Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice. Constituționalitate
7 martie 2016 | Anda-Laura DUȚESCU
În Monitorul Oficial al României nr. 107 din data de 11 februarie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 759 din 5 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Daniela Nicoleta Andreescu într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:
– Art. 1: „(1) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
(2) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate.”;
– Art. 2: „Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”;
– Art. 7: „Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituţiile şi autorităţile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune.”
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind principiul egalităţii în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi în art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor ordonanţei prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.
Astfel, printr-o decizie anterioară, Curtea a statuat că, indiscutabil, ordonanţa instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este, însă, contrară Constituţiei, ci, aşa cum s-a arătat, este în concordanţă cu principiile consacrate de aceasta şi nu înfrânge regula accesului liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil. Interzicerea executării silite asupra altor fonduri băneşti decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei, ci o normă de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituţii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.
Pe de altă parte, printr-o altă decizie, Curtea a reţinut că ordonanţa a cărei constituţionalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfăşurării activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. Art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 din ordonanţă, Curtea a reținut anterior că este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată (dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungeşte durata procedurii de executare a titlului. Însă, Curtea a observat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prevederile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate raportat la critici şi prevederi constituţionale similare. Astfel, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut că, aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora ş a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercite atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţi în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice.
Ca atare, scutirea instituţiilor şi a autorităţilor publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune, în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, în calitate de debitori ai unor persoane fizice sat juridice, are o justificare obiectivă şi raţională, aceste autorităţi fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget.
Astfel, Curtea:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect dispoziţiile art. 1, 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
