BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
CMS CMK
 
4 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

CJUE. C-186/16 Andriciuc. Trimitere preliminară a Curții de Apel Oradea privind interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13. UPDATE: Concluziile Avocatului General

27.04.2017 | JURIDICE.ro
Newsletter
Instagram
Facebook

Potrivit avocatului general Wahl, clauza cuprinsă într-un contract de împrumut care prevede rambursarea sumei împrumutate în moneda străină în care a fost acordat împrumutul nu constituie în mod necesar o clauză abuzivă.

Cerința potrivit căreia clauzele contractuale trebuie să fie exprimate în mod clar și inteligibil nu poate impune profesionistului să anticipeze și să informeze consumatorul cu privire la evoluții ulterioare imprevizibile, precum fluctuațiile excepționale ale cursurilor de schimb

Între luna aprilie 2007 și luna octombrie 2008, doamna Ruxandra Paula Andriciuc și alte 68 de persoane au încheiat cu SC Banca Românească contracte de credit în franci elvețieni (CHF) în vederea achiziționării unor bunuri imobiliare, a refinanțării altor credite sau pentru nevoi personale. Împrumutații erau obligați să ramburseze ratele lunare în CHF[1].

Cursul de schimb dintre CHF și leul românesc (RON) aproape s-a dublat între 2007 și 2014. Împrumutații consideră că banca era în măsură să prevadă fluctuațiile cursului de schimb al CHF. Ei au sesizat, așadar, instanțele române, arătând că clauzele care prevăd rambursarea creditului în CHF impun în sarcina lor riscul de schimb valutar și constituie, prin urmare, clauze abuzive.

Dreptul Uniunii[2] protejează consumatorii cu ocazia încheierii unor contracte cu un profesionist. În special, acesta prevede că o clauză poate fi considerată abuzivă în cazul în care provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract. Caracterul abuziv al unei clauze se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și prin raportare, în momentul încheierii acestuia, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la celelalte clauze ale contractului. Aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu poate privi definirea obiectului principal al contractului, în măsura în care clauza este exprimată în mod clar și inteligibil.

Sesizată cu litigiul, Curtea de Apel Oradea adresează trei întrebări Curții de Justiție cu privire la examinarea clauzei contractuale în discuție. Două dintre aceste întrebări urmăresc să se stabilească dacă clauza în litigiu poate fi considerată ca vizând obiectul principal al contractului și dacă aceasta este exprimată în mod „clar și inteligibil”, astfel încât caracterul său potențial abuziv nu ar putea fi examinat. Pe de altă parte, se solicită Curții să clarifice momentul la care trebuie să fie evaluată existența unui „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților.

În concluziile prezentate, avocatul general Nils Wahl se referă atât la modul de redactare a clauzelor contractuale în discuție, cât și la contextul factual și juridic în care au fost încheiate contractele de împrumut. Avocatul general ține seama de două elemente determinante. În primul rând, el arată că contractelor de împrumut în monedă străină le este aplicată în general o rată a dobânzii mai scăzută decât celor în monedă națională în schimbul „riscului de schimb valutar” pe care îl pot induce în cazul devalorizării monedei naționale. În al doilea rând, el arată că banca a acordat împrumuturile în CHF și că este îndreptățită să obțină rambursarea acestor împrumuturi în aceeași monedă. Potrivit avocatului general, obligația de rambursare a ratelor lunare în CHF nu poate fi considerată un element accesoriu al contractului, ci face într-adevăr parte dintre elementele-cheie ale contractului de împrumut în monede străine.

Avocatul general deduce din aceasta că clauza cuprinsă într-un contract de împrumut potrivit căreia împrumutatul trebuie să ramburseze suma în aceeași monedă în care a fost acordată intră sub incidența noțiunii „obiect principal al contractului”.

În ceea ce privește a doua întrebare adresată Curții, avocatul general precizează că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie să fie exprimată în mod clar și inteligibil presupune ca clauza în litigiu să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește domeniul de aplicare concret al acesteia. Astfel, un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat ar trebui nu numai să cunoască posibilitatea de creștere sau de depreciere a monedei străine, ci și să fie pus în măsură să evalueze consecințele unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare. Cerința potrivit căreia clauzele contractuale trebuie exprimate în mod clar și inteligibil nu poate totuși merge până la impune ca profesionistul să anticipeze evoluțiile ulterioare imprevizibile, precum fluctuațiile cursurilor de schimb ale monedelor în discuție în cauză și nici să informeze consumatorul cu privire la acestea și să își asume consecințele acestora.

În sfârșit, avocatul general se pronunță asupra momentului la care trebuie plasată evaluarea existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. El precizează că această chestiune are sens doar în ipoteza în care Curtea ar concluziona că clauza în litigiu nu intră sub incidența noțiunii „obiect principal al contractului” sau nu este exprimată în mod clar și inteligibil. Avocatul general consideră că un profesionist nu poate fi considerat răspunzător pentru evoluții ulterioare încheierii contractului și independente de voința sa (precum variațiile cursului de schimb). Dacă situația ar fi diferită, nu numai că ar fi impuse în sarcina profesionistului obligații disproporționate, ci ar fi de asemenea compromis principiul securității juridice. Avocatul general concluzionează în această privință că trebuie să se țină seama de toate împrejurările pe care profesionistul le-ar fi putut anticipa în mod rezonabil la încheierea contractului. Dezechilibrul semnificativ nu poate fi, în schimb, apreciat în funcție de evoluții ulterioare încheierii contractului, pe care profesionistul nu le putea controla și nu le putea anticipa (precum variațiile cursului de schimb).


[1] Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, împrumuturi în franci elvețieni ar fi fost contractate de peste 50 000 de gospodării din România.
[2] Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

***

Curtea de Apel Oradea a formulat o trimitere preliminară care, potrivit încheierii din data de 3 martie 2016, are următorul conținut:

În temeiul dispoziţiilor art. 276 TFUE sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

1. Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract poate trebuie analizat prin raportare strict la momentul încheierii contractului sau include şi situaţia în care, pe parcursul derulării unui contract cu executare succesivă, prestaţia consumatorului devine excesiv de oneroasă comparativ cu momentul încheierii contractului din cauza unor schimbări semnificative ale cursului de schimb valutar?

2. În accepţiunea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, prin caracterul clar şi inteligibil al unei clauze contractuale trebuie să se înţeleagă că respectiva clauză contractuală trebuie să prevadă doar motivele care au stat la baza includerii acestei clauze în contract şi mecanismul său de funcţionare sau trebuie să prevadă şi toate consecinţele sale posibile în funcţie de care preţul plătit de consumator poate varia, cum ar fi riscul de curs valutar şi dacă din perspectiva Directivei 93/13/CEE, se poate considera că obligaţia băncii de informare a clientului la momentul acordării creditului vizează exclusiv condiţiile de creditare, respectiv, dobânzile, comisioanele, garanţiile puse în sarcina împrumutatului, posibilitatea aprecierii sau deprecierii unei monede străine neputând fi inclusă în această obligaţie?

3. Articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 CEE trebuie interpretat în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” şi „caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de-o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte”, acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de credit încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi care nu făcut obiectul unei negocieri individuale, potrivit căreia „Creditul va fi restituit în aceeaşi valută”.

Suspendă judecarea cauzei până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărârii preliminare. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.” 

Cererea a fost formulată de apelanții Andriciuc Ruxandra Paula ş.a., reprezentați de avocații de la PIPEREA & ASOCIAȚII.

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “CJUE. C-186/16 Andriciuc. Trimitere preliminară a Curții de Apel Oradea privind interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13. UPDATE: Concluziile Avocatului General”

  1. Eu nu înțeleg de ce Curtea de Apel Oradea spune că este atacabilă cu recurs, iar ÎCCJ în ultima trimitere preliminară Evo Bus spune că este IREVOCABILĂ.

    Care dintre instanțe se înșeală? Eu zic că cea de la Oradea și indiferent de ce scrie în Codul de procedură civilă.

    • Valentin BULIGA spune:

      Pentru ipoteza avută în vedere – încheierea prin care este sesizată CJUE cu solicitarea de decizie preliminară – procedura, calea de atac şi termenul acesteia sunt defipte prin dispoziţiunile art. 2 alin. 5 din Legea nr. 340/2009, adică recurs în 72 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, recursul fiind dat în căderea instanţei superioare care îl va dezlega în camera de consiliu, fără citare a părţilor printr-o hotărâre definitivă.

      Or este de puterea evidenţei că ÎCCJ – fiind instanţa cea mai mare în grad – nu avea cui să-i mai dea recursul să-l judece. În plus, cauza Evo Bus GmbH a fost declanşată în anul 2012 (dosar nr. 2917/2/2012), adică pe tărâmul C.pr.civ. (1865), la ÎCCJ fiind în recurs, la acea vreme şi în respectivele circumstanţe procesuale socotindu-se inadmisibil „recursul la recurs” prin prisma dispoziţiunilor art. 244 indice 1 alin. 1 teza finală C.pr.civ. (1865)-modif. Aşa s-ar explica plauzibil caracterul irevocabil al încheierii de sesizare a CJUE în privinţa măsurii suspendării judecăţii.

      Altfel, CA Oradea nu doar că a trimis cererea de decizie preliminară în cursul unei proceduri judiciare purtate pe tărâmul C.pr.civ. (2010) iniţiată în anul 2014 (dosar nr. 1713/111/2014), dar a indicat calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia potrivit normei speciale şi derogatorii – art. 2 alin. 5 din Legea nr. 340/2009, într-o manieră corectă şi judicioasă.
      Şi în noua ordine procesuală prin dispoziţiunile art. 414 alin. 1 teza finală C.pr.civ.(2010)-rep., în ipoteza că se iveşte pricină de suspendare într-o judecată aflată înaintea ICCJ, măsura suspendării se dispune printr-o hotărâre definitivă – nesusceptibilă de recurs. Dispoziţiunile art. 414 alin. 1 teza finală C.pr.civ. (2010)-rep. devin incidente pentru simplul motiv că situaţia particulară nu este avută în vedere de dispoziţiunile art. 2 alin. 5 din Legea nr.340/2009, astfel că devine aplicabil C.pr.civ. (2010)-rep în virtutea caracteristicii acestuia de a fi dreptul comun de procedură în materie civilă – art. 2 alin. 1 C.pr.civ. (2010)-rep.

      Scuze pentru întârziere. Cu prietenie, Valentin B.

      • Consider că indiferent de ce scrie în Codul de procedură civilă (deși observ că niciunde nu scrie expressis verbis că ar exista o atare cale de atac pentru și anume încheierea de realizare a unei trimiteri preliminare), dreptul Uniunii s-ar opune unei astfel de posibilități.

        Consider că acest aspect ar reieși fie numai pentru faptul că o excepție de neconstituționalitate, odată trimisă, nu mai poate fi întoarsă. Principiul echivalenței ar putea impune exact același lucru și în cazul unei trimiteri preliminare.

        De asemenea, consider că dacă s-ar putea argumenta că este posibil să ataci încheierea de refuz al realizării unei trimiteri preliminare, încheierea de admitere a realizării unei trimiteri preliminare (atunci când trimiterea este avansată de una dintre părți) nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac – și deci nici recursului.

        De aceea spuneam că era corectă statuarea ÎCCJ, dar nu știam că era corectă pentru motivele avansate în comentariu – adică prin raportare la dispozițiile din Codul de procedură civilă și pe motiv că de la ÎCCJ nu mai ai unde să te duci, ci pentru că știam cerințele dreptului Uniunii și interpretarea dată de CJUE prin raportare la art. 267 TFUE – articol cu aplicare directă prioritară și în România (și deci indiferent de ce ar zice o dispoziție de drept național).

        Totodată, aici nu era vorba că măsura suspendării ar putea fi atacată, ci că decizia de realizare a unei trimiteri ar putea fi atacată cu recurs pe toată perioada trimiterii, fiind diferită de ideea de a ataca suspendarea, mai ales că în Noul cod de procedură civilă suspendarea e de drept.

        Cu prietenie și eu,
        MMB

  2. Hotărârea CJUE va veni în data de 20 septembrie 2017 (Cf. calendar curia)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate