Modificarea cererii de chemare în judecată. Constituționalitate
8 martie 2016 | Anda-Laura TĂNASE, Bogdan GUBICI
În Monitorul Oficial al României nr. 123 din data de 17 februarie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 860 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mircea Alexandru Drăghici într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă republicat care au următorul cuprins: ” (1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.”
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16, art. 21, art. 24, art. 31 alin. (2), art. 51, art. 52 precum şi în art. 124 alin. (2). De asemenea, autorul excepţiei se mai raportează şi la dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că noul Cod de procedură civilă a procedat, prin raportare la reglementările din Codul de procedură civilă din 1865 şi în privinţa formulării unei cereri adiţionale de către reclamant, la instituirea unei modificări substanţiale. În cazul în care reclamantul depune la dosar cerere modificatoare cu încălcarea termenului procedural imperativ stabilit de art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă [primul termen la care acesta este legal citat], sancţiunea este decăderea acestuia din dreptul de a formula cererea. Dacă există, însă, acordul expres al tuturor părţilor litigante, sancţiunea decăderii nu va interveni. Diferenţa de reglementare faţă de Codul de procedură civilă din 1865 este importantă, actuala reglementare fiind una mai restrictivă din punctul de vedere al reclamantului.
Principiul disponibilităţii, ca principiu fundamental al procesului civil, este prevăzut de art. 9 – Dreptul de dispoziţie al părţilor – din Codul de procedură civilă, potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege. Principiul disponibilităţii trebuie, însă, coroborat şi cu principiul legalităţii, părţile având, potrivit art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
Astfel, în ceea ce priveşte instituirea anumitor termene pentru exercitarea unui drept, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Totodată, Curtea a reţinut că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), astfel că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat.
Curtea mai constată că soluţia legislativă adoptată reprezintă opţiunea legiuitorului care a dorit disciplinarea părţilor, precum şi asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea reţine că respectiva soluţie legislativă este pe deplin justificată, în condiţiile în care în Codul de procedură civilă este reglementată expres procedura prealabilă a verificării şi a regularizării cererii de chemare în judecată.
De asemenea, Curtea observă că, potrivit alin. (3) al art. 204 din Codul de procedură civilă, modificarea cererii de chemare în judecată se poate face şi peste termenul prevăzut de alin. (1), dacă toate părţile din proces sunt de acord. Aceste dispoziţii legale se aplică tuturor părţilor aflate în aceeaşi situaţie juridică, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii.
Aşa fiind, întrucât drepturile procesuale recunoscute de lege părţilor au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, Curtea consideră că stabilirea de către legiuitor a unor limite prin intermediul textelor de lege criticate nu aduce nicio îngrădire drepturilor în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării lor în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.
Anda-Laura Tănase
Bogdan Gubici
