Asociația Studenților în Drept recrutează!
3 martie 2016 | JURIDICE.ro

Asociația Studenților în Drept dă startul unei noi campanii de recrutare, din dorința de a-și mări echipa pentru a doua oară în acest an universitar, potrivit unui comunicat al ASD, dat publicității joi, 3 martie 2016.
Pentru prima oară după mai mulți ani, ASD va schimba sistemul intern de recrutare, acesta axându-se pe familiarizarea cât mai rapidă a noilor membri cu structura asociației și cultura organizațională a acesteia. În premieră, chestionarul din faza preliminară a recrutărilor conține și elemente psihologice.
Andrei Munteanu, Director General al ASD, a declarat că: “Introducerea unui test de personalitate în procesul de recrutare vine ca urmare a cererii mari din rândul studenților pentru a adera la Asociație și are scopul de a cunoaște mai bine posibilii candidați pentru a îi repartiza în departamentele unde se pot pune în valoare cel mai bine.”
În completarea sa, Marciana Panțiru, director al Departamentului Resurse Umane, a dorit să puncteze că: “Am eficientizat etapa interviului în materie de tehnici de intervievare, acesta fiind unul de tip structurat, cu grilă de întrebări”.
Recrutările din această primăvară au ca prim-obiectiv atragerea unui număr de aproximativ 30 de studenți în cadrul celor 7 departamente ale asociației, în scopul de a continua misiunea de a realiza activități pentru cei peste 3000 de studenți pe care ASD îi reprezintă.
Horia Benga, Vicepreședintele ASD: “Resursele umane sunt cele mai importante, nu numai pentru Asociaţia Studenţilor în Drept, ci cred că pentru orice asociaţie studenţească. Astfel, am putea sa spunem că recrutarea și formarea continuă de membri este una dintre cele mai importante activităţi pentru noi.
Procesul de recrutare devine din ce în ce mai exigent, pentru că tindem la menţinerea obiectivismului şi transparenţei decizionale permanente. Formăm, în această direcţie, pe tot parcursul activităţii, membri ai Asociaţiei Studenţilor în Drept care să mentoreze şi să formeze noii recruţi care să devină atât voluntari bine pregătiţi, cât şi studenţi pregătiţi pentru viitoarele lor cariere juridice”.
Pentru înscrierea în cadrul ASD trebuie parcurse trei etape, anume: depunerea chestionarului de înscriere (ce poate fi descărcat de pe site-ul ASD), până pe 3 martie, ora 20:00, la sediul ASD, etapa interviului, ce va avea loc între 8 și 11 martie, iar, în final, perioada de mentorat de 3 săptămâni, ce se va sfârși cu un teambuilding la Mamaia, în weekend-ul 1-3 aprilie.
Daniel Stăncescu, Președintele ASD: “Experiența ASD poate fi molipsitoare, iar oportunitățile pe care le oferă înscrierea în Asociația Studenților în Drept sunt numeroase, de la șansa de a cunoaște noi oameni, de a construi proiecte de succes, până la a funcționa într-o perfectă simulare a unei corporații cu peste 350 de angajați. Satisfacțiile pe care le oferă implicarea într-o asociație studențească sunt greu de descris și nu pot decât să îi sfătuiesc pe studenții noștri să își asume “riscul” de a le trăi pe propria piele, în starea de spirit ASDistă.”
Despre ASD
În calitate de unică asociație reprezentativă a Facultății de Drept din cadrul Universității din București, ASD și-a consolidat rolul de intermediar între studenți, cadre didactice și organele de conducere. Acest rol se concretizează, în principal, prin reprezentarea studențească, dar asociația are ca scop, în acelaşi timp, organizarea unor proiecte destinate studenţilor, promovându-le ideile, realizând peste 50 de astfel de proiecte în ultimul an.