactul cel puțin cu primele procese reale, va fi mai redus.

Mai mult decât atât, procesele simulate se desfășoară după modelul ”ideal” dacă îl pot numi așa, din punct de vedere procedural lato sensu. De la acest model, din varii motive, realitatea derogă, fiind, deseori, sub nivelul proceselor simulate. Dacă un tânăr avocat nu a văzut cum ar fi de fapt normal să se desfășoare un proces sub valențele prezentate mai sus, nu va mai tinde spre înfăptuirea modelului ideal, acela regăsit la procesele simulate, ci va cultiva și el, probabil, modelul realității, uneori superficial și haotic.

Pentru că mai sus am menționat că atribui două funcții proceselor simulate, a doua este cea de motivație și selecție. Mai exact, dacă participi și te identifici cu un anumit rol, plăcându-ți, vei încerca mai mult să îți materializezi visul, fiind motivat. Ori, dacă nu ți-a plăcut rolul, poți încerca un alt rol, cu care te identifici mai bine, selecționând astfel o altă variantă a carierei juridice.

Alin Todirică: Ce urmează pentru tine după terminarea facultății? Dăm împreună examenul pentru admiterea în profesia de avocat?

Mihaela Anghel: Pentru moment am planuri numai pe termen scurt spre mediu. Pot spune cu siguranță că mă voi concentra asupra examenului de admitere în profesia de avocat, dar și pe alegerea unui program de master potrivit, după care, plănuiesc să intru în forță pe piața muncii, în acest domeniu. Sper să fim în continuare colegi, dar cu o treaptă mai sus.

Alin Todirică: O problemă cu care se confruntă tot mai mulți dintre practicienii dreptului este lipsa timpului. Cum crezi că poate fi contracarată? Se complică lucrurile atunci când vine vorba despre o familie?

Mihaela Anghel: Da, avem o problemă cu timpul. Nu pot să ofer o soluție general valabilă, însă în ceea ce mă privește, încerc să îmi păstrez mintea limpede, să abordez sarcinile pe rând, în ordinea importanței, și să elimin elementele care îmi perturbă programul și liniștea. Dacă acționezi ordonat, găsești timp și pentru un film, sport sau o ieșire cu prietenii (prietenii aceia care îți spun că este cazul să mai ieși din casă, pentru că DEJA ți-ai pierdut firea).

Când am să mă gândesc la a-mi întemeia o familie, am să revin cu un răspuns și asupra acestei întrebări. Probabil că lucrurilie se vor complica, dacă nu s-au complicat deja.

Alin Todirică: Ce ne lipsește nouă, studenților la drept, cel mai mult?

Mihaela Anghel: Modestia. În rest, lumea se întinde bogată sub ochii noștri, gata să ni se supună.

Alin Todirică: Spune-mi trei reguli după care te ghidezi în viață!

Mihaela Anghel: Regula respectului, regula cercetării, regula inovării. Menționez că regulile sunt interdependente și presupun anumite excepții justificate, urmând a realiza o scurtă dezvoltare:

Regula respectului: Pe de o parte, implică respectul pentru mine și cuvântul meu, iar pe de altă parte, respectul pentru cei cu care interacționez (indiferent de categoria în care se înscriu).

Regula cercetării: Obișnuiesc să vorbesc și acționez în cunoștință de cauză, după o cercetare prealabilă, atunci când este cazul. Implică o atitudine lipsită de superficialitate asupra aspectelor vieții.

Regula inovării: Există o întrebare pe care juriștii și-o pun când ajung la un nivel mai ridicat de înțelegere în drept. Întrebarea ”Dar dacă?”. De aici pornește inovarea. Se întâmplă să îmi pun și eu această întrebare, iar apoi să acționez spre a materializa ce am gândit, în diverse domenii. Deseori procesul se finalizează cu succes, realizând lucrurile în stilul propriu. Este un fel de ”personal branding”, pe care abia aștept să îl implementez și să îl dezvolt în carieră.

Alin Todirică: În final, un mesaj pentru cititorii JURIDICE.ro, te rog!

Mihaela Anghel: Începeți prin a învăța temeinic, apoi construiți după bunul plac. Fiți oameni de drept, de spirit… și, nu în ultimul rând, oameni de cultură.

 

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti